© Vatican Media
Împotrivire fermă a COMECE la rezoluţia aprobată ieri de Parlamentul UE

Avortul nu poate fi considerat niciodată un drept fundamental

Tristeţe şi împotrivire puternică: sunt sentimentele exprimate de COMECE (Comisia Conferinţelor Episcopale din Uniunea Europeană) după ce ieri [11 aprilie 2024], Parlamentul European a votat o rezoluţie, neobligatorie, pentru a face avortul un drept fundamental al UE. Aprobat cu 336 voturi pentru, 163 contra şi 39 abţineri, textul euro-deputaţilor cere ca articolul 3 al Cartei Drepturilor Fundamentale a UE să fie modificat, afirmând că "fiecare are dreptul la autonomie decizională cu privire la propriul corp, la accesul liber, informat, complet şi universal la sănătatea sexuală şi reproductivă şi la toate serviciile sanitare corelate fără discriminări, inclusiv accesul la avortul sigur şi legal". În afară de asta, rezoluţia invită ţările UE să depenalizeze întreruperea voluntară a sarcinii, îndemnând Polonia şi Malta să abroge legile lor care o interzic şi o limitează. Chiar ieri, Parlamentul de la Varşovia a început să discute diferite propuneri normative menite să reformeze legea aceasta. De fapt, deja în campania electorală, premierul Donald Tusk a exprimat intenţia de a legaliza avortul în ţară până la a 12-a săptămână de sarcină, afirmând că decizia revine femeii.

Textul euro-camerei a fost aprobat cu sprijinul voturilor stângii, ale verzilor, ale socialiştilor şi ale liberalilor. În schimb au fost divizaţi popularii, a căror majoritate a votat împotrivă, dar cu o mare delegaţie a peste 40 de deputaţi, îndeosebi nord-europeni, care s-au exprimat în favoarea rezoluţiei.

Regret profund faţă de rezultatul votului este exprimat aşadar de părintele Manuel Barrios Prieto, secretar general al COMECE. "Avortul - explică el - nu poate să fie considerat un drept fundamental: dreptul uman fundamental este dreptul la viaţă şi avortul merge în mod evident împotriva lui". Îndeosebi el neagă dreptul la viaţă într-o situaţie de vulnerabilitate, "ca aceea a celui nenăscut în sânul mamei sale".

Reprezentantul COMECE cheamă apoi UE la respect faţă de competenţele naţionale, amintind că ea "nu poate impune altora o anumită ideologie şi un anumit mod de a vedea persoana umană şi sexualitatea". Un ulterior motiv de regret pentru episcopii europeni este "poziţia unor partide care fac referinţă la tradiţia democratică creştină", dar care au votat în favoarea rezoluţiei, ceea ce "este scandalos".

În faţa acestei situaţii, conform secretarului general, Biserica are datoria de a le aminti atât partidelor şi politicienilor, cât şi alegătorilor că, în vederea consultărilor europene din iunie, să voteze cu tot atâta responsabilitate. "Sperăm că noul Parlament care va ieşi din urne să aibă la inimă aceste teme - afirmă părintele Barrios Prieto - şi asta depinde de alegători". Ca Biserică este necesar, conclude el, "să însoţim şi să formăm persoanele, explicând bine argumentele noastre".

(După L'Osservatore Romano, 12 aprilie 2024)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu