A apărut "Lumina creştinului" pe luna martie, anul XVII, nr. 3(195). Coperta surprinde imaginea staţiunii a VIII-a din Calea sfintei cruci intitulată "Isus mângâie femeile care plâng", imagine care ne introduce în atmosfera Postului Mare, perioadă care este un pelerinaj în care Isus însuşi "ne însoţeşte prin pustiul sărăciei noastre, susţinându-ne în drumul spre bucuria intensă a Paştelui".

Revista se deschide cu scrisoarea pastorală a PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, scrisoare denumită "Deus caritas est" şi închinată Postului Mare din acest an. Aceeaşi temă abordează şi articolul de la pagina 5 intitulat "Timpul pelerinajului interior", care face un rezumat al mesajului Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea pentru Postul Mare.

Şi pentru că în acest timp al Postului Mare implorăm mai mult iertarea şi milostivirea Domnului, atenţia şi paşii noştri se îndreaptă mai des spre scaunul de Spovadă acolo unde întâlnim iubirea şi harul iertător al lui Cristos. Toate acestea stau la baza articolului "Urcând treptele mântuirii..." de la pagina 18.

Episcopul Aurel Percă, auxiliar de Iaşi, s-a aflat duminică, 16 februarie, la Roma, unde a participat la o reuniune de episcopi, prieteni ai Mişcării Focolarelor. Sub denumirea "Spiritualitatea comuniunii şi în România" articolul de la pagina 6 redă impresiile Preasfinţitului de la acest eveniment.

În paginile 8 şi 9 veţi putea citi un interviu cu pr. Victor Osoloş, misionar în Kenya, care s-a întors pentru câteva zile în România şi a avut amabilitatea de a împărtăşi cititorilor din experienţa sa de misionar.

La Editura "Presa Bună" a apărut volumul III din "Catolicii din Moldova. Universul culturii populare" de Ion H. Ciubotaru. O prezentare detaliată a cărţii se găseşte la pagina 10.

Una dintre temele biblice care s-a stabilit o dată cu inaugurarea Anului Bibliei în Dieceza de Iaşi şi care a fost prezentată în Biserică este "Creaţia", temă prezentată la pagina 13.

O reflecţie asupra evenimentelor provocate de caricaturile publicate în diverse ziare din Occident este redată la pagina 19 sub denumirea "Până unde poate merge libertatea de exprimare?"

La pagina 20 veţi putea citi despre un act violent care a dus la moartea preotului Andrea Santoro "martor curajos al evangheliei carităţii".

În afară de bine cunoscutele rubrici: "Mesajul sfinţilor", "Povestioară morală", "Ştiri", "În apărarea sănătăţii", "Poşta redacţiei", "Noutăţi editoriale" şi "Rebus" mai puteţi citi: "Cartea sinodală", "Dr. Iosif Frey", "Dumnezeu ne-a unit din nou", "Ţi-ai făcut o imagine?", "W.A. Mozart - 250 ani de la naştere".

Majoritatea articolelor din revistă pot fi citite şi pe acest sit la secţiunea "Biblioteca".

Vă dorim o primăvară minunată!

Lectură plăcută!

Geanina Oancă