Un nou număr al revistei "Lumina creştinului", pe luna martie anul XVI, nr. 3(183) a văzut lumina tiparului. Imaginea sugestivă de pe prima copertă, un detaliu din pictura "Cina cea de taină" a lui Leonardo da Vinci, le reaminteşte tuturor cititorilor importanţa Anului Euharistiei şi îi invită la o reflecţie profundă asupra prezenţei lui Cristos în sacramentul Euharistiei.
Pentru că este timpul Postului Mare, la pagina 3 se găseşte o "Invitaţie la convertire", care nu trebuie înţeleasă ca fiind "o experienţă pe care o putem trăi de unul singur", ci ca aceea care "se naşte în mod special plecând de la celebrarea liturgică". Convertirea cunoaşte diverse forme: postul, rugăciunea, pomana..., iar fiecare dintre noi este invitat să le pună în practică mai ales în timpul Postului Mare.
Articolul de la pagina 4, intitulat "Tăcerea sfântului Iosif", vorbeşte despre calităţile sfântului Iosif, patronul secundar al Diecezei de Iaşi.
Despre cursurile de formare a lucrătorilor sociali puteţi afla mai multe amănunte citind articolul de la pagina 5.
Paginile 6-7 oferă cititorilor câteva statistici importante privind situaţia religioasă în lume şi situaţia celor nou-născuţi. De asemenea, este prezentat "Anuarul pontifical 2005" şi "Ghidul misiunilor catolice 2005".
Articolul de la paginile 8-9 se intitulează "Două rugăciuni" şi constituie o profundă şi emoţionantă reflecţie de Ziua Mamei.
La pagina 10, puteţi citi un articol despre lagărele naziste, de la a căror eliberare s-au împlinit în acest an 60 de ani.
Rubrica intitulată "Istorie" vă prezintă o scurtă biografie a dascălului martir Anton Benchea (1892-1949).
La rubrica "Mesajul sfinţilor" puteţi citi despre viaţa şi spiritualitatea fondatoarei Congregaţiei "Surorile Carmelite Misionare ale Sfintei Tereza a Pruncului Isus", Maria Crocifissa Curcio, care va fi beatificată în acest an la 24 aprilie.
Despre faimoasa pictură "Cina cea de taină" a lui Leonardo da Vinci puteţi afla mai multe amănunte citind articolul de la pagina 13.
La pagina 14, în cadrul rubricii "Pentru familii", atenţia se îndreaptă asupra efectelor pe care le pot avea desenele animate asupra copiilor.
Paginile 15-16 le oferă celor mici posibilitatea de a continua lectura istorioarei morale "Goana după aur".
Paginile 17-19 sunt rezervate scrisorii pastorale a PS Petru Gherghel cu ocazia Paştelui. Structurată în trei părţi principale (Paştele, sărbătoarea sărbătorilor; Centru celebrării pascale este Euharistia; A trăi bucuria unirii cu el şi cu fraţii), scrisoarea este o invitaţie la a-l recunoaşte pe Isus la frângerea pâinii (cf. Lc 24,35) şi de a trăi permanent bucuria sărbătorii Paştelui. "Măreaţa sărbătoare a Învierii Domnului ne oferă şi nouă prilejul să ne strângem în Bisericile noastre, să ne rugăm şi să cântăm, iar la "celebrarea frângerii pâinii"... să-l întâlnim şi să ne împărtăşim de bucuria cuvintelor sale...".
La rubrica "Misiuni" de la pagina 20, pr. Isidor Mârţ semnează un articol intitulat "Gândul la suferinţele lui Isus".
În paginile revistei mai sunt prezente cunoscutele rubrici: "Ştiri", "În apărarea sănătăţii" şi "Poşta redacţiei".
Majoritatea articolelor din revistă se găsesc şi pe acest sit la secţiunea "Bibliotecă".
Vă dorim lectură plăcută!
Emanuel Imbrea
