Cu ocazia Octavei mondiale de rugăciune pentru unitatea creştinilor au avut loc la Bacău întâlniri între reprezentanţii Bisericii Catolice şi ai Bisericii Ortodoxe. Acestora li s-au alăturat în rugăciune credincioşi catolici şi ortodocşi.

În biserica ortodoxă "Sf. Nicolae" din Bacău, la 20 ianuarie 2006, începând cu ora 16.00, a avut loc prima întâlnire ecumenică în care cei prezenţi s-au rugat pentru ca să se apropie cât mai repede momentul în care, după cum s-a rugat Isus la ultima sa Cină, "toţi să fie una".

Ce-a de-a doua oră de rugăciune a avut loc duminică, 22 ianuarie, în biserica romano-catolică "Ss. Apostoli Petru şi Paul". Această celebrare a fost prezidată de pr. Isidor Dâscă, paroh al comunităţii gazdă şi decan de Bacău.

Preoţi şi credincioşi ortodocşi şi catolici s-au adunat în cele două biserici pentru a se ruga, pentru a trăi împreună clipe de reculegere. Împreună au meditat un adevăr incontestabil şi anume acela că ceea ce uneşte este mai puternic decât ceea ce desparte, elementul cel mai important a-l unităţii fiind prezenţa lui Cristos înviat care a promis ucenicilor săi că va fi cu ei până la sfârşitul veacurilor, căci Isus este Emanuel adică "Dumnezeu este cu noi!"(Mt 1,23).

Cuvintele lui Isus "Unde doi sau trei se adună, în numele meu acolo sunt eu în mijlocul lor"(Mt 18,20), alese ca temă pentru Săptămâna de rugăciune pentru anul 2006, subliniază grija lui Dumnezeu faţă de orice persoană. Aceste cuvinte sunt un apel la iertarea de nenumărate ori a aproapelui; ele învaţă pe toţi creştinii să aibă încredere în puterea rugăciunii şi în prezenţa permanentă a lui Cristos în mijlocul acelora care se adună în numele lui. Prezenţa lui Isus, acolo unde doi sau trei se adună în numele lui este strâns legată de dragostea celor doi sau trei care se adună. A fost înţeles faptul că unitatea este un har ce trebuie să fie invocat fără încetare. Ceea ce contează cel mai mult nu este faptul că sunt mai multe voci care se roagă, ci faptul că aceste voci se reunesc în rugăciune. Vocea tainică, ce vorbeşte în inimile tuturor celor care se roagă se amplifică atunci când cu toţii se unesc în numele lui Cristos.

Mântuitorul spune în Evanghelia după Sfântul Ioan: "Din aceasta va cunoaşte lumea că sunteţi ucenicii mei, dacă aveţi dragoste unii faţă de alţii" (In 13,35) sau: "Aceasta este porunca mea, să va iubiţi unii pe alţii aşa cum v-am iubit şi eu pe voi"! (In 15,12). De aceea cei prezenţi la rugăciunea ecumenică s-au rugat lui Cristos ca el să ajute ca toţi creştinii să se adune cât mai des în numele său în rugăciune până când strigătul lor va străpunge cerul şi va realiza unitatea în credinţă.

Pr. Isidor Dâscă