Ziua de formare "Pune în circulaţie iubirea" propusă pe 12 mai 2012 din seria celor şase zile cu titlul generic "De la iubirea de cristal la iubirea cristalină" la propunerea coordonatorilor noştri, pr. Marius Adam şi sr. Silvia Brandiu, s-a încheiat cu o zi de reculegere în minunatul colţ de la Luncani în care am reuşit să îl întâlnim pe Dumnezeu şi prin natura atât de minunată şi proaspătă cu care şi de data aceasta ne-a surprins.
După ce am trăit această zi, vreau să îţi spun ţie, care citeşti: Găseşte puţin timp şi pentru tine!
Sufletul, sinele nostru, are nevoie de timp şi hrană la fel de mult cum are nevoie trupul nostru. Este trist faptul că acest lucru este neglijat din ce în ce mai mult. Omul are nevoie şi de o pastilă pentru suflet, nu numai alimente pentru trup.
În tumultul vieţii cotidiene, devine din ce în ce mai greu să găsim timp pentru noi înşine, pentru puţină reflecţie, puţină rugăciune şi raport cu Dumnezeu, puţină organizare interioară.
Te întrebi probabil şi constaţi sobru că oamenii din jurul tău, în frunte cu tine, nu-şi mai vad capul de stres şi nu mai dovedesc să-şi îndeplinească multele obiective pe care şi le-au propus.
Cu toţii ştim că timpul nu este infinit pentru noi. Suntem zilnic bombardaţi cu informaţii de tot felul.
Numai în SUA, cel puţin, s-a constatat în urma unor studii desfăşurate în 2008 că omul recepţionează şi procesează un milion de cuvinte şi echivalentul a 34 Gb de date pe zi. Asta înseamnă aproape 5 Mb pe secundă de informaţie, echivalentul unei cărţi în format electronic.
După cum vezi, e foarte mult.
Aşadar, pentru a evada puţin din acest context, noi, 20 de tineri din Colegiul Naţional Catolic "Sfântul Iosif", însoţiţi şi conduşi de pr. Marius Adam şi de sr. Silvia Brandiu, am încheiat succesiunea de zile de formare desfăşurate pe tot parcursul acestui an, printr-o zi de reculegere desfăşurată în Luncani, la Mănăstirea Carmelită.
Am aprofundat aici trei modele cu ajutorul cărora am conştientizat specialul din fiecare din noi. Acea trăsătură care se exteriorizează prin haina colorată a lui Iosif, fiul lui Iacob, dar şi prin statura micuţului David care, în ciuda aparenţelor, îl învinge pe uriaşul Goliat.
Acest lucru special din noi, care l-a salvat pe David şi l-a ridicat pe Iosif, este talantul dat de Dumnezeu, vocaţia noastră, misiunea pe care o avem pe acest pământ. Ne defineşte.
Am fost curioşi totodată să aflăm povestea micii languste. Aceasta, tot umblând pe fundul mării şi văzând că la un anumit timp i se schimbă carapacea, fiind înlocuită cu una nouă, devine revoltată. De ce trebuie mereu să-mi cadă carapacea şi să-mi apară alta fragedă în loc?
Atunci langusta merge uşor-uşor la Dumnezeu să-l roage să facă astfel încât carapacea să rămână tot timpul. Dumnezeu îi îndeplineşte rugămintea.
Dar, după un timp, langusta simte că trupul îi este strâns. Fiindcă a crescut, carapacea, care nu a mai căzut jos, începuse să o sugrume.
Atunci langusta vruse să meargă din nou la Dumnezeu să-i ceară să o facă cum era înainte. Carapacea o strângea din ce în ce mai tare, şi cu greu, cu foarte mult efort, ajunse din nou în faţa Creatorului.
Ei bine, pe baza acestei povestioare, noi am avut prilejul să răspundem la câteva întrebări adresate nouă înşine.
Cum mă vad eu? ... Cum mă vad ceilalţi? ... Cum mă vede Dumnezeu? ... Îmi place "carapacea" mea? ... I-am cerut vreodată lui Dumnezeu să mi-o schimbe?
Răspunzând sincer la aceste întrebări, am avut deosebita plăcere să constatăm anumite aspecte legate de personalitatea noastră. Unele pe care nu le-am fi aflat niciodată. Am dezvoltat capacitatea noastră de autocunoaştere şi o am dezvoltat o nouă perspectivă în privinţa raportului dintre noi şi Dumnezeu.
( răspunde : Cum mă vede Dumnezeu? I-am cerut vreodată să-mi schimbe "carapacea"?)
Spre seară Am vizionat un film foarte frumos, intitulat "Culoarea Paradisului".
Aici este vorba despre un copil orb, al cărui tată devine din ce în ce mai respingător faţă de fiul său şi faţă de mama sa, vrând să evadeze din condiţia de om sărac. Mohammed, neavând şansa să vadă, a învăţat de la profesorul său să-l caute pe Dumnezeu în vârfurile degetelor. Bunica lui l-a ajutat foarte mult, purtându-i o dragoste maternă deosebită. Până la urmă, micul băiat va reuşi în final să facă o schimbare în comportamentul tatălui său.
Dacă ai ocazia să vizionezi acest film, vei observa legătura foarte strânsă şi telepatia dintre Mohammed şi bunica lui atunci când sunt despărţiţi.
Sunt multe momente în care băiatul se lasă învăluit de atingerea vântului şi parfumul florilor câmpului. El simte culoarea acestora, cu toate că este orb. Simte CULOAREA din jurul său, fiindcă ceva special din el îi dă putere. Pipăind, îl citeşte pe Dumnezeu pretutindeni: în apă, pe flori, în vânt, în picăturile de ploaie...Nu şi-a negat condiţia, dimpotrivă, a acceptat-o, şi a continuat să caute, fără să se îmbufneze. Tocmai de aceea oamenii rămâneau uimiţi când îl vedeau.
Filmul are însă un final trist, dar plin de semnificaţii.
Printre alte multe idei uimitoare expuse în final de fiecare, am ajuns să vedem că, asemenea langustei şi nevăzătorului, "carapacea" noastră era cât pe ce să ne îndepărteze cu totul de Dumnezeu. De altfel, El este cel care ne-a instituit libertatea. Mulţi fug căutând libertatea
De aceea, în loc să fugim, haideţi să căutăm în noi înşine. Nu degeaba se spune că daca ajungi să te cunoşti pe tine întru totul, vei ajunge să cunoşti toate tainele universului.
Caută 15 minute din timpul tău, mergi într-un loc liniştit, închide ochii şi respiră adânc. Gândeşte-te puţin la tine, la Dumnezeu, şi apoi ce acţiuni vei face pentru a te îmbunătăţi.
Încearcă să răspunzi pe cât posibil de sincer: Cine sunt eu? Ce am în mine special? Cum mă văd eu? Sunt mulţumit de mine? Cum mă văd ceilalţi? Dar Dumnezeu, cum mă vede? I-am cerut vreodată lui Dumnezeu să mă schimbe?
Iulian Baciu, clasa a XI-a, CNC "Sfântul Iosif" Bacău
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 12 mai:Bacău: Zi de formare şi de reculegere pentru tineri
