A apărut revista "Lumina creştinului" pe luna august 2023
Revista lunară a Diecezei de Iaşi, "Lumina creştinului", ajunsă la numărul 8 (404), anul XXXIV al seriei noi, vă stă la dispoziţie pentru a-i fi parcurse paginile. Articole interesante, informaţii despre evenimente din viaţa Diecezei de Iaşi şi din Biserica universală, meditaţii şi ştiri umplu paginile acestei publicaţii lunare, cu scopul de a informa credicioşii, precum şi de a motiva şi maturiza credinţa.
Pe copertă vă întâmpină, pe un fundal albastru marian, imaginea Sfintei Fecioare Maria de la Cacica. Această icoană este copia icoanei de la Czestochowa, din Polonia.
În mesajul său, PS Iosif Păuleţ ne invită să participăm la pelerinajul anual de la Cacica, din perioada 14-15 august. "Să ne adunăm în jurul Sfintei Fecioare Maria, cerându-i să mijlocească la Fiul ei harurile de care avem nevoie, fiind şi noi gata să ascultăm cuvântul ei de a-l urma cu mai multă consecvenţă pe Cristos".
Rubrica "Actualitatea" de la paginile 4-8 vă propune articole despre programul celebrărilor de la Cacica, despre sfinţirea bisericii din Gherăeştii Noi, despre pelerinajul tinerilor din Dieceza de Iaşi la Ziua Mondială a Tineretului de la Lisabona, precum şi un frumos interviu cu pr. Mihai Percă, confesor la sanctuarul marian de la Lourdes.
La paginile 9 şi 10 găsim rubrica "Părtaşi la viaţa Bisericii". Vlad Ropotică ne vorbeşte despre două evenimente care au avut loc la 15 august de-a lungul timpului, iar Alma Ciobanu şi Isabela Tamaş ne propun un articol despre Ziua Mondială a Tineretului.
Pr. Iosif Antili ne propune, la pagina 11, articolul "Duhul Sfânt şi diversitatea darurilor". Suntem diferiţi, de aceea trebuie să-i mulţumim Domnului pentru aceasta. În plus, aceste diferenţe sunt "o manifestare a lucrării Duhului Sfânt".
Sr. Monica Bogdănel, de la Surorile Providenţei, ne propune un articol despre recunoaşterea virtuţilor eroice ale Albertina Violi Zirondoli. Cine a fost şi cum a trăit, veţi descoperi în rândurile articolului de la pagina 12.
La rubrica "Sanctuare", pr. Iosif Dorcu ne poartă în pelerinaj la un sanctuar marian din estul Poloniei, şi anume: Koden. Avându-l ca ghid pe părintele, la pagina 13 puteţi descoperi mai multe informaţii despre acest loc sfânt.
La pagina 14, puteţi găsi informaţii despre un nou proiect al Asociaţiei Centrul Diecezan Caritas Iaşi.
Pr. Felician Tiba ne propune la paginile 15-16 articole pentru familie şi pentru copii cu titlurile: "Am ales să fiu ocupat!" şi "La campus cu verişorul meu". Tot aici găsim şi o mărturie despre încrederea în rugăciune.
Paginile dedicate tinerilor ne propun articole despre Maria, ca influencer al lui Dumnezeu şi despre vocaţie, ca o cupă cu sorţi. De asemenea, putem reflecta asupra speranţei care trebuie să ne ghideze viaţa, şi a importanţei mărturiei evanghelizatoare. Găsiţi toate aceste articole la paginile 17-19 semnate de pr. Felix Roca, pr. Gabriel-Iulian Robu, pr. Ioan Balan şi pr. Cristian Chinez.
Pr. Florin-Petru Sescu propune la pagina 20 un interviu cu pr. Petru Iştoc, preot franciscan român care activează în Japonia.
La pagina 21, pr. Petru Ciobanu propune un nou articol despre un papă care au avut legătură cu România, Papa Urban al V-lea.
Ştiri, poze şi informaţii despre viaţa diecezei, despre evenimentele importante din diaspora catolică românească găsiţi la paginile 22-24, aflate sub îngrijirea lui Ovidiu Bişog.
Av. Mihaela Ciobanu la rubrica "Legea şi dreptul tău" le oferă cititorilor noştri informaţii despre drepturile pasagerilor transportului aerian. Descoperiţi despre ce este vorba la pagina 25.
Acest număr al revistei propune la pagina 26 rubrica "Poşta redacţiei", unde puteţi găsi răspunsurile oferite cititorilor noştri.
Pr. Emanuel Imbrea ne provoacă cu un nou rebus de "Nume şi locuri biblice" (XXXII) la pagina 27. Pe ultima copertă găsim Rugăciune către Preasfânta Fecioară Maria.
Vă dorim tuturor o lectură plăcută şi edificatoare în credinţă!
Pr. Claudiu Bulai
* * *
Pentru abonamente la revista "Lumina creştinului" şi la celelalte publicaţii ale Editurii "Presa Bună" consultaţi pagina de abonamente.
* * *
"Lumina creştinului"
Ed. "Presa Bună", ISSN 1453-3758, serie nouă, anul XXXIV, nr. 8 (404), august 2023, 5 lei
* * *
Această revistă, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poştale aferente expedierii):
Din Librăria "Presa Bună":
- prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
- prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
- prin e-mail: [email protected]
- prin Internet: www.ercis.ro/libraria
* * *
Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro