Sfântul Părinte Papa Francisc, pe 19 martie 2021, semănând mesajul pentru Ziua Mondială de Rugăciune pentru Vocaţii, a vrut să pună sub mantia Sfântului Iosif, patron universal al Bisericii, această zi specială de rugăciune, sugerându-ne - şi marcând - trei cuvinte cheie pentru vocaţia fiecăruia.
Primul cuvânt este vis. De fapt, visele l-au dus pe Iosif în aventuri pe care nu şi le-ar fi imaginat vreodată. Aşa se întâmplă cu o vocaţie.
Al doilea cuvânt este slujire. Din Evanghelii reiese cum el a trăit întru totul pentru ceilalţi şi niciodată pentru el însuşi.
Al treilea cuvânt este fidelitate pentru că în activitatea tăcută de fiecare zi perseverează în adeziunea la Dumnezeu şi la planurile sale. Cultivă totul în răbdare.
Îmi place atunci să mă gândesc la Sfântul Iosif, purtătorul de grijă al lui Isus şi al Bisericii, ca purtătorul de grijă al vocaţiilor.
(Din mesajul Papei Francisc pentru a 58-a Zi Mondială de Rugăciune pentru Vocaţii)
Rugăciune către Sfântul Iosif pentru tineri
Sfinte Iosife, îi încredinţăm ocrotirii tale pe toţii tinerii pe care ni i-ai încredinţat: ocroteşte-i în primejdii, fereşte-i de păcat şi mântuieşte-i de orice rău.
Reflecţie. A împărtăşi ca Sfântul Iosif
Sfinte Iosife, azi fac rugăciunea mea către tine.
Eşti un tip cu puţine cuvinte şi cu fapte multe.
Ai mâinile cu bătături pentru că, pentru a întreţine familia ta, trebuie să lucrezi ca toţi taţii din această lume.
Când trebuie să faci ceva, nu stai să te gândeşti, dar se vede imediat unde vrei să ajungi.
Nu întârzii.
Eşti mereu gata să asculţi vocea lui Dumnezeu.
De aceea, dormi, cum se zice, cu un ochi închis şi unul deschis, pentru că nu se ştie la ce se gândeşte acel nebun de Irod.
Ai puţin de-al tău, pentru că ai dat tot lui Isus şi Mariei.
Maria şi Isus sunt norocoşi să te aibă ca soţ şi tată.
Eşti cu adevărat de neînlocuit pentru a trăi Crăciunul!
Pr. Fabio Volani,
Iosefin al lui Murialdo din Roman
