La Editura Presa Bună a apărut lucrarea profesorilor Nelu Zugravu şi Ovidiu Albert, intitulată "Scripta contra Christianos în secolele I-II". Lucrarea face parte din planul de cercetare al colectivului de istorie a culturii din cadrul Centrului de Istorie "Gheorghe Brătianu" al Facultăţii de Istorie a Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi.

Lucrarea adună textele din autorii păgâni care fac referinţe la creştinismul din secolele I-II. Acestora li se adaugă fragmente din lucrări creştine inspirate din sursele antice sau care colportează informaţii preluate din acestea. Culegerea constituie un instrument de lucru pentru cei preocupaţi în mod special de istoria creştinismului, cât şi o sursă de informare pentru publicul mai larg. Textele din limbile latină şi greacă au fost traduse de Marius Alexianu şi Roxana Curcă. Textele selectate au fost grupate nu după cronologia autorilor şi operelor, ci după momentul istoric la care se referă, respectiv succesiunea împăraţilor din dinastiile secolelor I-II (ex. Octavianul Augustus, Tiberius, Claudius, Nero, Domitianus, Traianus, Hadrianus, Antoninus Pius, Commodus). Cu câteva excepţii, ele au fost prezentate atât în limba originară, latină sau greacă, cât şi în română. Pentru forma românească au fost folosite traducerile existente în cultura română, păstrând întocmai sistemul de notare al îngrijitorilor de ediţii din limbile străine.

Informaţiile, provenind uneori din mai multe surse, au fost grupate după problematica pe care o conţin. Ele au fost însoţite de o notiţă biobliografică despre autor.

Realizarea acestei lucrări n-ar fi fost posibilă fără o documentare corespunzătoare în biblioteci de specialitate...

* * *

Zugravu Nelu, Albert Ovidiu, Scripta contra Christianos în secolele I-II
Editura Presa Bună, 2003, ISBN 973-8191-46-7, 13x20 cm, 288 p., 60.000 lei

* * *

Această carte, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă:

  • prin poştă: Librăria Presa Bună, Bd. Ştefan cel Mare, 26; 700064 - Iaşi;
  • prin fax: 0232/211527;
  • prin telefon: 0232/212003, interior 67:
    luni, marţi, orele 12.00-18.00;
    miercuri, orele 8.00-9.00;11.00-16.00
    joi, vineri, orele 8.00-14.00;
  • prin e-mail: [email protected];
  • prin Internet: www.ercis.ro; www.catholica.ro.