A apărut revista "Lumina creştinului" pe luna august 2022
Revista lunară a Diecezei de Iaşi, "Lumina creştinului", ajunsă la numărul 8 (392), anul XXXIII al seriei noi, aşteaptă să-i fie citite paginile. Articole interesante, informaţii despre evenimente din viaţa Diecezei de Iaşi şi din Biserica universală, meditaţii şi ştiri umplu paginile acestei publicaţii lunare, cu scopul de a motiva şi a maturiza trăirea credinţei.
Pe copertă avem în prim plan icoana de la Cacica, locul spre care credincioşii se vor îndrepta în solemnitatea "Adormirea Maicii Domnului".
Despre Sfânta Fecioară vorbeşte şi PS Iosif Păuleţ la pagina 3, îndemnându-i pe toţi în această perioadă de vacanţă să-şi hrănească sufletul cu rugăciune şi să crească tot mai mult în iubire. Pe următoarea pagină găsim programul pelerinajului de la Cacica şi motivaţiile de a fi prezenţi acolo, în prezentarea părintelui rector al sanctuarului, Anton Mărăndescu, OFMConv.
O altă invitaţie, pentru prima sâmbătă din luna august, vine din partea Oficiului pentru Pastoraţia Familiei, şi anume Întâlnirea diecezană a familiilor. Eugenia Dămătăr scrie la pagina 5 despre această întâlnire care va avea loc în Parohia "Preasfânta Inimă a lui Isus" din Nicolae Bălcescu.
La paginile 6-7 puteţi citi un interviu cu Mons. Matthias König, episcop auxiliar de Paderborn, care s-a aflat într-o vizită prelungită în ţara noastră, în perioada 8-20 iulie. Impresiile despre România, diferenţele de viaţă religioasă între ţara noastră şi Germania, gândul marian final redau conţinutul acestui interviu.
ERCIS FM se extinde şi începe să se facă auzit şi la aparatele de radio din Bacău şi împrejurimi. Despre această veste deosebit de pozitivă citim la pagina 8. Un articol despre Maria, invocată ca Stella Maris avem la pagina 9, semnat de Vlad Ropotică. Despre intenţia lunară de rugăciune găsim gânduri frumoase la pagina 10. "Paştele verii" este supranumele unei sărbători cristologice, Schimbarea la Faţă a Domnului. Sora Iuliana Neculai, NDS, ne ilustrează tabloul istoric şi exegetic al acestui moment din viaţa Mântuitorului.
Citim despre fericitul Ioan Filip Jeningen, de curând beatificat, la pagina 12, într-un material tradus şi prelucrat de pr. Mihai Pătraşcu. Suyapa este numele unui loc de pelerinaj din America Centrală, Honduras. Ne poartă prin istoria acestui sanctuar necunoscut nouă pr. Iosif Dorcu, la pagina 13. Pentru refugiaţii din Ucraina s-a deschis la Iaşi un Centru. Acesta a fost sfinţit şi este coordonat de Asociaţia Caritas Iaşi. Despre el vorbeşte pagina 14. Pr. Felician Tiba se adresează familiilor la pagina 15 cu articolul "Nimic nu ni se cuvine!"
"Prima mea vacanţă la bunici" şi "Bucuria de a fi animator" sunt titluri care se adresează copiilor şi adolescenţilor. Tinerii sunt interpelaţi de pr. Felix Roca la pagina 17, cu un articol incitant, interesant şi amuzant în paralelismele pe care le face între evanghelie şi tehnologia actuală, şi cum s-ar folosi Isus de mijloacele actuale de comunicare. Titlul: "Isus şi Evanghelia 2.0.
Surorile Sfintei Feţe din Măgura au sărbătorit 25 de ani de activitate în România. Despre acest eveniment jubiliar vorbeşte pagina 18. "Lecţia semaforului" şi "Persuasiune" sunt titluri de articole cu caracter meditativ la pagina 19, semnate de pr. Ioan Balan şi pr. Cristian Chinez.
"Ce să îi cer Mariei?", un articol semnat de pr. Florin-Sescu Petru, vorbeşte despre misiuni şi experienţele pe care le au misionarii, precum şi despre importanţa mijlocirii Fecioarei Maria. La pagina 21, pr. Alois Moraru ne oferă noi date biografice din viaţa episcopului Ioan Maria Duma, episcopul cu crucea de plumb. Ştiri din viaţa diecezei şi din Biserica universală găsim la paginile 22-24. Doamna avocat Mihaela Ciobanu ne detaliază "Condiţiile de ieşire din România a cetăţenilor români minori" la pagina 25. Poşta redacţiei, rebusul pr. Emanuel Imbrea, Nume şi locuri biblice (XX) încheie acest număr al revistei.
Pe coperta verso găsiţi o rugăciune la Sfânta Fecioară Maria, Regină, extrasă din cartea de rugăciuni Benedictus.
Mulţumind tuturor colaboratorilor noştri pentru redactarea acestor pagini, vă dorim tuturor lectură plăcută!
Pr. Cristian Diac
* * *
Pentru abonamente la revista "Lumina creştinului" şi la celelalte publicaţii ale Editurii "Presa Bună" consultaţi pagina de abonamente.
* * *
"Lumina creştinului"
Ed. "Presa Bună", ISSN 1453-3758, serie nouă, anul XXXIII, nr. 8 (392), august 2022, 4 lei
* * *
Această revistă, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poştale aferente expedierii):
Din Librăria "Presa Bună":
- prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
- prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
- prin e-mail: [email protected]
- prin Internet: www.ercis.ro/libraria
* * *
Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro