Am cercetat, scris şi vorbit mult despre fericitul nostru episcop martir Anton Durcovici, de aceea şi astăzi, 5 aprilie 2020, când se comemorează 72 de ani de la consacrarea episcopală, vreau să transmit câteva rânduri şi imagini.
La 30 octombrie 1947, preotul Anton Durcovici a fost numit de papa Pius al XII-lea ca episcop de Iaşi. Întrucât nu am găsit originalul acestui document, prezentăm conţinutul aşa cum ne-a fost transmis în broşura "Bine ai venit, Stăpâne!", tipărită cu ocazia numirii şi înscăunării episcopale din aprilie 1948: "Pius, episcop, slujitorul slujitorilor lui Dumnezeu, iubitului fiu Anton Durcovici, demnitar în Oraşul Etern, Vicar General al Arhidiecezei de Bucureşti, ales episcop de Iaşi, salutare şi binecuvântare apostolică. Oficiul supremului apostolat, impus smereniei noastre de către veşnicul Principe al Păstorilor, prin care suntem în fruntea întregului glob creştin, ne impune sarcina de a ne îngriji cât mai sârguincios ca în fruntea fiecărei Biserici vacante să aşezăm astfel de păstori care să ştie şi să poată paşte, conduce şi cârmui în chip mântuitor turma Domnului încredinţată lui. Deoarece Biserica catedrală din Iaşi, sufragană a Bisericii mitropolitane de Bucureşti, în urma morţii episcopului Mihai Robu, de pioasă memorie, în prezent este lipsită de păstorul ei, la sfatul venerabililor noştri fraţi cardinali ai Sfintei Biserici Romane, cu autoritate apostolică, te alegem pentru ea şi te punem în fruntea ei ca episcop şi păstor. Îţi încredinţăm pe deplin grija, conducerea şi administrarea aceleiaşi Biserici, în cele spirituale şi în cele temporale, împreună cu toate drepturile, privilegiile, datoriile şi obligaţiile legate de acest oficiu pastoral. Voim însă ca tu, înainte de a primi consacrarea episcopală şi de a prelua posesiunea canonică a diecezei ţie încredinţate, să depui în mâinile oricărui episcop catolic pe care îl vei alege, şi care este în graţie şi comuniune cu Scaunul Apostolic, profesiunea credinţei catolice şi jurămintele prescrise, potrivit cu formularele stabilite, şi să trimiţi cât mai curând, la Sfânta Congregaţie Consistorială, exemplarele acestora, întărite cu semnătura ta şi cu sigiliul tău, precum şi al episcopului respectiv. Gândindu-ne apoi la mai marea uşurinţă a ta, îţi învoim să poţi fi consacrat episcop, liber şi licit, în afară de oraşul Roma, de către episcopul catolic pe care îl alegi, asistat de alţi doi episcopi catolici, dacă ei sunt în graţie şi comuniune cu Scaunul Apostolic. Venerabilului frate episcop pe care tu îl alegi pentru aceasta îi dăm, prin acest act prezent, însărcinarea şi împuternicirea de a-ţi conferi consacrarea. Dar poruncim strict ca, înainte de a face profesiunea credinţei şi jurămintele, după cum am spus mai sus, nici tu să nu îndrăzneşti a primi consacrarea, nici episcopul ales de tine să nu ţi-o dea, sub pedepsele stabilite de drept, dacă vă abateţi de la această poruncă a noastră. Nutrim speranţa şi încrederea tare că, ajutându-te mâna binevoitoare a Domnului, Biserica de Iaşi va fi condusă în chip folositor prin grija ta pastorală şi prin munca ta neobosită, ca să poată avea zilnic spor mai mare atât în cele spirituale, cât şi în cele temporale.
Dat din Castel Gandolfo, în anul Domnului una mie nouă sute patruzeci şi şapte, în ziua a treizecea a lunii octombrie, în anul al nouălea al pontificatului nostru.
Pentru Cancelarul Sfintei Biserici Romane † Ianuarius Card. Granito Pignatelli di Belmonte, decanul Sacrului Colegiu; Ludovic Kaas, protonotar apostolic; Artur Mazzoni, protonotar apostolic; Alfred Liberati, ajutor la studii în Cancelaria Apostolică.
S-a expediat în ziua de optsprezece noiembrie, anul al nouălea, Alfred Marini, plumbator.
Înregistrată în Cancelaria Apostolică, vol. LXXIV, no. 44, Aloisius Trussardi.
A. Marini, scriitor apostolic".
În această broşură este publicată şi bula papei Pius al XII-lea către clerul şi credincioşii Diecezei de Iaşi: "Pius, episcop, slujitorul slujitorilor lui Dumnezeu, iubiţilor fii, capitulului bisericii catedrale, clerului şi poporului oraşului şi Diecezei de Iaşi, salutare şi binecu-vântare apostolică. Astăzi, la sfatul venerabililor fraţi ai noştri cardinalii Sfintei Biserici Romane, cu autoritate apostolică, noi am ales la Biserica Catedrală de Iaşi, în prezent lipsită de păstorul ei, pe iubitul fiu Anton Durcovici, demnitar în Oraşul Etern, Vicar General al Arhidiecezei de Bucureşti, şi l-am pus în fruntea ei ca episcop şi păstor. Despre aceasta vă înştiinţăm, prin acest act al nostru, pe voi toţi şi vă poruncim în Domnul ca pe acelaşi Anton, alesul vostru episcop, să-l primiţi cu plecăciune şi să-l cinstiţi după cuviinţă ca pe părintele şi păstorul sufletelor voastre, să daţi ascultare îndemnurilor şi poruncilor sale folositoare, încât el să se bucure de a fi găsit în voi fii ascultători, iar voi în el un părinte binevoitor. Voim ca, prin grija şi oficiul Ordinarului, care cârmuieşte acum dieceza voastră, acest act al nostru să fie citit public atât în prima şedinţă capitulară, care se va ţine după primirea lui, cât şi de pe amvon în biserica catedrală, în prima zi de sărbătoare ce trebuie ţinută din poruncă". În Arhiva Arhiepiscopiei de Bucureşti se păstrează originalul scrisorii papei Pius al XII-lea către arhiepiscopul Cisar, prin care este anunţat că vicarul său general Anton Durcovici a fost ales şi numit episcop catolic de Iaşi.
La doar câteva zile, mai exact la 14 noiembrie, regele Mihai I semna decretul 2137 al Ministerului Cultelor, recunoscându-i numirea în demnitatea şi funcţia de episcop al Diecezei Romano-Catolice de Iaşi. La 18 noiembrie 1947, Ministerul Cultelor l-a informat pe episcopul ales că urma a fi recunoscut numai după depunerea jurământului de fidelitate faţă de suveran şi supunere faţă de legile ţării. La rândul său, episcopul Durcovici a trimis, la 27 noiembrie 1947, Ministerului Cultelor copia discursului pe care trebuia să-l ţină în faţa regelui cu ocazia depunerii jurământului, rugând să-i fie comunicate data şi programul ceremoniilor. În mod inexplicabil, însă, mons. Anton Durcovici va avea de aşteptat aproape cinci luni până la consacrarea sa ca episcop. Depunerea jurământului a fost împiedicată, într-o primă fază (27 noiembrie - 20 decembrie 1947) de faptul că regele Mihai se afla în vizită în Anglia, pentru a participa la nunta viitoarei regine Elisabeta a II-a. La sosirea în ţară, regele s-a transferat la Sinaia, de unde va fi chemat, la 30 decembrie 1947, la Bucureşti şi obligat să abdice. În perioada 1 ianuarie - 1 aprilie 1948, Guvernului Groza a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a întârzia cât mai mult momentul jurământului de fidelitate, deci şi al consacrării. Această întârziere a provocat o oarecare derută în cele două dieceze catolice, de Bucureşti şi Iaşi, în condiţiile în care fuseseră programate ceremoniile de despărţire a episcopului Durcovici de poporul credincios din Bucureşti pentru seara zilei de 30 noiembrie 1947, precum şi ceremonia consacrării în catedrala din Iaşi pentru prima jumătate a lunii decembrie a anului 1947.
Între timp, la 25 noiembrie 1947, administratorul apostolic al Diecezei de Iaşi, episcopul Marcu Glaser, a trimis tuturor catolicilor din Moldova o scrisoare circulară prin care îi informa despre numirea mons. Anton Durcovici la scaunul episcopal de Iaşi. Scrisoarea trebuia citită în fiecare biserică parohială, dar şi în filiale, în prima duminică după primirea ei. După ce prezintă pe scurt biografia noului episcop de Iaşi, mons. Marcu Glaser îi descrie personalitatea, invitându-i pe toţi credincioşii să se roage pentru episcopul ales al Diecezei de Iaşi, pentru ca acesta să-şi poată conduce turma încredinţată la portul mântuirii: "Noul episcop este un preot învăţat, cu o experienţă rară şi în învăţământ şi în pastoraţie; este un om al lui Dumnezeu, evlavios şi zelos; este înţelept, delicat, prudent şi energic şi posedă perfect mai multe limbi; activitatea lui s-a desfăşurat pe teren strict religios, astfel că se poate spune că dânsul este omul providenţial pentru Eparhia de Iaşi, în aceste timpuri grele. Rugaţi-vă deci lui Dumnezeu, ca să-i dea sănătate şi belşug de haruri, ca să poată păstori Dieceza de Iaşi mulţi ani, spre slava lui Dumnezeu şi a sufletelor nemuritoare, pe care să le mântuiască".
La 2 ianuarie 1948, episcopul ales Durcovici s-a prezentat în audienţă la Ministerul Cultelor, sugerându-i ministrului Ion Nistor să poată depune jurământul în faţa arhiepiscopului mitropolit Alexandru Cisar, cu asistenţa unui reprezentant al guvernului. Episcopul Durcovici îşi motiva cererea prin faptul că Legea Cultelor din 1928 nu prevedea expres autoritatea în faţa căreia trebuia depus jurământul. Ministerul Cultelor a refuzat această cerere, dar a promis că va găsi o modalitate pentru depunerea jurământului. În aceeaşi zi, a depus, în faţa arhiepiscopului Alexandru Cisar jurământul de fidelitate către Republica Populară Română, aşa cum cerea guvernul de la toţi preoţii şi episcopii din ţară. Redăm textul acestui jurământ: "Jur de a fi credincios poporului şi de a apăra Republica Populară Română împotriva duşmanilor din afară şi dinăuntru. Jur de a respecta legile Republicei Populare Române şi de a păstra secretul în serviciu".
La 9 februarie 1948, episcopul Anton Durcovici s-a prezentat din nou la Ministerul Cultelor propunând modificarea formulei de jurământ şi urgentarea recunoaşterii sale de către Guvernul Groza. Şi de data aceasta a fost refuzat de ministru, care a invocat motivul că "Legea Cultelor nu era clară" şi că se aştepta aprobarea unui nou proiect pentru Legea Cultelor din partea primului ministru Groza. Aceste probleme au fost discutate la 17 martie 1948 de Conferinţa Episcopilor Catolici din România. În acea şedinţă, mons. Durcovici a afirmat că jurământul trebuia depus, însă fără a fi atinse stipulaţiile Concordatului cu Sfântul Scaun şi cu aprobarea Nunţiaturii Apostolice şi a Vaticanului.
În sfârşit, printr-o telegramă trimisă episcopului ales, în martie 1948, ministrul Ioan Nistor îl aviza asupra faptului că fixase data de 1 aprilie 1948, ora 10.00 la preşedinţia Consiliului de Miniştri, pentru depunerea jurământului de fidelitate. Episcopul ales Durcovici, ca şi ceilalţi episcopi catolici, a adăugat la jurământul impus de guvernul român expresia "tot ce nu este împotriva legii lui Dumnezeu şi a mântuirii sufletelor".
După ce episcopul numit a depus jurământul faţă de Republica Populară Română, s-a putut decide ziua şi locul consacrării: 5 aprilie 1948, când se sărbătorea "Buna-Vestire", în catedrala "Sfântul Iosif" din Bucureşti. La aflarea acestei veşti, episcopul Glaser adresa clerului şi enoriaşilor Diecezei de Iaşi o scrisoare pastorală în care notează: "Numirea Excelenţei sale Mons. dr. Anton Durcovici ca episcop de Iaşi trebuie să umple inimile tuturor de o mare bucurie. Noul episcop este un preot învăţat, cu o experienţă deosebită în învăţământ şi în pastoraţie; este un om al lui Dumnezeu, evlavios şi zelos, înţelept, delicat, prudent şi energic, posedând perfect mai multe limbi. Activitatea lui s-a desfăşurat pe teren strict religios, astfel că se poate spune că dânsul este omul providenţial pentru Eparhia de Iaşi, în aceste timpuri grele".
Episcopul numit şi-a putut prezenta acum stema şi motoul ales pentru slujirea ierarhică: "Beatus populus cuius Deus est Dominus" ("Fericit poporul al cărui Dumnezeu este Domnul" (Ps 143/144,15). Stema episcopului Anton Durcovici poate fi descrisă astfel: un scut spintecat, partea dreaptă superioară, de aur, partea stângă inferioară, albastră, este reprezentat Mielul Pascal purtând "stindardul Învierii". Deasupra scutului, crucea episcopală treflată, având în stânga cârja episcopală, iar în dreapta mitra de episcop. Totul se află sub pălăria de episcop, de culoare verde, de la care pornesc două cordeliere, de culoare verde, ce se termină cu câte şase ciucuri. În partea inferioară a scutului, în exterior, se află deviza episcopului, în limba latină: "Beatus populus cuius Deus Dominus". Au fost desemnaţi şi episcopii consacratori: nunţiul Gerald Patrick O'Hara, arhiepiscopul Alexandru Cisar şi episcopul Marcu Glaser.
În dimineaţa zilei de 5 aprilie 1948, aşa cum au consemnat unii participanţi la eveniment, în sunetul clopotelor catedralei din Bucureşti, procesiunea se îndreaptă spre altar, unde răsunau deja "vibrante acorduri de orgă" şi unde peste câteva minute avea să înceapă un "spectacol maiestuos, care totuşi îndeamnă la reculegere". A urmat "o pioasă şi rară ceremonie", care a produs o adâncă impresie asupra celor de faţă. Credinţa şi evlavia clerului oficiant, simbolismul ceremoniilor celebrate în mod desăvârşit, câteva scene emoţionante în decursul consacrării, toate au contribuit la însufleţirea generală şi au procurat publicului momente de adevărată înviorare şi înălţare sufletească. Consacrarea a fost oficiată de nunţiul papal în România, Gerard Patrik O'Hara, asistat de arhiepiscopul Alexandru Teodor Cisar şi de episcopul Marcu Glaser. Cu această ocazie, arhiepiscopul Cisar, care fusese şi el episcop de Iaşi, în anii 1920-1924, adresându-se noului episcop, i-a spus: "Cutreierând regiunile istorice ale Moldovei, oraşe şi sate vechi şi mai recente, vă veţi impresiona de durerile şi gloria trecutului şi vă veţi înduioşa de credinţa şi însufleţirea prezentului. Căci multe lacrimi şi mult sânge au curs în Moldova din pricina cotropirilor. Dar se mai află încă multe suflete bune şi credincioase, oţelite în durere şi tari în credinţă. Noi regretăm pierderea unui preţios colaborator şi bun sfetnic, şi niciodată nu vom uita ştiinţa şi virtuţile care îi sunt podoabă. În Moldova lui Ştefan cel Mare ai un câmp de activitate întins şi rodnic. Îţi urăm din tot sufletul să faci cât mai mult bine în folosul Sfintei Biserici şi al patriei române".
În după-amiaza aceleaşi zile, de 5 aprilie 1948, imediat după ceremonia consacrării episcopale, noul episcop de Iaşi, Anton Durcovici, a participat, la palatul Nunţiaturii Apostolice din Bucureşti, la o recepţie oferită în onoarea sa de către nunţiul apostolic, arhiepiscopul Gerald Patrick O'Hara. Printre invitaţi s-au aflat şi ceilalţi doi episcopi consacratori, alături de alţi episcopi, preoţi, călugări, călugăriţe, membri ai corpului diplomatic etc. În discursul de omagiere rostit de nunţiul O'Hara, acesta a exprimat bucuria şi mulţumirea prilejuite de consacrarea pentru Dieceza de Iaşi a lui Anton Durcovici, pe care l-a numit drept un "conducător ales şi devotat" Bisericii lui Dumnezeu.
"Astăzi - menţiona nunţiul - am luat parte cu toţii la consacrarea unui (...) apostol al lui Cristos... (...) Dorim ca apostolatul pe care îl inauguraţi să mărească sfinţenia clerului, să intensifice viaţa spirituală şi să culeagă roade bogate pentru viaţa veşnică (...)". La rândul său, arhiepiscopul Alexandru Theodor Cisar i-a adus un elogiu vechiului său colaborator şi "bun sfetnic", căruia Arhidieceza de Bucureşti avea să-i fie veşnic recunoscătoare pentru cele patru decenii pe care episcopul Durcovici i le-a dedicat. După discursurile omagiale rostite de episcopul Marcu Glaser, de episcopul greco-catolic Ioan Suciu şi de provincialul Ordinului Fraţilor Minori Conventuali din Moldova, pr. Anton Bişoc, a luat cuvântul episcopul Anton Durcovici. Acesta a evidenţiat importanţa "iubirii catolice" şi "catolicităţii iubirii", în vremurile dificile pe care Biserica locală le suporta în acel moment. A amintit, totodată, şi de momentul în care fostul nunţiu apostolic Andrea Cassulo l-a informat despre decizia papei Pius al XII-lea de a-l nominaliza pentru scaunul episcopal de Iaşi: "Acum doi ani, Excelenţa sa Mons. Andrei Cassulo, nunţiul apostolic de atunci, m-a chemat şi m-a întrebat dacă vreau să port crucea pectorală. Am şovăit şi am întrebat la rândul meu dacă aş putea refuza. La răspunsul negativ ce mi s-a dat, am încercat să repet rugăciunea lui Iona şi iarăşi nu am reuşit. Aşa încât, ca şi el, am trebuit să cred în misiunea mea. De aceea, îmi plec fruntea resemnat şi răspund cu recunoştinţă şi iubire: dacă Dumnezeu vrea, nu refuz munca". Episcopul Durcovici şi-a încheiat discursul accentuând importanţa iubirii creştine, pe care o numea "cea mai însemnată virtute: în ea stă puterea Bisericii Catolice, prin ea Biserica va birui şi tot ea este nădejdea mea, căci, cu ajutorul Domnului, prin ea totul se poate învinge".
După consacrare şi pregătirea celor necesare transferului la Iaşi, episcopul Durcovici a sosit în capitala Moldovei, cu trenul, în ziua de 13 aprilie 1948, fiind însoţit de canonicii Gheorghe Horvath şi Gustav Müller. La gară a fost întâmpinat de episcopul Marcu Glaser, iar la reşedinţa episcopală îl aşteptau preoţii catedralei, profesorii şi seminariştii, care l-au primit cu un cor răsunător.
Iată-l aşadar pe Anton Durcovici din nou în Iaşi, de data aceasta ca episcop al Diecezei Romano-Catolice de Iaşi. Consiliul Episcopiei de Iaşi a alcătuit protocolul preluării diecezei, iar ziua următoare a avut loc, în catedrala "Adormirea Maicii Domnului", ceremonia înscăunării. Era o "zi senină de primăvară, cu soare luminos, cu pomi înfloriţi, cu miros de flori şi nădejdi de belşug, progres şi viaţă nouă". Preoţii şi credincioşii care au participat la celebrare au trăit cu emoţie acest moment. Corul catedralei, acompaniat de orchestra Filarmonicii oraşului, l-a întâm-pinat pe episcop cu Ecce sacerdos magnus. Parohul catedralei, pr. Gheorghe Peţ, a citit documentul papal de numire a lui Anton Durcovici ca episcop titular al Diecezei de Iaşi, iar apoi mesajul papei Pius al XII-lea către credincioşii diecezei. Poporul şi clerul au cântat cu înflăcărare Te Deum. Episcopul Glaser a salutat pe noul păstor în numele întregii dieceze şi i-a înmânat cheile catedralei. Preoţii au venit doi câte doi în faţa episcopului şi i-au făgăduit ascultare, sărutându-i inelul. Noul episcop a rostit o scurtă cuvântare, pe care a încheiat-o astfel: "De aceea m-a trimis Dumnezeu pe mine, slujitor nevrednic în Dieceza de Iaşi nu ca să fiu eu slujit, ci ca să slujesc tuturor cu toate puterile mele până la ultima suflare". Predica a ţinut-o pr. Ioan Mărtinaş, iar după Liturghie, episcopul, mergând prin mijlocul catedralei, a binecuvântat credincioşii. În sunetele orgii şi ale orchestrei care cânta Aleluia de Händel, procesiunea se îndreptă spre palatul episcopal. Stema episcopului este compusă dintr-o navă în furtună, în care stă Mielul lui Dumnezeu cu steagul victoriei, în mijloc crucea, înconjurată de cârja episcopală şi de mitră, iar jos motoul episcopului: Beatus popolus cuius Dominus est Deus (Ps 143,15) ("Fericit poporul a-l cărui Dumnezeu este Domnul"). Cu ocazia acestui eveniment, au fost făcute numeroase fotografii, care apoi au fost introduse în volumul "Bine ai venit, Stăpâne!", lucrare publicată sub coordonarea preoţi-lor Ioan Mărtinaş şi Gaspar Bachmeier. Cartea cuprinde "acte, cuvântări şi însemnări omagiale la consacrarea şi înscăunarea Excelenţei sale mons. dr. Anton Durcovici ca episcop catolic de Iaşi".
Activitatea pastorală desfăşurată de fericitul Anton Durcovici ca episcop de Iaşi are la bază conştiinţa sa de păstor ales de Dumnezeu pentru a-i cârmui pe catolicii din Moldova. Noul episcop a semnat prima sa scrisoare pastorală chiar în ziua instalării sale în catedrala din Iaşi (14 aprilie 1948). Adresându-se deopotrivă clerului şi laicilor, episcopul Durcovici îşi exprimă dorinţa de a ajunge în mijlocul lor cât mai repede cu putinţă, aşa cum păstorul doreşte să stea în mijlocul oilor sale şi tatăl în mijlocul copiilor săi. Apoi îşi exprimă sentimentul de adoraţie faţă de Cristos prezent în sfânta Împărtăşanie în toate bisericile din dieceză, cerându-i să reverse harurile sale asupra întregii Biserici Catolice locale de Iaşi: "Şi în acest ceas solemn, când din mâna supremului Păstor nevăzut al sufletelor, Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Cristos, iau în primire toiagul de păstorire al eparhiei voastre, iubiţii mei fii sufleteşti, copleşit de atâta răspundere mă închin cu credinţă vie şi cea mai adâncă smerenie înaintea aceluiaşi Isus, Domnul meu şi Dumnezeul meu (In 20,28), de faţă în tabernacolul bisericii Catedrale. Îl ador totodată în toate bisericile şi capelele din cuprinsul eparhiei, unde se află el ascuns în Taina Preasfântă a dragostei sale nemărginite. Doamne Isuse, rămâi cu noi în toate zilele, precum ai făgăduit (Mt 28,20), şi din liniştea locaşului tău sfânt revarsă necontenit raze de lumină, de putere şi de har asupra eparhiei acesteia şi asupra păstorului ei!". Noul episcop de Iaşi explică apoi motoul de pe stema sa episcopală: Fericit poporul al cărui Dumnezeu este Domnul (Ps 143,15), îndemnându-i pe supuşii săi să fie tari în credinţă, virtute care trebuie alimentată prin participarea la sfintele sacramente, mai ales prin primirea sfintei Împărtăşanii, calea unică spre adevărata fericire şi spre împărăţia Mielului dumnezeiesc. Prima scrisoare pastorală a episcopului Anton Durcovici se încheie cu invitaţia adresată catolicilor din Moldova de a-l sprijini prin rugăciune în lucrarea sa pastorală.
Acum, îi cerem noi fostului episcop de Iaşi, dar încununat cu titlul de fericit, să mijlocească la Dumnezeu vremuri paşnice, în care credinţa să poată fi trăită fără oprelişti şi persecuţii mascate!
Pr. Alois Moraru
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 5 aprilie: data consacrării episcopului Anton Durcovici. Album comemorativ la a 72-a aniversare
