A apărut "Lumina creştinului" pe luna iunie, anul XVII, nr. 6 (198).
Articolul "Pentru salvarea catedralei", aflat la rubrica "Editorial" care deschide revista, aduce ultimele noutăţi privind rugăciunile şi protestele credincioşilor făcute împotriva ridicării unei clădiri care ameninţă catedrala "Sfântul Iosif".
Peste 4.200 de tineri din 95 de parohii ale Diecezei de Iaşi s-au întâlnit la Dărmăneşti, în Duminica Bunului Păstor, 7 mai, pentru a sărbători la nivel diecezan Ziua Tineretului. Articolul intitulat "Sub ploaia credinţei" aflat la paginile 4,5 redă un rezumat al acestei zile; impresiile tinerilor în urma acestei zile se găsesc la pagina 17.
În ziua de 6 mai în cadrul Liturghiei de la biserica-sanctuar "Fericitul Ieremia" din Oneşti au fost hirotoniţi preoţi cinci fraţi capucini. Pagina 6 a revistei redă rezumatul celebrării cât şi numele preoţilor nou-sfinţiţi.
Joseph Doré, arhiepiscop de Strasbourg, vineri, 26 aprilie, a avut o întrevedere la sediul Episcopiei de Iaşi cu PS Petru Gherghel, care i-a prezentat realităţile creştinilor catolici din Dieceza de Iaşi. Arhiepiscopul Doré a avut amabilitatea să împărtăşească cititorilor revistei "Lumina creştinului" câteva gânduri din experienţa sa, gânduri care se găsesc la pagina 7.
Cum s-a desfăşurat Întâlnirea Naţională a Operatorilor din Mass-Media în perioada 16-20 mai, la Mănăstirea "Sfânta Maria" din Baia Mare puteţi afla din pagina 8 a revistei.
Sub motoul "Fiţi tari în credinţă", papa Benedict al XVI-lea a vizitat Polonia în perioada 25-28 mai 2006, efectuând astfel cea de-a doua călătorie apostolică internaţională. Despre această călătorie puteţi citi la pagina 10.
În afară de binecunoscutele rubrici "Monografie", "Mesajul sfinţilor", "Povestioară morală", "Ştiri", "Curier juridic", "Poşta redacţiei" şi "Rebus" mai puteţi citi: "Înger de mângâiere şi pace", "Biblia şi rostirea", "Dumnezeu avea cu mine alte planuri".
Majoritatea articolelor din revistă pot fi citite şi pe acest sit la secţiunea "Bibliotecă".
Lectură plăcută!
Geanina Oancă
