© Vatican Media
Declaraţia episcopilor europeni despre avort

Demnitatea umană, valoare primară

de Simone Caleffi

În contextul dezbaterii publice referitoare la includerea unui presupus drept la avort în Carta Drepturilor Fundamentale a UE, Comisia Episcopatelor din Uniunea Europeană (COMECE) publică declaraţia "Nesustenabilitatea morală a dreptului fundamental la avort", elaborată de Comisia etică.

Documentul, la primul punct, argumentează că "demnitatea umană este o valoare primară în Tratate şi în Carta UE. Părinţii fondatori ai Uniunii Europene, bazându-se pe tradiţia umanistă genuină care face din Europa ceea ce este, erau foarte conştienţi de importanţa fundamentală a demnităţii inalienabile a fiinţei umane. Respectul faţă de demnitatea inalienabilă a fiecărei fiinţe umane în orice fază a vieţii - în special în situaţiile de vulnerabilitate completă - este un principiu fundamental în societăţile noastre democratice".

Monseniorul Anton Jamnik, episcop auxiliar de Ljubljana, preşedinte al Comisiei etice a COMECE, declară că "dintr-un punct de vedere juridic, nu există un drept la avort recunoscut în dreptul european şi internaţional. Nici Carta Drepturilor Fundamentale a UE, nici Convenţia Europeană a Drepturilor Fundamentale (CEDU) nu aprobă acest drept la avort". Mai mult, "competenţele legislative ale statelor membre ale Uniunii Europene au tradiţii constituţionale foarte diferite în privinţa reglementării legale a avortului. Prin urmare, a constitui un drept fundamental la avort ar merge împotriva principiilor generale ale legii Uniunii".

La începutul anului 2022, COMECE exprimase preocuparea sa profundă cu privire la propunerea preşedintelui francez Emmanuel Macron de a include un presupus drept la avort în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, pentru că nici "Carta Europeană a Drepturilor Omului nu a declarat niciodată că avortul este un drept uman tutelat de Convenţia Europeană despre Drepturile Fundamentale. Dimpotrivă, a declarat dreptul la viaţă ca un drept fundamental al omului şi a confirmat în jurisprudenţa sa că este un obiectiv legitim al statelor contractante ale Convenţiei să protejeze viaţa încă nenăscută. În afară de asta, (...) dacă condiţiile pentru avort sunt reglementate de dreptul naţional, este o încălcare a Convenţiei a limita sau a nega aplicarea dreptului naţional".

În iulie anul trecut, reacţionând la o rezoluţie a Parlamentului European, COMECE dăduse o declaraţie în care încuraja liderii politici "să lucreze pentru o unitate mai mare între europeni şi nu pentru a crea bariere ideologice şi polarizări mai ridicate".

(După L'Osservatore Romano, 20 iulie 2023)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu