A apărut revista "Lumina creştinului" pe luna mai 2023
Vizita Fecioarei Maria la verişoara sa, Elisabeta, este imaginea cu care ne întâmpină coperta numărului 5 (401) al revistei "Lumina creştinului", ajunsă în anul XXXIV al seriei noi.
"Conform unei vechi tradiţii, care s-a născut în Evul Mediu, luna mai este dedicată Sfintei Fecioare
Maria", aminteşte PS Iosif Păuleţ, păstorul Diecezei de Iaşi, în articolul "Luna mai - Luna Sfintei Fecioare Maria", din pagina 3.
"Colecta de anul acesta din Ziua Comunicaţiilor Sociale, de duminică, 21 mai, va fi pentru achiziţionarea unui car/studio mobil de transmisiune care ne poate ajuta să putem transmite mai multe evenimente din diferitele locuri din dieceză", precizează pr. Adrian Blăjuţă în articolul "Ziua Comunicaţiilor Sociale" din pagina 4.
Despre primul hram al noii biserici din Gherăeşti scrie pr. Paul Budău, parohul acestei comunităţi, în pagina 5.
S-au scurs 25 de ani de când Congregaţia "Mica Operă a Divinei Providenţe" ("Don Orione") este prezentă în Dieceza de Iaşi. Cum va fi marcat acest jubileu aflăm în interviul cu pr. Valeriano Giacomelli, FDP, în paginile 6-7.
Zece ani au trecut şi de când Dieceza de Iaşi a oferit Bisericii Catolice din România o traducere completă a Bibliei în limba română. Pr. Eduard Patraşcu, unul dintre traducători, prezintă, la pagina 8, simpozionul organizat cu acest prilej.
Vlad Ropotică, la rubrica "Părtaşi la viaţa Bisericii", face o meditaţie despre pace şi valorile europene, în pagina 9. Pe verso, la pagina 10, Ana Doboş semnează meditaţia "Mărturisirea credinţei prin cuvânt şi faptă", iar pe o coloană putem citi despre vizita Papei Francisc la Budapesta, unde a fost prezent şi un grup de credincioşi provenind din satele cu ceangăi din zona Bacăului, însoţiţi de preoţii Andrei Varga şi Felix Măriuţ.
"Sfântul Duh la evanghelistul Ioan" este articolul semnat de sr. Iuliana Neculai, NDS, la pagina 11, la rubrica "Citind Scriptura".
Sr. Monica Bogdănel, din Congregaţia "Surorile Providenţei", prezintă cinci preoţi francezi beatificaţi în luna aprilie la Paris. Cine au fost şi cu ce s-au remarcat aflăm din articolul de la pagina 12, la rubrica "Mesajul sfinţilor".
Sanctuarul Poondi din India este popasul spiritual pe care ni-l propune pr. Iosif Dorcu, la pagina 13, la rubrica "Sanctuare".
"Pentru majoritatea beneficiarilor Asociaţiei Centrul Diecezan Caritas Iaşi, perioada sărbătorilor este foarte copleşitoare, fiind momentele când resimt mai mult ca oricând singurătatea, apăsarea şi neajunsurile materiale", scrie Petronela Maftei, despre acţiunile acestei asociaţii, la pagina 14, la rubrica "În sprijinul semenilor".
Urmează "Pagina familiilor", pagina 15, cu mărturia " Destăinuiri de la bunicu'!", propusă de pr. Felician Tiba. Zeci de premii au obţinut elevii catolici din Dieceza de Iaşi care au participat la cea de-a XII-a ediţie a Olimpiadei Naţionale de Religie, aflăm din relatarea părintelui Petru-Sebastian Tamaş, la pagina 16.
Continuând tema "Maria, influencer al lui Dumnezeu", pr. Felix Roca face o meditaţie despre "existenţa grandioasă" la pagina 17, dedicată tinerilor, care sunt îndemnaţi apoi să lectureze în pagina următoare, 18, monologul spiritual cu poetul George Coşbuc, semnat de pr. Petru-Sebastian Tamaş. Tot tinerilor le sunt adresate şi paginile următoare. În pagina 19, pr. Ioan Balan porneşte provocarea sa textuală de la afirmaţia "Creştinul are picioarele pe pământ, capul pe umeri şi inima în cer". În aceeaşi pagină, găsim şi tableta spirituală semnată constant de pr. Cristian Chinez, în acest număr titlul acesteia fiind "Civilizaţia iubirii".
Un interviu cu pr. Ştefan Roberto Vacaru, numit recent vicar general în Prelatura de Bocas del Toro din Panama găsim în pagina 20, la rubrica "Misiuni".
Arhiepiscopul Stanisław Bohusz Siestrzeńcewicz este prezentat de pr. Petru Ciobanu, la pagina 21, la rubrica "Figuri ilustre".
"Cu bunicii şi bătrânii", "Colaboratori în diplomaţie", "La 25 de ani", rubricile "Din agenda episcopului Iosif Păuleţ" sau "Slujiţi Domnului cu bucurie" sunt câteva dintre titlurile ştirilor din cadrul Bisericii Catolice selectate în următoarele trei pagini ale revistei, 22, 23 şi 24, redactate de Ovidiu Bişog.
Sănătatea mintală a copiilor este tema rubricii semnate de dr. Bianca Hanganu, "În apărarea sănătăţii", din pagina 25.
Ce cărţi nou apărute pot fi cumpărate din Librăria "Presa Bună" aflăm în pagina 26, în care continuă concursul "Scrii şi câştigi" adresat cititorilor fideli ai revistei.
Un nou rebus, "Nume şi locuri biblice (XXIX)" este propus spre dezlegare de pr. Emanuel Imbrea la pagina 27.
"Avem nevoie de comunicatori disponibili să dialogheze", subliniază Papa Francisc în Mesajul pentru Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale 2023 redat parţial pe coperta ultimă a acestui număr.
În luna mai, dedicată Fecioarei Maria, pe lângă rugăciune, să creştem în credinţă şi prin lecturile pentru suflet, o propunere constantă rămânând revista "Lumina creştinului"!
Ovidiu Bişog
* * *
Pentru abonamente la revista "Lumina creştinului" şi la celelalte publicaţii ale Editurii "Presa Bună" consultaţi pagina de abonamente.
* * *
"Lumina creştinului"
Ed. "Presa Bună", ISSN 1453-3758, serie nouă, anul XXXIV, nr. 5 (401), mai 2023, 5 lei
* * *
Această revistă, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poştale aferente expedierii):
Din Librăria "Presa Bună":
- prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
- prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
- prin e-mail: [email protected]
- prin Internet: www.ercis.ro/libraria
* * *
Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro