Începutul primăverii este marcat de apariţia unui nou număr al revistei "Lumina creştinului", dedicat lunii martie, purtând cifra 3 (197) din anul al XVIII-lea al seriei noi.
Coperta, care ne introduce în atmosfera Postului Mare, redă imaginea staţiunii a XII-a din Calea sfintei cruci, intitulată "Isus moare pe cruce", imagine a "dreptăţii" umane şi a iubirii supreme arătate de Dumnezeu.
Punctele surprinse în Scrisoarea pastorală (pagina 3) de către episcopul diecezei, PS Petru Gherghel, sunt o invitaţie la pătrunderea stării de spirit specifice Postului Mare: chemarea papei Benedict al XVI-lea la experimentarea iubirii divine prin contemplarea crucii lui Cristos şi implicit provocarea ce decurge de aici, răspunsul nostru la iubire; aprofundarea materialului biblic propus în cel de-al doilea an dedicat Sfintei Scripturii, prin temele propuse din Evanghelia după sfântul Luca.
O nouă abordare a mesajului pentru Postul Mare aparţinând papei Benedict al XVI-lea se realizează şi la pagina 4: dimensiunea oferită de credinţă spaţiului de desfăşurare al carităţii; o reflecţie asupra celor două forme de iubire eros şi agape, prezente în Cristos crucificat; invitaţia actuală timpurilor noastre, îndreptarea privirii către aproapele nostru pentru ca să "alinăm dramele singurătăţii şi ale abandonării atâtor persoane". La aceeaşi pagină se află un gând al părintelui A. Bişoc despre prezenţa lui Isus în taina altarului.
Articolul din pagina 5, intitulat Carisma unităţii, accentuează programul misiunii episcopului Petru Gherghel - "Ca toţi să fie una".
Cu ce am intrat în Europa?, articolul de la pagina 6, este o provocare la conştientizarea momentului integrării europene şi a parcursului ulterior, a contrastului dintre ideile avute de unele persoane şi realitatea de fapt şi la ceea ce poate aduce în timp, în materie de morală, această aşteptată integrare.
Problema apărută o dată cu imensa construcţie de lângă catedrala "Sf. Iosif" din Bucureşti se acutizează, iar materialul din pagina 7 face o trecere a principalilor paşi care caracterizează această problemă.
În interviul de la paginile 8-9, Giacinto-Bulos Marcuzzo, episcopul de Nazaret, îşi prezintă admiraţia pentru muncitorii românii aflaţi în Israel, care au însufleţit prin prezenţa şi credinţa lor spiritul locurilor sfinte.
La pagina 10 este prezentată o statistică asupra numărului catolicilor în România şi un gând al părintelui Anton Dancă despre importanţa aprofundării Sfintei Scripturi.
Rubrica "Figuri ilustre" ( pagina 11) îl prezintă pe pr. Iosif Tălmăcel, OFMConv, care s-a remarcat la începutul secolului al XX-lea prin scrierile sale adresate tuturor categoriilor de credincioşi.
În acest număr, la pagina 12, este evocată imaginea sfântului Felix din Cantalice.
Părintele Cristian Chinez, într-un articol dedicat Sfintei Scripturi, ne prezintă o realitate a timpurilor noastre, un mod greşit de înţelegere şi interpretare a mesajului transmis de Biblie.
La pagina pentru familii este subliniată importanţa rămânerii membrilor ei împreună, în comuniune, paginile copiilor prezintă câteva personaje care au marcat începutul "aventurii" iubirii lui Dumnezeu în relaţie cu lumea.
Paginile tinerilor evocă iubirea ca unică forţă care poate schimba inima omului. Un alt articol este dedicat Zilei Tineretului ce se va desfăşura la Iugani, la 6 mai.
Părintele Alois Hârja, la pagina 19, subliniază bucuria celebrată de membrii mişcării Scout în acest an: centenarul înfiinţării ei de către Robert Baden-Powell. Tot în acest an se împlinesc 150 de ani de la naşterea fondatorului Scout.
Accentuând actualitatea aspectului misionar în timpurilor noastre, Mons. Petru Mareş, director naţional al Operelor Misionare Pontificale, specifică, în articolul de la pagina 20, caracterul distinct existent între misiune şi prozelitism.
La următoarele pagini se află spaţiul destinat rubricilor "Ştiri", "În apărarea sănătăţii", "Poşta redacţiei", "Noutăţi editoriale" şi celei de divertisment.
Vă dorim lectură plăcută şi o primăvară frumoasă!
