|
| Sanctuarul din Ars
© Vatican Media |
Sfântul Ioan Maria Vianney şi-a dedicat întreaga viaţă preoţiei. Canonizat în urmă cu o sută de ani, i se celebrează un jubileu special la Ars.
Stătea până la 17 ore în confesional, ascultându-i pe penitenţii care ajungeau în oraşul Ars din toată Franţa doar pentru a vorbi cu el. Decedat la vârsta de 73 de ani în anul 1859, Ioan Maria Vianney a fost beatificat în anul 1905 şi canonizat în anul 1925. Pentru a marca centenarul canonizării sale, la Ars se celebrează un Jubileu special, care a început cu sărbătoarea Tuturor Sfinţilor din 2024, se împleteşte şi se îmbogăţeşte cu Jubileul Bisericii Universale şi se va încheia oficial la 1 noiembrie 2025.
Sanctuarul de la Ars, care primeşte aproximativ 350.000 de vizitatori în fiecare an, a subliniat că cele două Jubilee "se completează admirabil, deoarece a avansa pe calea spre cer înseamnă a fi pelerini ai speranţei".
Dar cine a fost Sfântul Ioan Maria Vianney? De origine ţărănească, născut pe 8 mai 1786 la Dardilly, lângă Lyon, a fost analfabet până la vârsta de 17 ani, dar ştia multe rugăciuni pe de rost şi avea un puternic simţ religios.
A început să se apropie de spovadă, apoi de împărtăşanie, în mod clandestin, datorită unui preot care nu jurase credinţă Revoluţiei Franceze. A simţit chemarea la preoţie, un drum deloc uşor tocmai pentru că era neinstruit, în care a fost ajutat de mai mulţi preoţi, printre care şi Abbé Balley, parohul din Ecully. Astfel, la vârsta de 29 de ani, a fost hirotonit preot pe 13 august 1815.
În anul 1818, a fost trimis la Ars. Este un sat cu doar 230 de locuitori, căruia, totuşi, Ioan-Maria Vianney i se dedică trup şi suflet. El înfiinţează Institutul "Providenţa" pentru a primi orfani, vizitează bolnavii şi săracii, restaurează biserica, organizează sărbători patronale.
Mai presus de toate, spovedeşte. Spovedeşte neîncetat, întotdeauna dispus să ierte şi să asculte, iar faima sa se răspândeşte în toată Franţa. Ars devine astfel "marele spital al sufletelor", parohul veghind şi postind pentru ispăşirea păcatelor credincioşilor. În ultimii ani ai vieţii sale, până la 80.000 de persoane pe an mergeau la el pentru a se spovedi.
Sanctuarul care îi este dedicat astăzi este un reper mondial. În anul 1929, Pius al XI-lea, care îl canonizase, l-a proclamat "patron al tuturor preoţilor parohi din lume", iar treizeci de ani mai târziu, în anul 1959, Sfântul Ioan al XXIII-lea i-a dedicat enciclica Sacerdotii Nostri Primordia. În anul 2009, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la moartea sa, Papa Benedict al XVI-lea va convoca apoi un An al Preoţiei, pentru "a contribui la promovarea angajamentului de reînnoire interioară a tuturor preoţilor, pentru o mărturie evanghelică mai puternică şi mai incisivă a lor în lumea de astăzi".
Care sunt cele mai importante evenimente ale Jubileului? La 9 februarie, a fost celebrată sosirea preotului la Ars, iar la 31 mai va fi comemorat centenarul canonizării sale. Apoi, pe 4 august, va fi celebrată sărbătoarea sa, în timp ce între 12 şi 18 octombrie 2025, cardinalul Jean-Marc Aveline, arhiepiscop de Marsilia, va predica la o reculegere preoţească.
Andrea Gagliarducci
(După ACI Stampa, 27 februarie 2025)
Traducere de Ovidiu Bişog
