Bacău: Administrarea Sfântului Mir în Parohia "Sfântul Nicolae"

Pentru Parohia "Sfântul Nicolae" Bacău, duminică, 18 iunie 2023, a fost o zi a harurilor şi a bucuriilor. În cadrul Sfintei Liturghii de la ora 11.00, în Biserica romano-catolică "Sfinţii Petru şi Paul" din Bacău, PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi, şi PS Petru Gherghel, episcop emerit de Iaşi, au conferit Sfântul Mir unui număr de 121 de copii şi tineri.

Cu o dorinţă mare de a primi cea de-a treia Persoană a Sfintei Treimi, pe Duhul Sfânt cu darurile sale, candidaţii au început în luna octombrie 2022 pregătirea pentru acest eveniment important din viaţa lor, fiind conştientizaţi în a-şi deschide inima în acest sens. Cu ajutorul părinţilor, naşilor, profesorilor, cateheţilor au aprofundat învăţătura Bisericii, bucurându-se şi de atenţia şi îndrumarea preoţilor vicari: pr. Daniel Tală, pr. Octavian Sescu, pr. Anton Tancău, pr. Iulian Gherghel şi pr. Richardo Baciu.

În ultimele două săptămâni, în fiecare zi, copiii au participat zilnic la Sfânta Liturghie de la ora 18.00, urmată de catehezele pentru Sfântul Mir. Totodată, s-au străduit să pregătească celebrarea, cântările, citirea lecturilor, rugăciunea credincioşilor. De asemenea, în săptămâna premergătoare evenimentului, copiii, părinţii şi naşii s-au spovedit, pentru a se pregăti cum se cuvine pentru marea sărbătoare.

În ziua celebrării, soarele nu numai că se juca cu razele sale luminând şi încălzind mulţimea adunată, ci a dat şi o strălucire aparte celebrării.

Sfânta Liturghie solemnă a administrării Sfântului Mir a început cu procesiunea din faţa Bisericii "Sfântul Nicolae" către Biserica "Sfinţii Petru şi Paul". Preasfinţitul Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi, Preasfinţitul Petru Gherghel, episcop emerit, pr. Benone Lucaci, paroh şi decan de Bacău-Centru, preoţii parohiei şi preoţii oaspeţi, profesorii de religie, cateheţii, alături de un mare număr de credincioşi, prieteni, rude, părinţi, i-au însoţit pe copiii şi tinerii, care, emoţionaţi, fericiţi, luminoşi, aşteptau să primească în sufletele lor pe Duhul Sfânt cu darurile sale.

Candidaţii au fost implicaţi într-un mod deosebit în desfăşurarea celebrării: sprijiniţi de corul tinerilor şi corul mare, sub bagheta dirijorală a domnului Gheorghe Turea, a domnului organist Carol Bolog şi a tinerilor instrumentişti, au intonat cântările bisericeşti cu atâta dăruire, încât i-au determinat şi pe credincioşi să li se alăture.

Cuvântul lui Dumnezeu a prins viaţă în sufletele fiecăruia prin lecturile proclamate cu multă emoţie şi evlavie de către candidaţi. Mesajul evanghelic a fost vestit de părintele decan Benone Lucaci.

Prin cuvântul de învăţătură, PS Petru Sescu a evidenţiat importanţa Duhului Sfânt în viaţa creştinului şi necesitatea darurilor sale pentru mărturisirea credinţei, zi de zi, mai ales prin faptele săvârşite. De asemenea, prin exemplul sfinţilor, a încurajat participanţii la marea sărbătoare, ca în lumina, harul Duhului Sfânt, să fie stăruitori în trăirea iubirii lui Dumnezeu şi a aproapelui, dând mărturie despre prezenţa Duhului Sfânt în inima lor, prin faptele lor, zi de zi.

Un moment deosebit l-a constituit reînnoirea făgăduinţelor de la botez, când, având lumânările aprinse în mână, candidaţii s-au lepădat de Satana şi au mărturisit credinţa în Dumnezeu.

Invocaţiile rugăciunilor, darurile aduse la altar au întărit solemnitatea sărbătorii.

La această Liturghie solemnă, întreaga comunitate a simţit suflul puternic şi luminos al Duhului Sfânt, care a revărsat peste fiecare darurile sale îmbelşugate.

La sfârşitul celebrării, doi reprezentanţi ai celor care au primit sacramentul Mirului au mulţumit PS Petru Sescu şi PS Petru Gherghel pentru că l-au oferit pe Duhul Sfânt, pr. decan Benone Lucaci, preoţilor vicari, părinţilor, naşilor, pentru că i-au însoţit, sprijinit, îndrumat în drumul creşterii lor spirituale, tuturor pentru că le-au făcut o sărbătoare atât de frumoasă.

La sfârşitul celebrării, pr. Benone Lucaci, paroh şi decan de Bacău-Centru, a menţionat importanţa acestei sărbători, şi a adus mulţumiri participanţilor, încurajându-i în trăirea credinţei.

De asemenea, Preasfinţitul Petru Gherghel a mulţumit pentru invitaţia de a participa la sărbătoare, i-a felicitat pe cei ce au primit sacramentul Sfântului Mir, amintindu-le că au devenit purtători ai Duhului Sfânt şi îndemnându-i să-l vestească tuturor prin faptele lor.

În încheiere, Excelenţa Sa Petru Sescu a oferit binecuvântarea arhierească.

Sărbătoarea a continuat prin comuniunea din sala mare de la subsolul bisericii, unde participanţii au servit o felie de tort, dar au primit şi o amintire ce sa le păstreze vie bucuria acestei zile.

Prof. Loredana Cojan

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 18 iunie: Bacău: Administrarea Sfântului Mir în Parohia "Sfântul Nicolae"