"Primii apostoli ai tinerilor sunt tinerii înşişi" - cu acest gând tinerii din Bacău au primit marţi, 24 noiembrie 2009, vizita unui grup de şapte tineri din Franţa, aparţinând Şcolii Catolice Internaţionale de Rugăciune şi Evanghelizare Jeunesse Lumière, aflaţi într-un turneu în România. După ce au prezentat şcoala din care fac parte, aceştia au dat mărturie despre cum îşi trăiesc credinţa şi cum au ajuns să se apropie de Isus.
Jeunesse Lumière este o şcoală catolică internaţională deschisă tinerilor cu vârste între 18 şi 30 de ani, indiferent de naţionalitate. Tinerii sunt invitaţi să ia un an sabatic, desprinzându-se în acest interval (între lunile septembrie-iunie) de ritmul de viaţă anterior şi de ceea ce făceau până atunci, pentru a trăi împreună.
După un an trăit în şcoala Jeunesse Lumière, tinerii se reîntorc la ocupaţiile de dinainte: unii îşi continuă studiile, alţii munca, unii se decid pentru viaţa de căsătorie, iar alţii intră într-un seminar sau într-un institut de viaţă religioasă.
Asemenea şcoli Jeunesse lumière s-au mai deschis în Europa în Polonia şi Italia. Într-un viitor nu prea îndepărtat se doreşte deschiderea unei asemenea şcoli şi în România. Această şcoală a fost fondată de părintele Daniel Ange, un duhovnic deosebit, un prieten al tinerilor, în anul 1984.
Cei şapte tineri se află în România pentru a face cunoscut acest mod de a-şi trăi credinţa. Marţi seara, după ce s-au prezentat şi au intonat un cântec, au mărturisit modul în care au ajuns să urmeze această şcoală. Cei mai mulţi dintre ei şi-au găsit aici liniştea pe care nu o găseau în societate, alţii au găsit aici răspuns la multe dintre întrebările existenţiale care îi frământau. Isus, rugăciunea, prietenia şi unitatea dintre ei sunt doar câteva dintre elementele care le-au întărit credinţa şi le-au readus bucuria de trăi. Ei nu sunt tineri care aparţin unei categorii sociale speciale, ci sunt tineri obişnuiţi, însetaţi de adevăr şi fericire. Se putea desprinde cu uşurinţă din mărturia lor faptul că în această şcoală s-au regăsit pe ei înşişi, au găsit ceea ce căutau cu adevărat.
Ei au început sâmbătă un turneu prin diferite comunităţi din Moldova şi Transilvania. De exemplu, pe 25 noiembrie au făcut o vizită şi la Colegiul Catolic "Sf. Iosif" din Bacău, la Casa de Copii din Baraţi, iar după amiază au plecat spre Oneşti, unde se vor întâlni cu alţi tineri. Prezenţa lor în diferite comunităţi, grupuri, unde dau mărturie despre trăirile lor, reprezintă un răspuns la mesajul papei Ioan Paul al II-lea adresat tinerilor: "Primii misionari ai tinerilor sunt tinerii înşişi".
Cei patru piloni pe care se sprijină şcoala Jeunesse Lumière sunt: rugăciunea, viaţa în comun (comuniunea), formarea şi evanghelizarea altor tineri din lume (misiunea).
Iată cum s-au prezentat oaspeţii francezi aceşti patru piloni în cadrul întâlnirii cu tinerii şi credincioşii din Bacău, marţi seara:
"Vă voi prezenta primul suport important din şcoală: rugăciunea. Acordăm un timp special lui Dumnezeu, avem mult timp de rugăciune, rugăciune personală, dar şi comunitară. Ne rugăm împreună dimineaţa, la prânz şi seara. De asemenea avem şi o Liturghie în fiecare zi. Este momentul cel mai important al zilei. Nu facem abstracţie de sărbătorile importante ale Bisericii, iar săptămâna noastră se organizează ca şi cum ar fi o săptămână sfântă: vinerea e ca şi o zi de reculegere, în care ne rugăm; sâmbăta este o zi de sărbătoare, sărbătorim Învierea Domnului Isus; duminica este o zi de repaus". (Hélčne)
"Al doilea suport important este formarea noastră. Este ca o săptămână normală, şcolară, care se întinde de luni până vineri. Disciplinele pe care le studiem sunt legate de teologie, bioetică etc. În fiecare săptămână vine în şcoala noastră un profesor care ne prezintă cursurile". (Samuel)
"Al treilea suport foarte important este viaţa fraternă, adică viaţa de comunitate. În acest an suntem împreună aproximativ 30 de tineri, care trăim împreună 24 din 24 de ore. Imaginaţi-vă că ar trebui să respectăm câteva reguli pentru ca activitatea noastră să se desfăşoare bine. Prima regulă este cea a iertării. Dacă în timpul zilei am avut nişte discuţii sau neînţelegeri trebuie în cel mai scurt timp să cerem iertare persoanelor respective. Suntem responsabili, de asemenea, de organizarea activităţilor din interiorul comunităţii. Ne implicăm în diferite servicii importante: bucătărie, spălătorie, menaj etc. O altă regulă pe care o avem este aceea de a nu ne exclude unul pe celălalt. Ceea ce înseamnă că ne adresăm tuturor. Nu avem preferinţe asupra unor persoane, nu le caracterizăm după îmbrăcăminte. Ne deschidem tuturor, pentru ca să nu existe separări între noi. De asemenea, respectăm celibatul dragostei. Suntem atât fete cât şi băieţi. Este normal să avem sentimente, dar venind aici ne angajăm să nu le mărturisim până la sfârşitul anului. Aceasta din mai multe motive. În primul rând pentru a nu avea o legătură cu cineva, pentru a nu da atenţie egală tuturor şi apoi pentru a verifica dacă această dragoste este durabilă. Avem două săptămâni de vacanţă pe an: la Paşte şi la Crăciun. Familiile noastre pot veni să ne viziteze pentru a vedea cum trăim şi cum se desfăşoară activitatea noastră în şcoală". (Hélčne)
"Al patrulea suport important de la Jeunesse Lumière este misiunea. Papa Ioan Paul al II-lea a spus tinerilor: "Primii misionari ai tinerilor sunt tinerii înşişi". Noi mergem în şcoli, în spitale, la Radio şi chiar şi în închisori pentru a vorbi despre cum trăim credinţa. Le spunem tuturor că trăi astăzi credinţa este posibil, iar acest lucru ne face fericiţi". (Samuel)
Redăm în continuare mărturia unuia dintre aceşti tineri:
"Vă voi prezenta modul în care Dumnezeu a venit în viaţa mea. Provin dintr-o familie catolică. Mergeam în fiecare duminică la Liturghie, participam la cateheze. Copilăria a fost fără probleme. Am fost cu adevărat iubit de părinţi. Începând cu adolescenţa, am observat violenţa celor din şcoala în care eram. Nu eram deloc obişnuit. Nu regăseam în colegi dragostea pe care eu o trăiam în familie. Atunci am început să nu mai comunic altora ceea ce trăiam în interior, am devenit foarte timid. Tinerii puteau foarte uşor să mă ia cu asalt, iar eu nu reacţionam. Acest sentiment de solitudine interioară a devenit mai profund, iar eu am început să creez în mine un adevărat castel al singurătăţii. Cu cât vedeam mai multe răutăţi în jur cu atât mai mult mă izolam. În exterior nu vedeam nimic. Era ca şi cum aveam două lumi. În interiorul meu era o cu totul altă lume. În acest timp strigam către Dumnezeu şi spuneam pentru ce există asta? Cum se face că eu trăiesc aceste lucruri atât de rău? La vârsta de 18 ani am fost la Întâlnirea Mondială a Tineretului, care a avut loc la Toronto, în 2002, alături de papa Ioan Paul al II-lea. Acolo am văzut mii şi mii de tineri, care iradiau de o bucurie profundă şi adevărată. Vedeam că bucuria lor este una adevărată, iar eu eram trist, având ceva în interiorul meu. Atunci am realizat că trebuie să mă îndrept spre acest izvor, care este credinţa. Aveam cu adevărat o sete de bucurie, de fericire de a trăi. La vârsta de 20 de ani, un prieten de la cateheză m-a invitat la un grup de rugăciune. Am întâlnit acolo persoane foarte bucuroase, vesele; bucuria iradia pe toate chipurile. În acest moment Dumnezeu a decis să-mi vorbească. Nu mi-a vorbit ca o voce ce se adresează unui sfânt, ci mi-a vorbit în interiorul inimii mele şi a rămas în profundul ei. Dumnezeu a acţionat şi eu vreau să trăiesc această bucurie pe care o vedeam la alţii. Am simţit că-mi spune: Pentru asta trebuie să abandonezi ceea ce ştii greşit despre mine... Am reuşit să abandonez toate aceste idei. În tot acest timp un gând mi-a rămas în inimă: Doamne, abandonez toate şi accept să merg înainte cu tine! Am simţit că sunt pătruns de dragostea lui Dumnezeu care a intrat în mine. Era Dumnezeu care îmi arăta în ce mod ne iubea. Totul s-a schimbat în viaţa mea. Vedeam într-o manieră diferită. Ştiam că oriunde m-aş fi dus Dumnezeu era cu mine şi mă ajuta să găsesc esenţialul. Am descoperit că sunt iubit de Dumnezeu, oricâte lucruri rele mi s-ar întâmpla. El m-a călăuzit în mai multe rânduri. A făcut să alung solitudinea şi să mă îndrept spre alţii, l-am găsit în Biserică şi acum Dumnezeu mă călăuzeşte zilnic. În fiecare zi mă abandonez în mâinile sale, iar el mă conduce". (Guillaume)
Redacţia Biserica şi viaţa
