A apărut revista "Lumina creştinului" pe luna mai 2026

Revista "Lumina creştinului" pe luna mai 2026, nr. 437 din seria nouă din cel de-al 37-lea an de apariţie, a fost publicată. În acest număr al revistei puteţi găsi informaţii despre Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale, despre Ziua Internaţională a Familiei, despre înscrierile la şcolile catolice din dieceză, dar şi despre alte evenimente din viaţa diecezei. Sunt prezente şi rubricile obişnuite ale revistei.

Fiind o lună mariană, prima copertă a revistei propune o imagine cu Papa Leon care oferă o floare Fecioarei Maria de la Fatima, cu ocazia Jubileului spiritualităţii mariane care s-a desfăşurat la Roma la 11 octombrie 2025.

Deschizând paginile revistei găsim mai întâi mesajul episcopului diecezei pentru luna mai: "Luna florilor, luna speranţei: cu Maria spre Cristos". În acest mesaj Preasfinţitul Iosif ne invită "să trăim această lună mai cu inimă deschisă, redescoperind frumuseţea devoţiunii mariane şi lăsându-ne înflăcăraţi de iubirea lui Cristos".

La rubrica de actualitate se găsesc articole despre Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale, despre întâlnirea comunităţilor romano-catolice româneşti din Nordul Italiei şi despre centenarul Institutului "Sfânta Tereza a Pruncului Isus". Tot aici puteţi găsi şi un interviu cu primul preot din Opera Don Calabria originar din Dieceza de Iaşi.

Rubrica "Părtaşi la viaţa Bisericii" propune articol semnat de Vlad Ropotică, cu un titlul foarte sugestiv: "Papa, Pacea şi Preşedintele", şi un alt articol semnat de Alicia Benchea, care ne propune intenţia de rugăciune din luna mai, pentru grija faţă de risipa de alimente.

"Citind Scriptura", rubrică dedicată apropierii de cuvântul lui Dumnezeu, propune la pagina 11 un articol care continuă aprofundarea textului din Biblie care animă noul plan pastoral trienal din dieceza noastră, de data aceasta articolul fiind semnat de pr. Eduard Patraşcu cu titlul "Le-a explicat din toate Scripturile cele referitoare la el".

La "Mesajul sfinţilor", sr. Cristina Coşa, OSB, ne vorbeşte despre Venerabilul Fausto Gei, credincios laic, membru al Asociaţiei "Muncitorii Tăcuţi ai Crucii".

Ca în fiecare număr al revistei, pr. Iosif Dorcu ne poartă în pelerinaj la un sanctuar marian. De data aceasta mergem în Orientul Îndepărtat, tocmai până în Filipine, la sanctuarul de la Guibang.

La rubrica "În sprijinul semenilor", vă oferim în acest număr al revistei un articol despre sărbătorirea Zilei Internaţionale a Familiei care va fi marcată la 15 mai printr-un program special, organizat pentru 15 familii care beneficiază de sprijinul Centrului Diecezan Caritas.

Pr. Felician Tiba ne propune articole pentru familii şi copii, prezentând pe înţelesul tuturor sărbătoarea "Sfântul Iosif Muncitorul", dar propunând şi o provocare: "Să fim corecţi până la capăt".

Urmează paginile dedicate tinerilor. Pr. Leonard Farcaş le spune acestora "Cu Isus, speranţa devine mărturie", pr. Petru-Sebastian Tamaş prezintă şcolile şi liceele catolice unde părinţii îşi pot înscrie copiii pentru noul an scolastic. Tot la rubrica pentru tineri pr. Ioan Balan ne propune articolul "Ascultă inima aproapelui", iar pr. Cristian Chinez ne propune un articol despre "Credinţe".

La pagina 20 găsim rubrica pentru "Misiuni", pr. Florin-Petru Sescu, responsabil cu acest oficiu în Dieceza de Iaşi, continuă seria despre cum putem fi o Biserică misionară în timpurile noastre ajungând la cel de-al X-lea articol. La rubrica "Figuri ilustre", pr. Petru Ciobanu ne vorbeşte despre Papa Pius al VI-lea şi despre legătura sa cu Moldova.

Ştirile pe scurt pot fi găsite la paginile 22-24, pregătite fiind de Ovidiu Bişog, iar în articolul de la pagina 25, unde găsim rubrica "În apărarea sănătăţii", dr. Bianca Hanganu ne vorbeşte despre două malformaţii ale feţei. Despre ce este vorba vă lăsăm pe dumneavoastră să descoperiţi. În acest număr al revistei propunem noutăţile editoriale de la Librăria "Presa Bună", dar şi un concurs al cărui premiu va fi cartea "Cu Papa Francisc, pe cărarea spre fraţi. 72 de mărturii la un an de la vizita unui papă la Iaşi".

Pr. Emanuel Imbrea ne propune la pagina 27 rebusul despre "Nume şi locuri biblice" care a ajuns la cel de-al 65-a număr.

Ultima copertă conţine un fragment din Mesajul Papei Leon al XIV-lea pentru Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale de anul acesta, care se va sărbători la 17 mai.

Vă invităm şi în această lună să citiţi paginile calde ale revistei "Lumina creştinului".

Lectură plăcută tuturor!

Pr. Claudiu Bulai

* * *

Pentru abonamente la revista "Lumina creştinului" şi la celelalte publicaţii ale Editurii "Presa Bună" consultaţi pagina de abonamente.

* * *

"Lumina creştinului"
Ed. "Presa Bună", ISSN 1453-3758, serie nouă, anul XXXVII, nr. 5 (437), mai 2026, 5 lei

* * *

Această revistă, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poştale aferente expedierii):

Din Librăria "Presa Bună":

  • prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
  • prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
  • prin e-mail: [email protected]
  • prin Internet: www.ercis.ro/libraria

* * *

Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro