
În biserica "Fericitul Ieremia", duminică, 12 iulie 2009, în cadrul sfintei Liturghii de la ora 10.30, celebrată de PS Petru Gherghel, 162 de copii şi tineri din Parohia "Fericitul Ieremia" din Bacău l-au primit pe Duhul Sfânt prin sacramentul Mirului. PS Petru a fost însoţit la altar de pr. Isidor Dâscă, decan de Bacău, pr. Dumitru Gabor, parohul comunităţii "Fericitul Ieremia", pr. Venceslau Grosu, superiorul comunităţii saleziene din Bacău, şi de alţi 12 preoţi. La sărbătoare au mai fost prezenţi părinţii, naşii, rudele candidaţilor la Mir, precum şi numeroşi alţi credincioşi.
După o pregătire catehetică îndelungată, pentru candidaţii la sacramentul maturităţii creştine a venit şi ziua mult aşteptată, cea a primirii Duhului Sfânt în sacramentul Mirului.
Duhul Sfânt şi-a făcut simţită prezenţa deja de dimineaţă prin ploaia bogată, ploaie despre care va aminti şi PS Petru în predică. Pentru că ploaia nu mai contenea, candidaţii la Mir, îmbrăcaţi de sărbătoare şi însoţiţi de părinţi şi naşi, l-au întâmpinat pe Preasfinţitul în biserica pregătită de sărbătoare.
La începutul Liturghiei animate de cântările pline de bucurie ale candidaţilor la Mir, părintele paroh, Dumitru Gabor, l-a salutat pe Preasfinţitul Petru Gherghel, din partea tinerilor şi copiilor candidaţi la mir, şi a întregii comunităţi. Părintele paroh a amintit că "în ziua de 19 iulie 2005 a fost ultima celebrare a sfântului Mir cu 178 de candidaţi, iar în acest an avem doar 162, o cauză fiind mutaţiile care au loc în societate, masivul exod resimţindu-se din plin şi la noi în comunitate". Au fost amintite ultima vizită a Preasfinţitului Petru, cu prilejul hramului şi al pelerinajului moaştelor patronului bisericii noastre, Fericitul Ieremia, din zilele de 17-18 mai 2008, şi realizările mai importante după acea vizită: cele patru primiţii şi lansarea sitului parohial, www.pfib.ro.
Cuvântul parohului s-a încheiat cu rugămintea către Preasfinţitul, ca el să-l implore pe Duhul Sfânt "pentru a-i întări pe aceşti fraţi ai noştri oriunde ar fi, acasă sau pe meleaguri străine. Vă asigurăm, Preasfinţite, la rândul nostru de rugăciunile noastre, mai ales la sfânta Liturghie!".
După cuvântul Preasfinţitului, lecturile au fost proclamate de doi candidaţi la Mir, iar evanghelia de către pr. Isidor Dâscă.
La începutul omiliei, PS Petru, după ce a chemat alături de el şapte candidaţi (trei băieţi şi patru fete), a amintit de faptul că în discuţiile şi scrierile de teologie, Duhul Sfânt a fost mult timp uitat, iar în ultimii ani, în sfârşit, "a venit şi timpul Duhului Sfânt", amintind totodată şi de contribuţia teologului Yves Congar în acest sens. Preasfinţitul a vorbit în continuare despre importanţa pe care o are Duhul Sfânt în viaţa oamenilor, "Duhul Sfânt, fără de care nu există viaţă, nu există iubire. Astăzi, aici, avem bucuria să trăim acest adevăr: Duhul Sfânt este soarele nostru, Duhul Sfânt este hrana, ploaia noastră. Duhul Sfânt coboară asupra noastră cu infinitele sale daruri". Făcând o asemănare cu viaţa naturală, cu creşterea unei plante dintr-o sămânţă, iar soarele, apa dându-le viaţă, acestea crescând, maturizându-se şi aducând roade, Preasfinţitul a spus că "şi viaţa supranaturală începe firavă, începe, mică, la Botez, iar prin acţiunea Duhului Sfânt această viaţă supranaturală creşte, se înfrumuseţează, devine rodnică. Aşa se întâmplă şi astăzi cu cei care primesc Mirul: această viaţă primită la Botez, este întărită, confirmată. Cei miruiţi devin maturi, membre vii ai Bisericii noastre".
Dialogând cu cei şapte tineri, PS Petru a vorbit în continuare despre semnificaţia Rusaliilor, despre rolul Duhului Sfânt. Accentuând importanţa celor şapte daruri ale Duhului Sfânt, episcopul a explicat simbolismul cifrei şapte, simbol al perfecţiunii, amintind de coloristica curcubeului, de zilele săptămânii etc. Continuând, PS Gherghel a vorbit şi despre simbolul culorii roşii, imagine a Duhului Sfânt de la Rusalii şi simbol al martiriului. La final, episcopul i-a îndemnat pe candidaţi să fie mărturisitori ai lui Cristos în toate locurile în care vor merge, întăriţi fiind de cele şapte daruri ale Duhului Sfânt.
După predică a urmat reînnoirea solemnă a făgăduinţelor de la Botez, pe care candidaţii au făcut-o cu lumânări aprinse în mâini. După rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt a urmat administrarea Mirului de către PS Petru Gherghel. Momentul ungerii cu sfântul Mir a fost urmat de invocaţiile rugăciunii universale şi care au fost rostite de doi dintre tinerii miruiţi.
La sfârşit, părintele paroh a mulţumit Preasfinţitului, corului, părinţilor, naşilor, cateheţilor şi tuturor celor care i-au însoţit pe parcursul drumului de pregătire pe candidaţi pentru primirea sfântului Mir, mulţumind şi tuturor celor care şi-au adus aportul la reuşita sărbătorii. Celebrarea a fost încheiată de binecuvântarea finală şi fotografiile de grup din faţa altarului.
Pr. Adrian Blăjuţă
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 12 iulie: Administrarea Mirului în Parohia Bacău "Fericitul Ieremia"
Mai multe detalii: www.pfib.ro