Pe prima copertă a celui mai recent număr al revistei "Lumina creştinului", pe luna mai 2008, anul XIX, nr. 5 (221) este o imaginea pictată a episcopului Anton Durcovici şi putem citi motoul de pe stema sa episcopală: "Beatus populus cuius Deus Dominus" (Fericit poporul al cărui Dumnezeu este Domnul) luate din Psalmul 143, versetul 15.

Seria reflecţiilor despre apostolul neamurilor, de la pagina 2, a ajuns la partea a IX-a. La aceeaşi pagină poate fi citit şi mesajul terezian, care poartă titlul "Darurile lui Dumnezeu".

La pagina 3 scrisoarea pastorală a PS Petru Gherghel intitulată "În jurul păstorului dr. Anton Durcovici" evocă figura ilustrului episcop de Iaşi, martor şi martir al credinţei.

Rubrica "Actualitatea" de la pagina 5 are în prim plan Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale. Manifestări deosebite vor avea loc şi în Dieceza de Iaşi cu această ocazie. La aceeaşi pagină se află şi topul parohiilor care citesc cel mai mult publicaţiile "Lumina creştinului" şi "Isus, prietenul copiilor". Mai multe detalii în revistă.

Cardinalul Renato Raffaele Martino, prezent la simpozionul internaţional "Omul şi piaţa", găzduit de Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iaşi, a acordat revistei noastre un interviu pe care îl puteţi citi la paginile 6 şi 7. De asemenea, la pagina 7 se poate citi şi despre Întâlnirea episcopilor europeni din Ţara Sfântă, în perioada 24-30 martie.

"Congres mondial dedicat Divinei Îndurări" este titlul de la pagina 8. Despre acest eveniment deosebit din viaţa Bisericii, desfăşurat la Roma, citiţi mai pe larg în revistă.

Vizita papei Benedict al XVI-lea în Statele Unite, în perioada 15-20 aprilie, este de o importanţă istorică. Cifre, program, întâlniri, mesaj, toate le întâlniţi la pagina 9.

La Nisiporeşti a avut loc sâmbătă, 29 martie, sfinţirea întru preoţie a 16 diaconi. Despre aceasta, dar şi despre ce "e bine de ştiut" la pagina 10.

La pagina de istorie, 11, întâlnim un articol biografic conţinând exemplul de credinţă şi iubire al păstorului episcop Anton Durcovici, reprezentat şi pe coperta acestui număr, de la naşterea căruia se împlinesc 120 de ani la 17 mai 2008.

"Fericitul Ieremia, om al speranţei" este articolul de la pagina 12 cu mesajul sfinţilor. Poezia "Mi-a fost dor... de România" este legată tot de fericitul Ieremia.

"Biblia: între săvârşire şi desăvârşire" este reflecţia care poate fi citită la rubrica Anul Sfintei Scripturi de la pagina 13.

Articolul de la pagina pentru familii, 14, este intitulat "Nu, ceva nu merge" şi vorbeşte despre curajul de a trece peste micile obstacole ale familiei, care, fiind nerezolvate, pot duce la adevărate drame.

Pentru copii, la paginile 15-16 se află continuarea temelor din Istoria sacră din numărul trecut, iar la pagina 16 sunt prezentate răspunsuri ale copiilor legate de gesturile lui Isus.

Pagina 17, pentru tineri, conţine articolul mesajul păstorului diecezei pentru Ziua Tineretului care va avea loc la Bacău duminică, 4 mai.

La paginile 18-19 întâlnim articolul "Puternici fără violenţă", fiind în acelaşi timp şi mesajul transmis de formaţia Gen Rosso care a concertat marţi, 25 martie la Bacău. În chenar, la pagina 19, la rubrica "Tablete spirituale" citim despre iertare.

"Vizită în Ecuador" este titlul din pagina 20, dedicată misiunilor. Articolul vorbeşte despre realităţile din Ecuador şi din parohiile păstorite de pr. Bartolomeu Blaj, originar din Dieceza de Iaşi, care a primit vizita pr. Claudiu Iştoc, director la Centrul Diecezan Misionar şi pr. Florin Spătariu, profesor de muzică la Institutul Teologic "Sfântul Iosif".

În cele trei pagini rezervate ştirilor, 21-23, găsiţi informaţii despre principalele evenimente din viaţa Bisericii Universale şi a Diecezei de Iaşi, petrecute în decursul ultimei luni.

La pagina 24 rubrica "În apărarea sănătăţii" este ocupată de articolul "Sindromul metabolic" şi de informaţii legate de problema sforăitului.

Poşta redacţiei ocupă pagina 25, iar la pagina 26 ne sunt prezentate noi apariţii editoriale şi este lansat un concurs ce are ca premiu cartea Italia, ţara minunilor euharistice.

La pagina 27 se găseşte rebusul "Apariţiile de la Fatima".

Pe ultima copertă a revistei se găsesc imagini cu evenimentele ce au avut loc în Dieceza de Iaşi în lunile martie şi aprilie.

Majoritatea articolelor din revistă pot fi citite şi pe acest sit la secţiunea "Bibliotecă".

Vă dorim lectură plăcută!

Maricel Bulai