Dragi prieteni,
Sunt foarte bucuros să vă întâlnesc cu ocazia Cursului anual despre Forul Intern, organizat de Penitenţiaria Apostolică. Adresez un salut cordial Cardinalului Manuel Monteiro de Castro, Penitenţiar Major, care, pentru prima dată în această funcţie, a prezidat sesiunile voastre de studiu, şi îi mulţumesc pentru expresiile cordiale pe care a voit să mă le adreseze. De asemenea, îl salut pe mons. Gianfranco Girotti, Regent, personalul de la Penitenţiarie şi pe fiecare dintre voi care, cu prezenţa voastră, amintiţi tuturor importanţa pe care o are pentru viaţa de credinţă Sacramentul Reconcilierii, evidenţiind fie necesitatea permanentă a unei adecvate pregătiri teologice, spirituale şi canonice pentru a putea fi confesori, fie, mai ales, legătura constitutivă dintre celebrarea sacramentală şi vestirea Evangheliei.
De fapt, Sacramentele şi vestirea Cuvântului nu trebuie să fie niciodată concepute ca separate, ci, dimpotrivă, "Isus afirmă că vestirea Împărăţiei lui Dumnezeu este scopul misiunii sale; însă această vestire nu este numai un «discurs», ci include, în acelaşi timp, însăşi acţiunea sa; semnele, minunile pe care Isus le face arată că Împărăţia vine ca realitate prezentă şi că până la urmă coincide cu însăşi persoana sa, cu dăruirea de sine. [...] Preotul îl reprezintă pe Cristos, Trimisul Tatălui, îi continuă misiunea, prin «cuvânt» şi «sacrament», în această totalitate de trup şi suflet, de semn şi cuvânt" (Audienţa generală, 5 mai 2010). Tocmai această totalitate, care îşi înfige rădăcinile în misterul însuşi al Întrupării, ne sugerează că celebrarea Sacramentului Reconcilierii este ea însăşi vestire şi de aceea este calea care trebuie parcursă pentru opera noii evanghelizări.
Aşadar, în ce sens Spovada sacramentală este "cale" pentru noua evanghelizare? Înainte de toate pentru că noua evanghelizare îşi trage limfă vitală din sfinţenia fiilor Bisericii, din drumul zilnic de convertire personală şi comunitară pentru a se conforma tot mai profund lui Cristos. Şi există o strânsă legătură între sfinţenie şi Sacramentul Reconcilierii, mărturisită de toţi sfinţii din istorie. Convertirea reală a inimilor, care este deschidere la acţiunea transformatoare şi renovatoare a lui Dumnezeu, este "motorul" oricărei reforme şi se traduce într-o adevărată forţă evanghelizatoare. În Spovadă păcătosul căit, prin acţiunea gratuită a Milostivirii divine, este justificat, iertat şi sfinţit, părăseşte omul vechi pentru a se îmbrăca în omul nou. Numai cel care s-a lăsat profund reînnoit de Harul divin poate să poarte în el însuşi, deci să vestească, noutatea Evangheliei. Fericitul Ioan Paul al II-lea, în Scrisoarea apostolică Novo Millennio ineunte, afirma: "Apoi vreau să cer un reînnoit curaj pastoral pentru ca pedagogia zilnică a comunităţilor creştine să ştie să propună în mod convingător şi eficace practica sacramentului Reconcilierii" (nr. 37). Doresc să reafirm acest apel, având conştiinţa că noua evanghelizare trebuie să facă cunoscută omului din timpul nostru faţa lui Cristos "ca mysterium pietatis, cel în care Dumnezeu ne arată inima sa compătimitoare şi ne reconciliază pe deplin cu sine. Această faţă a lui Cristos trebuie să o facem redescoperită şi prin sacramentul Pocăinţei" (ibidem).
Într-o epocă de urgenţă educativă, în care relativismul pune în discuţie însăşi posibilitatea unei educaţii înţelese ca introducere progresivă la cunoaşterea adevărului, la sensul profund al realităţii, deci ca introducere progresivă la raportul cu Adevărul care este Dumnezeu, creştinii sunt chemaţi să anunţe cu vigoare posibilitatea întâlnirii dintre omul de astăzi şi Isus Cristos, în care Dumnezeu a devenit aşa de apropiat încât poate fi văzut şi ascultat. În această perspectivă Sacramentul Reconcilierii, care se inspiră dintr-o privire la propria condiţie existenţială concretă, ajută în mod singular acea "deschidere a inimii" care permite îndreptarea privirii spre Dumnezeu pentru ca să intre în viaţă. Certitudinea că El este aproape şi în milostivirea sa îl aşteaptă pe om, chiar şi cel implicat în păcat, pentru a se vindeca de infirmităţile sale cu harul Sacramentului Reconcilierii, este mereu o lumină de speranţă pentru lume.
Dragi preoţi şi dragi diaconi care vă pregătiţi pentru Prezbiterat, în administrarea acestui Sacrament vă este dată sau vă va fi dată posibilitatea de a fi instrumentele unei mereu reînnoite întâlniri a oamenilor cu Dumnezeu. Cei care se vor adresa vouă, tocmai datorită condiţiei lor de păcătoşi, vor experimenta în ei înşişi o dorinţă profundă: dorinţă de schimbare, cerere de milostivire şi, în definitiv, dorinţă ca să aibă loc din nou, prin intermediul Sacramentului, întâlnirea şi îmbrăţişarea cu Cristos. De aceea veţi fi colaboratori şi protagonişti ai tot atâtor posibile "noi începuturi", cât vor fi penitenţii care se vor apropia de voi, ţinând cont de faptul că semnificaţia autentică a oricărei "noutăţi" nu consistă atât în abandonarea sau în înlăturarea trecutului cât mai ales în primirea lui Cristos şi în deschiderea la Prezenţa sa, mereu nouă şi mereu capabilă de a transforma, de a lumina toate zonele de umbră şi de a deschide încontinuu un nou orizont. Aşadar, noua evanghelizare porneşte şi din confesional! Adică porneşte din misterioasa întâlnire dintre cererea inepuizabilă a omului, semn al Misterului Creator în el, şi Milostivirea lui Dumnezeu, singurul răspuns adecvat dat necesităţii umane de infinit. Dacă celebrarea Sacramentului Reconcilierii va fi acest lucru, dacă în ea credincioşii vor avea experienţa reală a acelei Milostiviri pe care Isus din Nazaret, Domn şi Cristos, ne-a dăruit-o, atunci vor deveni ei înşişi martori credibili ai acelei sfinţenii care este scopul noii evanghelizări.
Toate acestea, dragi prieteni, dacă sunt adevărate pentru credincioşii laici, capătă şi mai mare relevanţă pentru fiecare dintre noi. Celebrantul Sacramentului Reconcilierii colaborează la noua evanghelizare reînnoind el însuşi, cel dintâi, conştiinţa faptului că el este penitent şi a necesităţii de a se apropia de iertarea sacramentală, pentru ca să se reînnoiască acea întâlnire cu Cristos, care, începută la Botez, a avut în Sacramentul Preoţiei o configurare specifică şi definitivă. Aceasta este urarea mea pentru fiecare dintre voi: noutatea lui Cristos să fie mereu centrul şi motivaţia existenţei voastre sacerdotale, pentru ca acela care vă întâlneşte să poată, prin slujirea voastră, să proclame asemenea lui Andrei şi Ioan: "L-am întâlnit pe Mesia" (In 1,41). În felul acesta, orice Spovadă, din care fiecare creştin va ieşi reînnoit, va reprezenta un pas înainte al noii evanghelizări. Maria, Mamă a Milostivirii, Scăpare pentru noi păcătoşii şi Stea a noii evanghelizări să însoţească drumul nostru. Vă mulţumesc din inimă şi cu drag vă împart Binecuvântarea mea Apostolică.
Benedictus pp. XVI
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
