A trecut la Domnul matematicianul Petru P. Caraman

Foto: www.cdep.ro

Luni, 8 februarie 2021, a trecut la Domnul, după ani lungi şi grei de suferinţă, marele matematician român Petru P. Caraman, personalitate de excepţie a ştiinţei, culturii, vieţii civice şi politice româneşti. Recent, doamna Ana Blandiana i-a creionat următoarea caracterizare: "Mai presus de orice a fost un om bun, ceea ce e foarte rar. A aparţinut unei lumi care a dispărut înainte de a dispărea dânsul, o lume a căldurii sufleteşti şi a empatiei umane. La începuturile romantice ale Memorialului, prezenţa sa la Sighet era o continuă încurajare".

Petru P. Caraman s-a născut la 20 iunie 1930 la Bucureşti, fiind botezat, crescut şi educat în credinţa catolică. A fost admis primul la examenul de admitere la Facultatea de Medicină din Iaşi în anul 1949, însă examenul i-a fost anulat direct de către ministrul comunist Vasile Mârza pentru vina de a fi fiul celui mai mare etnograf din sud-estul Europei. Obligat fiind de regimul comunist, s-a readaptat intelectual şi profesional urmând cursurile Facultăţii de Matematică-Fizică, pe care a absolvit-o în 1953. A fost cercetător ştiinţific la Institutul de Matematică al Academiei Române, Filiala Iaşi, obţinând în anul 1962 titlul de doctor în matematică. Este autor a sute de lucrări publicate atât în ţară, cât şi în Finlanda, Franţa, Italia, Polonia, Japonia, Germania şi Anglia. A fost premiat de Academia Română în anul 1968, în 1972 a devenit doctor docent şi membru al American Mathematical Society, iar în 1992 a devenit membru al Societăţii Matematicienilor din România. A participat la congrese ştiinţifice internaţionale, organizate în Bulgaria, Finlanda, Franţa, Germania, Italia, Polonia, SUA, URSS şi în alte ţări.

A fost fiul savantului etnograf Petru Caraman, epurat de la Universitatea din Iaşi în anul 1947, care, printre altele, a făcut parte dintr-un grup de rezistenţă condus de preotul Dumitru Sandu Matei. Mama sa a fost Alice Caraman, fiica lui Joseph-Jules Sibi, consul francez la Iaşi, şi sora binecunoscutei Charlotte Sibi, cea mai proeminentă figură a laicatului romano-catolic din Dieceza de Iaşi. Întreaga sa viaţă s-a străduit să urmeze modelul de viaţă pe care l-a reprezentat tatăl său. Mama episcopului Florentin Crihălmeanu, de pioasă amintire, trecut la Domnul la 12 ianuarie 2021, a fost sora sa. Petru Caraman, unchiul episcopului, i-a purtat nepotului său un respect deosebit.

După căderea regimului comunist Petru Caraman a condus, la Iaşi, Asociaţia Solidaritatea Universitară şi a activat în asociaţiile civice şi monarhiste care militau în perioada respectivă pentru democratizarea ţării şi pentru revenirea Regelui Mihai în România. A fost totodată un animator al Alianţei Civice şi colaborator al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, făcându-se remarcat în cadrul marilor mitinguri ale opoziţiei democratice din perioada 1990-1996. În perioada 1996-2000 a fost senator în Parlamentul României din partea Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, unde s-a făcut remarcat prin diverse iniţiative legislative şi declaraţii parlamentare, inclusiv pentru retrocedarea tezaurului de la Moscova.

A fost un participant asiduu la sesiunile de comunicări ştiinţifice organizate de Memorialul Sighet, condus de scriitorii Romulus Rusan şi Ana Blandiana, participând, de asemenea, la publicaţii prestigioase cu articole de factură istorică şi memorialistică. A fost constant preocupat de ideea creării unei baze de date referitoare la crimele Securităţii şi ale regimului comunist românesc şi a susţinut comunicări istorice cu o mare pasiune, folosind un stil propriu, documentat şi precis, dovedind astfel că un strălucit matematician poate excela şi în ştiinţele umaniste.

Profesorul Caraman a considerat drept o datorie de onoare imperativul rememorării victimelor regimului comunist, cu referire la tinerii României care n-au fost spectatori pasivi ai instaurării comunismului românesc, ci, dimpotrivă, au luptat până la sacrificiu. Prin atitudinea sa civică şi prin articolele de deconspirare a regimului comunist, a oferit un model demn de urmat chiar pentru istoricii anilor `90, neinteresaţi de sistemul represiv concentraţionar şi sacrificiul unor generaţii de români.

Mai puţin cunoscut astăzi este faptul că profesorul Petru P. Caraman a fost un apropiat şi un colaborator de încredere al Preasfinţitului Petru Gherghel, contribuind la recuperarea de către Biserica noastră locală a unor proprietăţi confiscate de autorităţile comuniste în anii `50, prin identificarea documentelor de proprietate în cadrul Arhivelor Naţionale ale României. De asemenea, cu binecuvântarea Excelenţei Sale Petru Gherghel, senatorul Caraman m-a însoţit în anii 1996-1997 în campaniile arhivistice în Arhivele SRI, arhivele Direcţiei Generale a Penitenciarelor şi ale Penitenciarului Jilava care au vizat descoperirea dosarelor episcopului martir Anton Durcovici, ale preotului martir Dumitru Sandu Matei, ale preotului profesor Rafael Friedrich şi altele.

"De la agonie la extaz şi înapoi la agonie" pot caracteriza astăzi acei ani în care împreună cu profesorul senator Petru Caraman m-am aflat pe urmele martirilor, în încercarea disperată de a afla şi obiecte personale ale episcopului, pe care generalul de Securitate Ady Ladislau le-a sustras din săculeţul episcopului, pe când se afla încarcerat la Sighet - inelul episcopal, crucea pectorală, ceasul şi altele.

Senatorul Caraman ne-a protejat atunci interesele şi dreptul Bisericii la propria sa memorie, fiind cel care găsea întotdeauna calea de a deschide uşile ferecate ale instituţiilor militare şi civile succesoare ale fostelor organisme de represiune din perioada dictaturii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Descurajat, în anul 1998, senatorul Caraman mi-a mărturisit faptul că aproape nimeni în România, nici partidul politic pe care îl reprezenta în Parlament, cu excepţia Memorialului Sighet, a Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi a emisiunii Memorialul Durerii realizată de doamna Lucia Hossu Longin, nu manifesta interes pentru recuperarea memoriei martirilor şi a victimelor regimului comunist. "Cauza Durcovici" îi datorează enorm ilustrului matematician şi "om al Cetăţii", Petru Caraman, care a promovat-o cu ocazia unor manifestări ştiinţifice şi chiar de la tribuna Parlamentului. A avut de asemenea un rol esenţial în desecretizarea dosarului părintelui Dumitru Sandu Matei, executat prin împuşcare la 21 februarie 1951, de care se simţea ataşat personal, părintele Matei fiind cel care contribuise într-o perioadă la formarea sa spirituală.

S-a stins, la vârsta de 90 de ani, după aproape două decenii de suferinţă, adăugate la finele vieţii deceniilor tinereţii, marcate de experienţa traumatizantă a persecuţiei, terorii şi blocării accesului la studii. În deceniile ceauşiste a luptat în permanenţă cu sistemul, care i-a refuzat dreptul la o catedră universitară. Prin dispariţia sa, Iaşul şi comunitatea academică au pierdut o personalitate de talie internaţională şi un lider al societăţii civile postdecembriste. Personal, regret faptul că din cauza anilor săi lungi de suferinţă, nu i-am putut mulţumi niciodată aşa cum s-ar fi cuvenit pentru dăruirea, tenacitatea şi umilinţele personale asumate în numele meu, pentru apărarea adevărului.

Dumnezeu să-l răsplătească cu viaţă şi fericire veşnică şi să ne ajute să-i cinstim mereu memoria, plecându-ne în faţa lui încercând să-i urmăm exemplul de caritate, empatie şi curaj.

Actualizare funeralii:

Profesorul Petru P. Caraman a fost înmormântat joi, 11 februarie 2021, la ora 11.00, în Cimitirul Eternitatea din Iaşi, în cadrul unei ceremonii de înmormântare celebrată de pr. Iosif Doboş, vicar la parohia catedralei catolice din Iaşi, şi pr. Anton Despinescu., profesor la Seminarul diecezan din Iaşi, vechi prieten şi duhovnic al Familiei Caraman. Sicriul a fost depus în cavoul familiei Caraman, din zona capelei catolice. În cadrul ceremoniei, personalitatea marelui dispărut a fost evocată de Mons. Anton Despinescu, un prieten de o viaţă al familiei, şi de istoricul Mihai Dorin, care a fost coleg în Parlament cu senatorul răposat.

Requiescat in pace!

Dănuţ Doboş

* * *

TVR Iaşi: "A trecut la Domnul matematicianul Petru P. Caraman"

* * *

"Savantul Petru Caraman - victimă a bolşevizării învăţământului superior"

Foto: www.revistamemoria.ro

Una dintre strategiile de bolşevizare a vieţii universitare româneşti, în timpul regimului comunist-stalinist al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, a fost aceea a epurării şi îndepărtării din universităţi a profesorilor valoroşi, democraţi, anticomunişti, şi a celor care au refuzat colaborarea cu autorităţilor comuniste. Începute în anul 1944, epurările au continuat în mod abuziv şi neîntrerupt până în anul 1964. Eliminarea brutală din Universitatea ieşeană, în anul 1945, a circa 32 de cadre didactice, personalităţi marcante ale învăţământului superior românesc, poate fi explicată astăzi, printre altele, prin contribuţia şi zelul personal al membrilor comisiei de epurare (Al. Myller, Andrei Oţetea, Iorgu Iordan), cât şi prin intenţia nedeclarată a comuniştilor de a anihila străvechiul focar de cultură, care era laşul.

Rediscutarea în Consiliul Profesoral de la Facultatea de Litere şi Filozofie laşi a legalităţii epurării (licenţierilor) profesorilor Emil Diaconescu şi Radu Vulpe a prilejuit profesorului Petru Caraman constatarea încălcării autonomiei universitare, prin supunerea acesteia sub prevederile Convenţiei de Armistiţiu. Dar guvernul comunist, impasibil la sugestiile universitarilor ieşeni, s-a opus categoric oricărei tentative de revizuire a deciziilor de epurare privind pe Emil Diaconescu şi Radu Vulpe, în condiţiile în care o serie de alţi universitari insistau, la rândul lor, prin memorii adresate Ministerului Educaţiei Naţionale şi Curţii de Apel din Bucureşti, pentru reintegrarea lor la catedre.

Nu este lipsit de importanţă să subliniem şi alt aspect, şi anume faptul că însuşi profesorul Petru Caraman fusese vizat de cei trei membri ai comisiei de epurare de la Universitatea "Cuza Vodă", motiv pentru care fusese obligat să prezinte câteva memorii justificative care i-au adus totuşi "iertarea" comisiei respective. Cu toate acestea, în octombrie 1947, profesorul Petru Caraman a fost inclus, fapt ce nu poate surprinde, în lista "comprimaţilor" de la Universitatea ieşeană, alături de alţi prestigioşi colegi: Şerban Cioculescu, Victor lancu, C.I. Botez, Elena Irion, Grigore Scorpan, Anton Niţu, Ştefan Nimph, Mihai Guboglu, Nicolae Grigoraş ş. a. În cele trei monografii pe care le-am dedicat universităţilor din laşi, Bucureşti şi Cluj (aflate în manuscris!), am avut ocazia să demonstrăm că îndepărtările de la catedre din toamna anului 1947, care au fost operate ca măsură de comprimare şi raţionalizare administrativă şi tehnică a învăţământului superior, s-au dovedit în realitate epurări politice.

Nu se cunoaşte în detaliu motivaţia invocată în "cazul Caraman" de către membrii comisiei de comprimare (C. Mihul, I.Gh. Mihăilescu, Dan Simionescu), dar putem deduce cu destulă siguranţă că eliminarea sa a fost un act pur politic determinat în principal de atitudinea sa patriotică şi civică manifestată în mod curent în perioada 1940-1947 şi care a deranjat evident autorităţile comuniste şi în special conducerea Universităţii care capitulase deja în faţa regimului stalinist al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.

De la comprimare la moartea civilă

Aşadar, pentru vina de a fi protestat împotriva ingerinţelor politice în viaţa Universităţii "Cuza Vodă", la 16 octombrie 1947 a fost "comprimat" politic de la Facultatea de Litere şi Filozofie din laşi profesorul Petru Caraman (1898-1980). Regimul comunist întrerupe atunci cariera strălucită a savantului ieşean - profesor la catedra de slavistică a Facultăţii de Litere şi Filozofie în perioada octombrie 1938 - octombrie 1947. începută în anul 1947, drama profesorului Petru Caraman este drama universitarului român îndepărtat de la catedră şi exclus din societate, motiv pentru care el nu-şi va duce niciodată până la capăt vocaţia profesională şi ştiinţifică. Este aceasta totodată drama omului P. Caraman, traumatizat fizic şi psihic-situaţie care avea să-i declanşeze cancerul stomacal care l-a răpus în cele din urmă în noaptea de 9 spre 10 ianuarie 1980; traumatizat profesional - căci nu i s-a permis niciodată revenirea la catedră, traumatizat emoţional - fiind nevoit să poarte toată viaţa "stigmatul celui ostracizat" de regimul Dej, dar şi de Universitatea din laşi şi neputând înţelege de ce era ocolit pe stradă de foştii săi colegi de catedră!

Pe lângă faptul că devenise victima nerecunoştinţei foştilor colegi şi a umilinţelor din partea autorităţilor comuniste (a fost silit, printre altele, să suporte prezenţa în propria casă, ani de-a rândul, a familiei unui ofiţer de Securitate!), profesorul Petru Caraman a fost marcat de o teribilă traumă psihică, devenit conştient că reprezenta o "povară" pentru familia sa pe care practic nu o mai putea întreţine material.

Nu în ultimul rând, profesorul P. Caraman a intuit faptul că ostracizarea sa avea să aibă repercusiuni şi asupra destinelor profesionale ale copiilor săi, victime ei înşişi ai politicii compoziţiei sociale pusă în practică de regimul Dej în perioada 1947-1964.

La 11 mai 1964, profesorul Petru Caraman a adresat lui Gheorghe Gheorghiu-Dej un memoriu în care condamna epurarea sa de la catedră, cât şi persecuţiile (termenii folosiţi în memoriu sunt aceia de "exterminare" şi "urgie") pe care i le-a cauzat statul comunist. În cuprinsul acestui memoriu, profesorul Petru Caraman şi-a reafirmat crezul său moral, ştiinţific, patriotic şi politic, care îl călăuzise toată viaţa şi pentru care fusese, de altfel, epurat în anul 1947. Gestul reparatoriu al regimului comunist nu avea să se producă însă niciodată, iar profesorul P. Caraman însuşi nu a acceptat niciodată compromisul cu regimul comunist şi cu "valorile" statului democrat popular, dar şi cu autoritatea universitară al cărei rol, în ansamblul strategiei regimului comunist din România, a fost acela de "garant" al asigurării bolşevizării şi politizării învăţământului superior ieşean.

Memoriul profesorului Petru Caraman, adresat în fapt marelui vinovat de distrugerea învăţământului universitar românesc, a reprezentat, fără îndoială, un act de mare curaj şi demnitate şi un protest totodată împotriva anihilării tradiţiilor învăţământului românesc. Vom reproduce în cele ce urmează un fragment din memoriul citat în care este descris conflictul pe care universitarul ieşean l-a avut cu autoritatea comunistă:

"...În primul rând ţin să vă aduc la cunoştinţă că vina autorităţii de Stat faţă de mine este pe cât de mare, pe atât de multiplă în aspectele sale. Ea nu este vinovată numai pentru cariera mea sfărâmată brutal şi samavolnic în plină dezvoltare, ci şi de faptul că, prin aceasta, mi-au fost suprimate în mod implicit toate drepturile mele, dat fiind că, în realitate, eu am fost un proscris şi un străin în ţara mea! Cetăţenia română - măcar că nu mi-a fost contestată oficial până acum - a fost pentru mine o formă goală de orice conţinut; ea nu-mi atribuia nici o recunoaştere faţă de Statul în care trăiesc, dar în acelaşi timp nu-mi recunoaşte practic nici un drept. Formula cea mai adecvată pentru definirea dramaticei mele situaţii este nu alta decât MOARTEA CIVILĂ. Şi dacă loviturile s-ar fi oprit aici... (...) Desigur, Dvs. mă veţi întreba cu drept cuvânt care-i vina sau poate crima ce mi se atribuie? Dar eu însumi nu vă pot răspunde la această întrebare, fiindcă, personal, nu-mi cunosc nici o vină; iar autorităţile de resort nu mi-au făcut niciodată vreun reproş, pentru ca astfel să-nţeleg clar cauza dizgraţiei mele. Vă pot spune doar ceea ce am aflat din zvon public şi anume, că eu aş fi considerat drept "reacţionar"! Dacă e adevărat că aceasta este cauza nedreptăţilor îndurate de mine, vă declar din capul locului că pretinsul meu reacţionarism este un mit pe care foarte uşor l-aş putea risipi în faţa unor judecători obiectivi. (...) Aşa zisul meu reacţionarism a fost în realitate cu totul altceva: a fost atitudinea unui om cu spiritul critic treaz la ceea ce se petrecea la el în ţară în cercul unde activa şi unde avea posibilitatea de a se orienta just. Şi e nevoie să adaug cu un spirit critic neprevenit şi cât se poate de obiectiv, explicabil prin faptul însuşi că nu fusesem niciodată angajat în politica de partid (...)".

Prigoana împotriva familiei

Declanşând războiul ideologic şi politic împotriva elitei universitare româneşti, regimul comunist al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej l-a extins, de fapt, şi asupra familiilor universitarilor supuşi represiunii politice. Procedând, aşadar, fără nici o justificare, la îndepărtarea din învăţământul superior a celor mai valoroşi membri ai corpului profesoral, regimul comunist a dat dovadă, în plus, de o excesivă şi absurdă cruzime supunând represiunilor politice şi pe fiii universitarilor ostracizaţi politic. Aceste noi represiuni urmăreau, în fapt, întreruperea cu orice preţ a studiilor şcolare, urmare a exmatriculărilor din licee sau facultăţi, precum şi neadmiterea la studiile universitare sau domeniile profesionale pentru care optaseră tinerii în cauză. În această situaţie s-a aflat şi profesorul Petru P. Caraman, fiul savantului P. Caraman, obligat de regimul comunist la repetate readaptări intelectuale şi profesionale. În anul 1949, Petru P. Caraman a reuşit să ocupe primul loc pe lista celor declaraţi promovaţi la examenul de admitere la Facultatea de Medicină - cu media 9,65. Potrivit mărturiei oferite familiei Caraman de către preşedintele comisiei de admitere de la Facultatea de Medicină, anularea examenului de admitere a tânărului Petru P. Caraman s-a datorat intervenţiei personale a profesorului Vasile Mârza, în acea perioadă ministru al Sănătăţii în guvernul comunist, care pur şi simplu a radiat de pe lista de admişi numele Caraman. Faptele s-au petrecut la doi ani după comprimarea din învăţământul superior, în anul 1947, a profesorului Petru Caraman. Întrebat fiind de către P. Caraman - tatăl dacă sinuciderea sa ar putea conduce la primirea la Facultatea de Medicină a fiului său, răspunsul şefului comisiei a fost un nu categoric.

În toamna anului 1949, Petru P. Caraman a reuşit totuşi să promoveze examenul de admitere la Facultatea de Matematică-Fizică, fără a scăpa însă de emoţii, dat fiind faptul că ofiţerul de Securitate Otto Schechter, devenit peste noapte profesor universitar, intenţiona ca tânărul Caraman să fie respins şi la respectiva facultate.

În anul 1954, profesorului Petru P. Caraman i-a fost respinsă cererea de înscriere la doctorat în cadrul sesiunii organizate la Universitatea din laşi, situaţie în care s-a aflat şi soţia sa, profesoara Fraga Caraman. Va reuşi totuşi să obţină titlul de doctor în anul 1962, la Universitatea din Bucureşti. De o eventuală carieră universitară nici nu putea fi vorba în cazul profesorului Petru P. Caraman, deşi cercetările şi lucrările sale strălucite în domeniul matematicii l-ar fi impus printre marii dascăli de la Universitatea ieşeană.

Ceilalţi membri ai familiei Caraman au fost şi ei supuşi persecuţiilor politice, în numele unui experiment nociv şi unic în istoria învăţământului superior românesc, pe care regimul Dej l-a numit "politica compoziţiei sociale". Să mai menţionăm doar că savantul Petru Caraman a fost totdeauna pe deplin conştient de faptul că, indirect, el era cel care a constituit cauza traumelor familiei sale în anii prigoanei comuniste. În sus-citatul memoriu adresat lui Gheorghe Gheorghiu-Dej la 11 mai 1964, profesorul P. Caraman mărturisea următoarele: "Odată cu înlăturarea mea de la catedră - fiind pus în imposibilitatea de a mai lucra pe linia pregătirii mele, iar prin muncile salahoreşti la care am fost constrâns neputând realiza decât prea puţin pentru cele de trebuinţă vieţii - familia mea a fost chinuită de cele mai grele privaţiuni, tocmai în perioada când copiii aveau nevoie de cel mai mare ajutor din partea tatălui lor. În acelaşi timp, a început prigoana autorităţilor locale împotriva întregii mele familii şi în special împotriva copiilor. Vă puteţi imagina starea sufletească a unui părinte, care nu-şi poate îndeplini nici cele mai elementare datorii faţă de copiii săi..."

Iubirea faţă de Basarabia - cauza nr. 1 a eliminării din Universitate

Problema Basarabiei a fost o constantă a activităţii profesorului Petru Caraman, fapt dovedit şi de publicarea în anul 1940, imediat după anexarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord, în revista Însemnări ieşene, a valorosului studiu intitulat "Romanitatea Basarabiei văzută de ştiinţa oficială sovietică" (republicat recent în "Memoria", nr. 14-15).

Atitudinea şi protestele public afişate în special după semnarea Tratatului de pace de către România (1947) au constituit, o recunoaşte chiar profesorul P. Caraman, "cauza nr. 1" a eliminării sale din Universitatea "Cuza Vodă" din laşi. Cu toate acestea, Rectoratul Universităţii sau Ministerul învăţământului nu i-au comunicat niciodată profesorului prin vreun act oficial decizia şi motivele comprimării sale în anul 1947.

Un răspuns din partea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej nu a primit niciodată profesorul P. Caraman, căruia, în memoriul din 11 mai 1964, îi mărturisea următoarele: "Dar trebuie să vă mărturisesc în final, încă o crimă, care - nu mă îndoiesc deloc - a fost considerată de toţi cei ce reprezintă vreo autoritate, de care am depins cândva, drept cea mai mare, cea mai grozavă crimă. În anul 1947, când România a semnat la Paris Tratatul de pace, am protestat public - în şedinţa consiliului Facultăţii de Litere şi Filosofie - împotriva anexării Basarabiei şi Bucovinei de Nord de către Uniunea Sovietică. Acel tratat consacra definitiv o mare nedreptate pentru Români. N-am putut răbda, a fost o izbucnire spontană (...)".

Documentul citat prezintă o importanţă deosebită, o mărturie a faptului că în perioada regimului comunist, regim marionetă al sovieticilor, pentru poporul român problema Basarabiei a fost una de actualitate şi că această adevărată "dramă naţională", deşi era deja consumată, savantul român a ţinut să o "denunţe" "conştiinţelor româneşti luminate".

Pe parcursul celor şase pagini ale Memoriului, savantul etnograf realizează un dur rechizitoriu la adresa politicii sovietice de anexare de teritorii străine, regim mai "hrăpăreţ" chiar decât cel ţarist. Autorul ridiculizează totodată supranumele de "eliberatori" pe care şi-l arogaseră sovieticii a căror politică, în realitate, a reprezentat - în opinia profesorului Caraman - un "spectacol hidos de orgie imperialistă". Critica acidă a universitarului ieşean nu omite nici propaganda oficială a regimului comunist autohton, care, după anul 1945, a creat mitul "URSS - cea mai mare prietenă a poporului român", când sovieticii erau, de fapt, autorii răpirii unui sfert din teritoriul şi populaţia României.

Securitatea poporului versus Petru Caraman

La 15 august 1950, Direcţia Regională laşi a Securităţii Poporului a finalizat cercetările privind o presupusă "organizaţie subversivă" naţional-ţărănistă. Prin raportul nr. 51/1/35587/15 august 1950, D.R.S. laşi a înaintat centralei Securităţii din Bucureşti o sinteză cuprinzând rezultatul cercetărilor efectuate cu privire la "elementele implicate în organizaţia subversivă preot Matei Dumitru - Dr. Gheorghiu loan", propunând totodată arestarea şi cercetarea preoţilor Ion lacoban, Marcu Proca, precum şi a ofiţerilor Scobai Mircea şi Popescu Dumitru. Totodată Direcţia Securităţii Poporului amâna aplicarea ordinului privind arestarea a 9 persoane, printre acestea numărându-se profesorii universitari Petru Caraman, Gh. Năstase şi Gh. Tudoran.

Tot în legătură cu presupusa "organizaţie P.N.Ţ.-istă" de la laşi, a fost arestat, în noaptea de 15/16 august 1949, profesorul Gh.I. Năstase de la Facultatea de Geografie din laşi. Cel rămas nearestat a fost profesorul Gh. Năstase de la Facultatea de Medicină laşi.

Conformându-se ordinului central din Bucureşti, ofiţerii anchetatori ai Securităţii din laşi au întocmit un "tabel nominal de elementele nearestate din cadrul organizaţiei subversive Dr. Gheorghiu loan". În acel tabel figurau şi profesorii universitari Petru Caraman, Alexandru Tupa, Gheorghe Tudoran, Gh. Năstase, asistentul universitar Boris Ostap, doi avocaţi, un student, 3 medici, un ofiţer în rezervă şi o casnică. Pentru toate aceste "elemente", Securitatea ieşeană a întocmit fişe personale, care au fost ataşate la dosarele de urmărire informativă.

Vom prezenta, pentru exemplificare, fişa personală a profesorului Petru Caraman:

"Născut în anul 1898, luna decembrie, ziua 19, în comuna Vârlezei, jud. Covurlui, fiul lui Nicolae şi Elena, de origine socială ţărănească (ţărani mijlocaşi), de profesie profesor universitar - comprimat din serviciu pentru atitudine antidemocratică; căsătorit, are un copil, cu ultimul domiciliu în laşi, str. Fundătura Codrescul, apartamentul nr. 1, posedă ca avere un imobil situat în strada mai sus arătată. Serviciul militar satisfăcut la Regimentul nr. 21 Infanterie, ctg. 1922, eliberându-se cu gradul de locot. în rezervă.

A fost 2-3 ani profesor de limba română la liceul din Sofia - Bulgaria, apoi profesor la Liceul Militar din Cernăuţi şi la un liceu din Bucureşti. Şi-a trecut doctoratul în Cracovia sau Varşovia - Polonia. Vorbeşte corect 7 limbi. Adânc cunoscător al limbii slave, precum şi al literaturii. În trecut a simpatizat cu P.N.Ţ. Cu toate acestea avea accentuate vederi de stânga.

Activitatea după 23 august 1944:

Începând cu anul 1945, a avut manifestări ostile regimului de democraţie populară, faţă de diferitele măsuri luate de Partid şi guvern în legătură cu cooperativele, economatele etc. În anul 1948, a fost încadrat în ord. 50.000, pentru atitudine şi activitate reacţionară pe care a dus-o după 23 august. În prezent, în toate împrejurările caută să creieze o atmosferă ostilă, mai ales în rândul profesorilor şi studenţilor, împiedicându-i pe aceştia din urmă să se organizeze în organizaţii democratice. La un curs ce a avut loc în ziua de 24 ianuarie 1947, a spus studenţilor că ar fi bine ca acea zi să fie sărbătorită nu ca ziua unirii, ci ca zi de robie pentru pierderea Basarabiei. Are legături de prietenie cu profesorul Năstase Gheorghe".

Fişa personală a profesorului P. Caraman a fost înaintată Direcţiei Generale a Securităţii Poporului cu adresa 115/26671/26 iulie 1950.

Cele 13 "elemente" rămase nearestate au fost verificate prin intermediul informatorilor - în perioada august 1950-noiembrie 1951, de către secţia a 8-a a Securităţii din laşi. La 2 noiembrie 1951, ofiţerul anchetator Gh. Constantinescu raporta superiorilor săi că cei 13 rămaşi nearestaţi "au avut cunoştinţă de existenţa organizaţiei (dr. Gheorghiu n.n. D.D.) fără însă a depune o oarecare activitate, pentru a putea fi trimişi în justiţie". Din lipsă de probe, centrala Securităţii Poporului a dispus ca cei 13 să rămână în libertate, urmând însă a fi ţinuţi în supraveghere de către secţia a III-a D.R.S. laşi. "Întrucât elementele semnalate în alăturatele fişe - raporta la 2 noiembrie 1951 ofiţerul anchetator Constantinescu Gh. - sunt cunoscute ca reacţionare şi credem că e posibil ca ele să continue să acţioneze împotriva regimului sub diferite forme, propun să fie încadrate în acţiunea informativă, din cercul lor urmând a fi recrutaţi informatori, în scopul cunoaşterii şi stabilirii activităţii acestora. Totodată propun să li se urmărească corespondenţa, deoarece o parte dintre aceştia sunt bănuiţi că ar întreţine legături cu străinătatea, iar alţii întreţin legături cu elemente dubioase din ţară".

A făcut parte profesorul Petru Caraman dintr-o organizaţie anticomunistă, la laşi? O primă mărturie o oferă profesorul Tr. Gheorghiu, arestat ca lider al "organizaţiei subversive PNŢ" de la laşi în 1949. Într-o declaraţie datată ianuarie 1950, Tr. Gheorghiu a recunoscut că a înfiinţat la laşi o organizaţie anticomunistă, întocmind şi o listă pe care figura şi numele profesorului Petru Caraman alături de numele profesorilor Al. Claudian, I. Botez, Gr. T. Popa, Petre Botezatu şi cel al asistentului Cicerone Călinescu.

"Recunoaşte - declara în ianuarie 1950 ofiţerul anchetator - că dintre aceste persoane a luat legătura numai cu numiţii: general Palade, prof. Claudian, prof. Petru Caraman, prof. Ionică Botez, cărora le-a făcut propunerea de a se încadra în această organizaţie".

Pe baza declaraţiilor fruntaşilor P.N.Ţ., arestaţi la laşi în august 1949, locotenentul de Securitate Octav Blehan a întocmit la 16 ianuarie 1950 un referat cu privire la rezultatul "anchetei efectuată asupra elementelor care au fost arestate în noaptea de 15/16 august 1949, în cadrul problemei P.N.Ţ. laşi". Referatul confirma prezenţa pe lista liderului P.N.Ţ., Traian Gheorghiu, a profesorului Caraman, care a fost pus la curent cu scopul organizaţiei, acela că "în momentul izbucnirii unui conflict armat între Anglo-Americani şi URSS, aceştia să ocupe autorităţile de Stat".

O mărturie privind participarea savantului P. Caraman la mişcarea de rezistenţă anticomunistă ne este oferită de fiul acestuia, matematicianul P.P. Caraman. "Cu câţiva ani în urmă, la propunerea d-lui Liviu Mărgineanu, m-am deplasat împreună cu dl. Georges Dienner, directorul Centrului Cultural Francez, la supravieţuitorii rezistenţei armate din Obcinele Bucovinei. Pe drum, dl. Mărgineanu mi-a spus că "tata a făcut parte din organizaţia anticomunistă avându-l în frunte pe părintele Dumitru Matei", iar dl. Mărgineanu (care era student la Medicină pe vremea aceea) ţinea legătura între părintele Matei şi prof. Caraman. Dl. Mărgineanu mi-a povestit că "tata i-a propus şi profesorului Simenski, care însă a refuzat. Cum era şi natural, tata nu ne-a spus niciodată nimic despre asta. Atâta doar, am auzit-o pe mama odată spunând că fiii fostului ministru Petre Andrei erau îngrijoraţi ca să nu se afle anumite lucruri despre tata. Acum mă gândesc că ar putea să fie vorba despre apartenenţa la această organizaţie. Cele de mai sus au fost confirmate de documente descoperite de mine în arhivele S.R.I."

Potrivit mărturiei luptătorului anticomunist Liviu Mărgineanu, profesorul P. Caraman a făcut parte din organizaţia condusă de părintele martir Dumitru Matei. "La Universitate - mărturiseşte L. Mărgineanu - părintele Matei m-a pus în contact cu profesorul Petru Caraman, personalitate ştiinţifică proeminentă, om de mare prestigiu, datorită competenţei, atitudinii civice exemplare şi curajului de care dădea dovadă în apărarea convingerilor democratice şi a drepturilor noastre naţionale. L-am vizitat de mai multe ori în locuinţa proprie, intrând pe la un vecin de pe strada Lascăr Catargi, întrucât profesorul bănuia că era supravegheată casa sa. Era la curent cu ce se iniţiase, era de acord şi tatonase deja terenul printre colegii din mediul universitar. Cu excepţia prof. Simenski, care socotea acţiunea foarte periculoasă, ceilalţi colegi contactaţi erau favorabili ideii. N-am întrebat şi nici prof. Caraman nu mi-a spus câţi erau, şi nici nu a dat nume. Profesorul a fost arestat odată cu abdicarea Regelui. Apoi a fost persecutat, dar nu implicat în anchetele şi procesele care au urmat".

Dintr-o declaraţie care ne-a fost dată recent de dl. Liviu Mărgineanu, rezultă că profesorul Petru Caraman a fost informat în cursul anilor 1947-1948 de stadiul în care se afla organizarea aripii studenţeşti şi celei militare a grupului anticomunist condus de părintele Matei.

Întâlnirile Mărgineanu-Caraman s-au menţinut până la data de 15 mai 1948. "Părintele Matei a păstrat în continuare legăturile cu profesorul Caraman. în discuţiile avute, profesorul Caraman mi-a spus că contactase în Universitate un număr de colegi cu ţinută şi atitudine democratică. Numai profesorul Simenski a declarat că avem de a face cu nişte criminali care sunt în stare să ne distrugă prin orice mijloace", îşi încheie declaraţia sa dl. Liviu Mărgineanu.

Imediat după ce ne-au invadat ţara (23 august 1944), sovieticii au început să-şi pună în aplicare planul lor de comunizare a României. Şi prima lor mişcare în această operă demolatoare a constat în anihilarea valorilor noastre autentice, elitele neamului. N-a scăpat nici un sector de activitate. Umil dintre aceste sectoare a fost învăţământul superior, cel universitar, acolo unde se şi formau elitele. În locul autenticilor dascăli, au fost promovate nulităţi. Ei trebuiau să aibă o calitate unică: credinţa oarbă în comandamentele p.c.r.

Dănut Doboş

Insert despre Dănuţ Doboş, în aceeaşi revistă, p. 77-78, datele fiind valabile până la luna mai 1997

- s-a născut la 16 aprilie 1961 la laşi;

- urmează liceul la laşi, apoi Facultatea de Istorie şi Filozofie; în 1985 îşi ia diploma în istorie şi filozofie;

- în perioada 1985-1989 funcţionează ca profesor de istorie la şcoala generală din comuna Parpaniţa - jud. Vaslui;

- în 1989 lucrează ca arhivist la filiala Iaşi a Arhivelor Naţionale;

- începând cu 1990 este mereu prezent în viaţa culturală a ţării; participă la sesiunile de comunicări organizate de Institutele de istorie "A.D. Xenopol" laşi şi "N. Iorga" Bucureşti, Complexul Muzeal laşi, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului - Bucureşti şi Filiala Iaşi a Arhivelor Naţionale;

- în 1994 îşi ia diploma de doctor cu o temă privind Istoria contemporană a României;

- a publicat peste 150 de articole în reviste de cultură şi de specialitate, în domeniul istoriei contemporane a României; colaborator permanent al revistelor .Arhivele Totalitarismului" Bucureşti, "Cronica" şi "Timpul" laşi;

- a publicat câteva cărţi: Universitatea ieşeană în primele decenii de după cel de-al doilea război mondial. Experienţa românească a comunizării învăţământului superior. Cazul Universităţii Bucureşti, Universitatea din Cluj. 1945-1958. Traumele învăţământului superior din România, 1944-1964; comentând pe marginea acestor cărţi, autorul consideră că societatea românească nu este pregătită psihologic pentru acceptarea unor adevăruri de tipul celor cuprinse în cele patru lucrări mai sus menţionate. Mai mult, respectivele adevăruri şochează în primul rând pe istorici, şi nu sunt deloc dorite;

- în 1995 devine bursier al Central European University;

- a obţinut Premiul pentru istoriografie al revistei "Cronica" (1992, 1997);

- în 1997 a fost nominalizat pentru premiul "Corneliu Coposu" al organizaţiei P.N.Ţ. laşi (1997); între referenţi, s-a aflat şi academicianul Al. Zub, directorul Institutului de istorie "A.D. Xenopol" laşi; redăm din acest referat: "...între istoricii tineri, dl. Dănuţ Doboş s-a distins, în ultimii ani, printr-o vie activitate de cercetare, dedicată perioadei comuniste din istoria noastră. Colaborator al Institutului de istorie «A.D.Xenopol», participant fervent la diverse reuniuni cu caracter ştiinţific, dl. Doboş s-a dedicat îndeosebi cercetării învăţământului nostru superior sub regimul comunist, publicând numeroase studii în reviste de specialitate sau de mai largă circulaţie, distingându-se printr-o viziune coerentă asupra epocii şi prin restituţii bine întemeiate documentar.

A realizat deja trei lucrări ample în domeniul amintit, pregătind acum, ca bursier la Central European University, o sinteză despre traumele învăţământului superior din România în perioada 1944-1964..." (mai 1997).

* * *

Site-ul www.MemorialSighet.ro, dedicând o pagină "In memoriam Petru Caraman (1931-2021)", a publicat un fragment dintr-o intervenţie a profesorului Petru Caraman la un simpozion de la Sighet, intitulată "Fii de «duşmani ai poporului»".