A apărut revista "Lumina creştinului" pe luna iunie 2007, nr. 6 (210) din anul XVIII al seriei noi.
Coperta prezintă o imagine a tinerilor care s-au adunat la Iugani pentru a sărbători Ziua Tineretului şi a aprofunda textul evanghelic propus pentru acest moment: "Aşa cum eu v-am iubit, aşa să vă iubiţi unul pe altul (In 13,34)".
PS Petru Gherghel a participat în Germania la Cea de-a XV-a Novenă de Rusalii, care a avut ca temă textul: "Împreună să apărăm şi să întărim căsătoria şi familia în Europa de Est. Ca toţi să fie una". Acest articol se află la pagina 3.
La pagina 4 este prezentată sesiunea de primăvară a Conferinţei Episcopilor din România, care s-a desfăşurat la Oradea. Temele principale ale acestei întâlniri au fost: statutul persoanelor consacrate în România, căsătoriile mixte, facultăţile de teologie şi procesul Bologna, Legea Cultelor şi statul lor.
Vizita papei Benedict al XVI-lea în Brazilia este prezentată succint la pagina 5, vizită care a avut ca obiective încurajarea în credinţă, declararea ca sfânt a fericitului Galvao şi deschiderea Celei de-a V-a Conferinţe Generale Episcopale Latino-Americane şi Caraibiene.
La pagina 6 este descris pelerinajul de la Sighetu Marmaţiei pe care l-au parcurs un grup de preoţi şi laici ai Diecezei de Iaşi, în frunte cu PS Petru Gherghel.
Pagina 7 cuprinde prezentarea ultimei cărţi a papei Benedict al XVI-lea care poartă titlul "Isus din Nazaret" şi care prezintă viaţa lui Isus până la momentul schimbării la faţă.
La pagina 8 este prezentată hirotonirea de preoţi care a avut loc la Oneşti, fiind prezent şi PS Aurel Percă. La aceeaşi pagină este redată succint istoria unei vocaţii sacerdotale a unui preot italian.
"Aş dori ca toţi credincioşii români să păstreze frumoasele lor tradiţii şi credinţa lor" este titlul unui interviu acordat de ÎPS Edmund Farhat, nunţiu de Austria şi arhiepiscop de Byblos, publicat la pagina 9.
La pagina 10 este prezentat programul detaliat al pelerinajului pe care Episcopia de Iaşi l-a organizat la Fatima. La aceeaşi pagină întâlnim o reflecţie care are în centru citirea Sfintei Scripturi.
Pagina 11 este dedicată pr. Cristofor von Schmid, cel mai cunoscut scriitor catolic străin din Dieceza de Iaşi, în perioada interbelică.
Continuându-se ciclul de reflecţii asupra perioadei patristice împreună cu papa Benedict al XVI-lea, pagina 12 este dedicată lui Clement Romanul, care a pecetluit credinţa prin sângele său.
Pagina 13 prezintă o reflecţie asupra Bibliei, văzută nu doar ca o enciclopedie în care "găseşti de toate", ci mai ales ca o carte care transmite oamenilor mesajul lui Dumnezeu.
Pagina familiei prezintă spiritul educativ, credinţa şi răbdarea de care trebuie să dea o dovadă părinţii care se confruntă cu dificultăţi în educarea copiilor.
Pagina copiilor continuă relatarea biblică în care este prezentat Iosif, care îi ajută pe fraţii săi şi totodată istoria lui Moise.
Pagina tinerilor prezintă Ziua Tineretului care s-a desfăşurat la Iugani şi care a avut ca temă textul "Aşa cum eu v-am iubit, aşa să vă iubiţi unul pe altul (In 13,34)".
La pagina 19 este analizată acest moment al întâlnirii tinerilor de la Iugani şi sunt propuse de asemenea şi perspective noi.
Pagina 20 este dedicată Africii, un continent sărac în care Biserica creşte în credinţă şi speranţă.
Următoarele pagini cuprind "Ştiri", "Curier juridic", "Poşta redacţiei" şi spre final un rebus.
Majoritatea articolelor din revistă se pot citi şi pe acest site la secţiunea "Bibliotecă".
Vă dorim lectură plăcută!
Marius Enăşel
