Cu ocazia Octavei Mondiale de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, care s-a desfăşurat între 18 şi 25 ianuarie 2011, au avut loc la Bacău întâlniri între comunitatea catolică "Fericitul Ieremia" şi cea ortodoxă "Sfinţii Trei Ierarhi".

A devenit deja o tradiţie pentru cele două parohii din nord-estul Bacăului, "Sfinţii Trei Ierarhi" şi "Fericitul Ieremia", să se întâlnească, să asculte cuvântul lui Dumnezeu şi să se roage împreună, an de an, pentru ca dorinţa Mântuitorului - "ca toţi să fie una" - să devină realitate cât mai curând. Multe s-au schimbat, au evoluat în raporturile dintre noi, în modul în care se trăieşte această săptămână ecumenică, dar cei care au participat la rugăciunea pentru unitate şi-au dat seama că ea e necesară.

În biserica romano-catolică "Fericitul Ieremia" din Bacău, duminică, 23 ianuarie 2011, începând cu ora 18.00, a avut loc prima întâlnire ecumenică. La această întâlnire prezidată de pr. Dumitru Gabor, paroh al Parohiei "Fericitul Ieremia", au fost prezenţi preoţii ortodocşi Vasile Sârcu, paroh al comunităţii "Sfinţii Trei Ierarhi" şi Silviu Besa, iar din partea comunităţii catolice au fost prezenţi: preoţii care activează în parohie, pr. Lucian Simon, responsabil al Asociaţiei Caritas Bacău, şi părinţii salezieni împreună cu superiorul lor, pr. Venceslau Grosu.

În cea de-a doua oră de rugăciune preoţii, împreună cu credincioşii, s-au întâlnit marţi, 25 ianuarie, începând cu ora 18.00, în biserica ortodoxă "Sfinţii Trei Ierarhi". Această celebrare a fost prezidată de pr. Vasile Sârcu, paroh al comunităţii gazdă.

"Ce bine e când fraţii!" au cântat toţi în ambele biserici, sperând că va veni clipa în care bucuria unităţii va fi posibilă. Numărul mare al credincioşilor, printre care au fost şi numeroşi tineri, şi al păstorilor din ambele biserici ne-a convins că acesta este drumul cel bun care ne poate conduce la Domnul şi Mântuitorul nostru şi al tuturor, Isus Cristos, şi în această drumeţie putem conta unul pe altul, suntem doar fraţi întru Cristos şi fii ai Tatălui nostru ceresc. Iar părintele Lucian Simon a scos în evidenţă la predică foarte bine ce înseamnă ecumenismul şi necesitatea lui, chiar dacă unii sunt împotriva ecumenismului.

Bucuria celor prezenţi la rugăciune a fost sporită ştiind că anul acesta vom sărbători Paştele împreună, catolici şi ortodocşi, amintindu-şi de întâlnirea pe care au făcut-o cu ocazia sărbătorilor pascale de anul trecut, în miez de noapte.

După aceste zile de rugăciune pentru unitate cu toţii şi-au dat seama că această Săptămână de rugăciune nu este doar o simplă modă şi nici o simplă imagine a Bisericilor, ci ea este o necesitate. Faptul că Săptămâna aceasta de rugăciune se desfăşoară la începutul anului ne arată, ca un simbol, că ea nu trebuie să dureze doar opt zile, ci trebuie să fie continuată tot anul, prin rugăciune şi prin faptele de zi cu zi.

Pr. Adrian Blăjuţă

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 23-25 ianuarie: Bacău "Fericitul Ieremia": Uniţi în rugăciunea pentru unitatea creştinilor