"Apostolii aveau atâtea păcate, dar nu bârfeau între ei"
de Mauro Pinta
"Există un păcat pe care nu-l găsesc printre cele ale apostolilor, relatate în Evanghelie: sunt trădători, laşi, dar nu bârfesc între ei". Este ceea ce a afirmat papa în omilia de la Liturghia celebrată în parohia "Santa Maria" la Guidonia, periferia est a capitalei. "L-au trădat pe Domnul - a adăugat el - dar asta nu, cuvintele, toţi suntem păcătoşi, dar o comunitate unde sunt bârfitoarele şi bârfitorii este o comunitate care este incapabilă să dea mărturie, eu voi spune numai asta: vreţi o parohie perfectă? Fără bârfe, fără, dacă ai ceva împotriva cuiva mergi şi spune-i în faţă. Acesta este semnul că Duhul Sfânt este într-o parohie, celelalte păcate, le avem, o colecţie de păcate, unul îl ia pe acesta, unul pe acela, toţi suntem păcătoşi, dar ceea ce distruge o comunitate sunt bârfele, din spate". Citându-l pe Iuda într-un pasaj precedent, Papa a spus că nu ştim ce i s-a întâmplat pentru că "Dumnezeu este milostivire", şi că oricum şi alţii îl abandonaseră pe Isus.
În cadrul vizitei sale parohiale la biserica "Santa Maria a Setteville" din Guidonia, Francisc a voit să dedice un moment special şi privat vizitându-l pe vice-paroh, părintele Giuseppe Berardino, preot în vârstă de 47 de ani grav bolnav de scleroză laterală amiotrofică de trei ani. Întâlnirea privată cu care Francisc a voit să ducă sprijinul său şi întărirea sa personală a durat circa zece minute în timpul cărora, recurgând şi la rugăciune, a folosit faţă de preot cuvinte de curaj.
Francisc a întâlnit şi diferitele realităţi pastorale ale parohiei. În mod deosebit: treizeci de bolnavi, copiii de la cateheză, soţii care şi-au botezat copiii în cursul anului 2016 şi colaboratorii de pastoraţie. În sfârşit, a spovedit câţiva enoriaşi.
Vizitele papale în parohiile romane au fost suspendate în timpul Anului Sfânt extraordinar al milostivirii. Pentru a doua oară Francisc a mers la Setteville di Guidonia. De fapt, la 16 martie 2014, Bergoglio a vizitat parohia "Santa Maria dell'Orazione".
"Mulţi creştini - a afirmat Francisc în omilie - mărturisesc că Isus este Dumnezeu. Dar toţi dau mărturie despre Isus, cu adevărat? Sau pentru unii a fi creştin este numai un mod de a trăi, a fi un suporter, a practica o anumită filozofie. A fi creştin înseamnă înainte de toate a da mărturie despre Isus. Aşa au făcut apostolii până la martiriu. Şi-au dat viaţa".
"Apostolii - a continuat Pontiful - n-au făcut un curs pentru a-l mărturisi pe Isus. Au simţit înlăuntrul lor pe Duhul. Erau păcătoşi, până acolo încât să-l trădeze pe Domnul, ca Petru. Însă ei fiind păcătoşi s-au lăsat mântuiţi. A fi martori nu înseamnă a fi sfinţi. Înseamnă a fi un păcătos care crede în iertarea Domnului".
"Vreau să vă las - a încheiat Papa - un mesaj: citind Evanghelia nu găsesc câteva păcate în apostoli... nu vorbeau rău unul de altul; nu se «jumuleau». Acest tip de păcat ei nu l-au comis. Au făcut alte păcate, dar n-au acţionat niciodată împotriva comunităţii. Cine acţionează împotriva comunităţii nu dă mărturie. Aşa trebuie să fie în parohie: uniţi fără a distruge niciodată pe celălalt. Bârfele distrug comunitatea. Trebuie să fim martori chiar dacă suntem păcătoşi. Domnul să vă dăruiască acest har".
Apoi Francisc a încheiat aşa vizita sa: "Nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Şi fără bârfe".
(După Vatican Insider, 15 ianuarie 2017)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu