A apărut "Lumina creştinului" pe luna aprilie

Bucuria primăverii îşi găseşte plinătatea în sărbătoarea Paştelui, iar învierea este tema principală a revistei "Lumina creştinului" din luna aprilie 2007, cu nr. 4(208), din anul al XVIII-lea al seriei noi.

Coperta îl reprezintă pe Isus înviat, biruind mormântul. Imaginea luminoasă a Învierii evidenţiază cum viaţa a biruit pentru totdeauna moartea, cum pătimirea de pe Calvar a culminat cu mântuirea omenirii.

În Scrisoarea pastorală (paginile 3-5), PS Petru Gherghel subliniază că "învierea lui Isus este adevărul culminant al credinţei noastre" şi în ciuda tuturor vicisitudinilor "iubirea învinge moartea". După ce a încredinţat apostolilor taina Euharistiei, după ce a parcurs drumul greu al crucii, după ce a fost răstignit, Isus a înviat din morţi, învingând definitiv moartea: "Cristos însă, înviind din morţi, nu mai moare, moartea nu mai are nici o putere asupra lui" (Rom 6,3-11).

Tema Euharistiei, tratată în exortaţia Sacramentum caritatis a papei Benedict al XVI-lea, este tratată într-o triplă dimensiune: mister de crezut, de celebrat şi de trăit şi se găseşte la pagina 6.

La pagina 7 se propune o abordare a ideilor care circulă astăzi în mass-media în legătură cu documentarul "Mormântul pierdut al lui Isus". Acesta doreşte să distrugă ideea învierii, pretinzând că s-au găsit rămăşiţe ale lui Isus, dar aceste idei rămân nefondate.

Pagina 8 este dedicată Zilei Mondiale a Scoutului, numită şi Ziua Gândului. Această zi este sărbătorită în fiecare an la 22 februarie iar în acest an deviza a fost "O lume, o promisiune". Tot la această pagină întâlnim o iniţiativă a fratelui Alois (urmaşul spiritual al fratelui Roger) care constă în trimiterea unei copii a unei icoane - "Icoana prieteniei" - în fiecare ţară europeană, fiind un mijloc de apropiere a tinerilor.

"Încotro Europa? Creştinii - valorile şi speranţa viitorului" a fost tema Celei de-a IV-a Întâlniri Continentale Europeano-Mediteraneene, care s-a desfăşurat la Madrid în perioada 1-4 martie şi care se regăseşte la pagina 9. Tot la această pagină întâlnim prezentat cursul de formare "Proiectul formativ în misiunea Acţiunea Catolică".

Pr. Eugen Blaj, în cadrul pag. 10, a elaborat o scrisoare din misiunea Maikona.

Rubrica "Figuri ilustre" (pagina 11) îl prezintă pe pr. Bronislau Falewski, care a dat dovadă de mult zel în activitatea pastorală, fiind totodată şi un bun organist şi traducător.

La pagina sfinţilor (pagina 12) este prezentată viaţa Maria Magdalena a Pătimirii.

Pagina 13 este o continuare a reflecţiilor asupra Sfintei Scripturi, pr. Cristian Chinez insistând asupra identităţii fiecărui creştin - aceea de a fi mărturisitori.

Pagina familiei surprinde o chestiune absolut necesară în spaţiul familial: atenţia faţă de celălalt. Iubirea trebuie arătată zilnic prin cele mai simple şi normale gesturi.

Pagina copiilor continuă relatarea din istoria sacră a Bibliei şi anume momentul alianţei dintre Dumnezeu şi poporul ales prin Abraham.

La pagina tinerilor este prezentat mesajul Zilei Mondiale a Tineretului - "iubirea este posibilă" şi în strânsă legătură cu această zi, Ziua Tineretului la nivel diecezan care se va desfăşura la Iugani.

Paginile 19 şi 20 sunt dedicate Învierii, conţinând reflecţii şi poezii. Mai întâi este reflecţia lui Enzo Bianchi: "A învinge moartea", apoi pag. 20 conţine un articol despre Înviere în strâns raport cu viaţa personală.

Următoarele pagini cuprind "Ştiri", "Curier juridic", "Poşta redacţiei" şi spre final un rebus.

Majoritatea articolelor din revistă se pot citi şi pe acest sit la secţiunea "Bibliotecă".

Vă dorim lectură rodnică şi un Paşte binecuvântat!

Marius Enăşel