Cardinalul salezian nicaraguan Miguel Obando Bravo, arhiepiscop emerit de Managua, a murit în primele ore ale duminicii 3 iunie 2018. Avea 92 de ani. S-a născut la 2 februarie 1926 la La Libertad (Chontales), în Dieceza de Juigalpa, şi a primit hirotonirea sacerdotală la 10 august 1958. Ales la Biserica titulară de Puzia di Bizacena la 18 ianuarie 1968, a fost numit episcop auxiliar de Matagalpa şi a primit hirotonirea episcopală la 31 martie acelaşi an. La 16 februarie 1970 a devenit arhiepiscop de Managua. În consistoriul din 25 mai 1985, Ioan Paul al II-lea l-a creat şi publicat cardinal al titlului "Sfântul Ioan Evanghelistul a Spinaceto". La 1 aprilie 2005 a renunţat la conducerea pastorală a arhidiecezei. Înmormântarea a avut loc luni, 4 iunie 2018, în catedrala din Managua.
Conferinţa episcopală a fost cea care a anunţat poporului nicaraguan moartea cardinalului, apărător neînfricat al drepturilor umane, pe care în 2016 adunarea naţională l-a proclamat prócer de la paz y la reconciliación. Şi cardinalul Leopoldo José Brenes Solórzano, succesorul său la sediul din Managua, l-a amintit imediat la Liturghia celebrată în parohia "Jesús Sacramentado" din Managua.
În întreaga ţară cardinalul Obando Bravo - cum confirmă mărturiile unanime de stimă şi de afect din aceste ore - este considerat unul dintre artizanii principali ai reconcilierii naţionale prin lucrarea sa de mediere în anii Şaizeci între Anastasio Somoza Debayle şi luptătorii de gherilă şi, în anii Optzeci, între guvernul sandinist al lui Daniel Ortega şi grupurile armate contrarevoluţionare ale Contras. Pentru acţiunea sa curajoasă pentru pace şi pentru cei mai slabi a primit numeroase atestate în toată lumea.
Născut într-o familie de ţărani, al doilea din şase copii, a urmat cursurile de la colegiul salezian din Granada şi apoi a obţinut bacalaureatul în latină şi greacă la San Salvador, unde a frecventat şi Normala superioară luând licenţa în matematică, fizică şi filozofie. Intrat în Congregaţia saleziană, a studiat teologia în Guatemala şi psihologia vocaţiilor în Columbia, în Venezuela şi la Roma.
Preot din 1958, a predat matematică şi fizică în şcolile superioare din Nicaragua şi din El Salvador. În afară de asta, a fost prefect de disciplină în seminarul salezian din San Salvador şi rector al institutului salezian "Rinaldi", având şi diferite funcţii în congregaţia sa.
În 1968, Paul al VI-lea l-a numit episcop auxiliar de Matagalpa, unde a rezervat o deosebită atenţie pastorală şi socială pentru campesinos. După doi ani a fost numit arhiepiscop de Managua, asumând şi un rol de prim plan în episcopat. Preşedinte al Conferinţei Episcopale timp de şase perioade diferite, din 1971 până în 1997, şi din nou din 1999, a fost în afară de asta preşedinte al Secretariatului Episcopal al Americii Centrale şi Panamá (SEDAC) din 1976 până în 1980 şi preşedinte al departamentului călugărilor din Consiliul Episcopal Latinoamerican (CELAM) din 1981 până în 1985.
S-a opus mereu cu glas tare nedreptăţilor şi violenţelor, şi prin scrisori pastorale şi pe coloanele ziarului arhidiecezan. A denunţat sistematic corupţiile şi încălcările drepturilor umane. Convins că problemele se rezolvă cu dialogul, a fost garant al acordurilor pentru pace şi reconciliere care, în mai multe rânduri, au pus capăt violenţelor.
Fidel faţă de motoul său episcopal paulin: "M-am făcut totul pentru toţi", cardinalul a amintit că Biserica în ţară nu era cu un partid ci cu oamenii, gata să denunţe orice nedreptate. O Biserică total dedicată evanghelizării. Şi pentru a o întări în această misiune a şi promovat la Managua sinodul diecezan cu obiectivul de a face să pătrundă în societate adevărul despre Cristos şi adevărul despre om, graţie şi contribuţiei laicilor creştini.
Nu a evitat să aducă problemele din ţara sa în atenţia lumii, întărit şi de numirea de cardinal din 1985: la întoarcerea sa în patrie tot poporul a coborât în stradă pentru a primi în sărbătoare primul cardinal centroamerican. Şi în 1987, Ioan Paul al II-lea l-a invitat să scrie textele meditaţiilor pentru Via Crucis la Colosseum.
Intervenind la Sinodul special pentru America, la 20 noiembrie 1997, a afirmat că creştinii trebuie să se mobilizeze în prima linie în bătălia pentru cei cărora le este foame şi sete de dreptate. Şi a invitat la eliminarea violenţelor, prejudecăţilor, inegalităţilor şi discriminărilor la orice nivel, cerând naţiunilor să fie mai solidare între ele şi tratând şi despre problema datoriei externe, care după părerea sa trebuia rezolvată "dintr-o perspectivă etică globală".
(După L'Osservatore Romano, 5 iunie 2018)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
