"Anton Durcovici a mers cu ochii deschişi spre moarte, din dragoste pentru Dumnezeu şi pentru aproapele" Interviu cu pr. Isidor Iacovici, postulator al cauzei de beatificare şi canonizare a episcopului Anton Durcovici
Au rămas mai puţin de 30 de zile până când, la Iaşi, la 17 mai 2014, va avea loc beatificarea episcopului Anton Durcovici. Cu această ocazie, am dorit să aflăm mai multe detalii despre cum s-a desfăşurat cauza de beatificare, direct de la postulatorul acesteia, pr. Isidor Iacovici. Ne aflăm la Roma, unde, în urmă cu doar câteva luni, papa Francisc a recunoscut martiriul episcopului Durcovici şi a aprobat proclamarea lui ca fericit.
- Părinte Isidor, înainte de toate, ne puteţi spune ce a însemnat mai exact a fi postulatorul unei cauze de beatificare şi care v-au fost îndatoririle?
În primul rând o cauză de beatificare este deschisă sau propusă de un actor, care poate fi episcopul unei dieceze sau o anumită persoană, care este convinsă de virtuţile pe care cineva le-a practicat, de viaţa sfântă pe care a dus-o şi e capabil să poarte până la sfârşit această cauză. Întrucât actorul sau episcopul nu poate să fie prezent peste tot, îşi numeşte un postulator, care să se ocupe de această cauză, atât în faza diecezană, cât şi în faza romană. În cazul episcopului Anton Durcovici, PS Petru Gherghel, episcopul de Iaşi, în calitate de actor al acestei cauze, m-a numit pe mine postulator pentru faza romană, începând cu anul 2009. Din acel moment am avut responsabilitatea de a lua legătura cu Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor de la Roma. Paşii care trebuie parcurşi în faza romană de către postulator sunt următorii:
- Cere deschiderea propriu-zisă a dosarului, prin care cere preşedintelui Congregaţiei să recunoască validitatea cauzei care s-a desfăşurat în faza diecezană şi aşteaptă, de obicei câteva luni, să primească această validitate;
- Cere numirea unui relator pentru cauza de beatificare;
- Urmează un curs de pregătire ca postulator, de 3 luni, cu materii de învăţat, examene de dat şi diplomă de primit.
După numirea relatorului, postulatorul începe munca de cercetare a dosarului care a ajuns din faza diecezană la Roma şi începe scrierea, în colaborare cu relatorul, a cărţii numite Positio, după o metodologie proprie cauzei de beatificare a sfinţilor.
- În ce constă această carte numită Positio?
Cartea cuprinde trei părţi: Informatio, Summarium Testimonium şi Summarium Documentorum.
Informatio - are în vedere următoarele două părţi, pregătind argumentele prin care postulatorul cere Congregaţiei ca episcopul Anton Durcovici, în cazul nostru, să fie declarat fericit. Aceasta cuprinde o istorie a cauzei de beatificare, o bibliografie scurtă a episcopului, materialele care s-au scris despre el, ce scrieri a avut, un context socio-geografic al momentului în care el a trăit. La episcopul Durcovici avem de-a face cu momentul de după Cel de-al II-lea Război Mondial, al intrării comunismului în ţara noastră, care lupta pentru suprimarea libertăţii umane şi religioase.
Summarium Testimonium - cuprinde mărturiile pe care cei care l-au cunoscut direct sau prin alte cunoştinţe le depun, sub jurământ, în faţa Tribunalului Bisericesc constituit pentru faza diecezană. Aceste persoane trebuie să spună doar adevărul, fie în ceea ce priveşte trăirea virtuţilor în cel mai înalt grad, fie în ceea ce priveşte criticile pe care i le pot aduce.
Summarium Documentorum - reprezintă toate documentele cu privire la viaţa martirului Anton Durcovici, începând cu certificatul de naştere, până la actul de condamnare la moarte şi constatare a morţii. Aceste documente au fost deja adunate în faza diecezană, iar pe baza lor se face o biografie amănunţită, care să cuprindă viaţa servitorului lui Dumnezeu. Tot aici sunt cuprinse diplomele pe care le-a obţinut şi actele care atestă funcţiile pe care le-a îndeplinit.
- Aţi lucrat cu documentele apropiate episcopului, aţi avut ocazia să îl cunoaşteţi foarte bine. Ce a însemnat pentru dumneavoastră a fi postulatorul acestei cauze?
Nu mi-am imaginat niciodată că pentru a fi postulator se cer atât de multe: să ştii şi apoi să le faci. Faptul că am intrat în mod direct cu documentele originale ale unei persoane atât de mari cum a fost episcopul Durcovici, mi-a creat cele mai mari emoţii: atât documentele personale, cât şi mărturiile pe care oamenii le-au depus cu privire la viaţa acestuia. A însemnat mult contactul pe care l-am avut cu cei din Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor şi drumul pe care l-am parcurs de atâtea ori de acasă şi până la ei, purtând materialele adunate deja şi aşteptând analiza lor: dacă ceea ce am scris este bun sau trebuie reluat. Rezultă însă o mare bogăţie în urma acestei cercetări. Pot spune că am cunoscut un mare episcop, un mare martir al României, care m-a îmbogăţit într-un chip deosebit.
- Se pare că aţi parcurs de câteva ori acest drum, de acasă până la Congregaţie, cu dosarul în mână şi speranţa în suflet. Au existat momente dificile, momente în care credeaţi că data beatificării întârzie să apară?
Sigur că da, au existat. În primul rând faptul că eram pus pentru prima dată în faţa unei astfel de munci, pe care o învăţam zi de zi, datorită bunăvoinţei şi răbdării relatorului pe care l-am avut; faptul că de multe ori am fost întors înapoi, pentru că trebuia să aduc alte documente, alte acte sau o altă formulare a celor duse deja. Privind la toate acestea, nu voiam să fiu pesimist, dar mă gândeam că dacă ajung şi eu să prind beatificarea ar fi un lucru minunat. Încetul cu încetul lucrurile au început să se limpezească şi, aruncând acum o privire înapoi, trebuie să recunosc, fără urmă de îndoială, că intervenţia episcopului Durcovici a fost determinantă.
- Ştim că Anton Durcovici este al patrulea martir catolic din România, din perioada prigoanei comuniste, declarat fericit de către Biserica Catolică; prin ce se deosebeşte episcopul Durcovici? Ce v-a impresionat cel mai mult la el?
M-a impresionat în primul rând statura morală a episcopului Durcovici; poate şi pentru studiile pe care le-a urmat la Roma, care i-au caracterizat mai târziu viaţa şi activitatea: un doctorat în filozofie, un doctorat în teologie, o licenţă în drept canonic. Un om de nezdruncinat, un om care nu s-a înclinat, un om vertical, un om care nu a cedat în faţa intimidării acuzaţiilor, dar în acelaşi timp un om care a ştiut să nu îi enerveze prea tare pe adversarii săi, din vremurile în care a trăit. A fost un om foarte corect, dar trebuie să vorbim şi despre virtuţile care îl caracterizează: a fost de o credinţă de nestrămutat, de o speranţă fără şovăială şi de generozitate faţă de toţi, atât faţă de toţi elevii, studenţii şi preoţii săi, cât şi faţă de cei săraci, fără deosebire. A lăsat în urma sa această imagine de om ecumenic, nu făcea nicio deosebire între catolic, ortodox şi evreu, dar îi ajuta pe toţi. Vorbim apoi despre răbdarea şi mai ales umilinţa de care a dat dovadă în timpul interogatoriului şi a detenţiei, atât faţă de ordinele pe care le primea de la cei care îl persecutau, cât şi faţă de Dumnezeu: ştia că merge spre o moarte sigură, dar nu a evitat nici durerea, nici suferinţa, nici prigoana, nici nedreptatea. A mers cu ochii deschişi spre moarte, din dragoste pentru Dumnezeu şi din dragoste pentru aproapele.
- Care este pasul următor beatificării?
Atunci când este deschisă o cauză de beatificare, se ştie că ea merge spre canonizare. Beatificarea este doar un pas, iar recomandarea preşedintelui Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, cardinalul Angelo Amato, a fost: "Noi vrem ca episcopul Durcovici să fie declarat sfânt". Primul pas îl vedem realizat, iar pentru a ajunge la canonizare, se aşteaptă o minune. Creştinii sunt îndemnaţi să ceară favoruri prin intermediul fericitului Anton Durcovici. Iar acolo unde se obţine un favor extraordinar, cum ar fi vindecarea unei boli incurabile, cei care obţin un astfel de favor sunt rugaţi să-l contacteze fie pe episcopul Petru Gherghel, fie pe postulatorul cauzei, pentru a lua în calcul miracolul.
- Cu ce gânduri vă pregătiţi pentru beatificare? Mai sunt emoţii sau ele s-au sfârşit o dată cu decretul semnat de Sfântul Părinte?
Emoţiile într-un fel s-au sfârşit prin semnarea decretului, întrucât s-a încheiat acea carte Positio şi nu mai poate fi returnată, dar nu pot să nu continue aceste emoţii până când, în cadrul ceremoniei care va avea loc la Iaşi, la 17 mai 2014, vom auzi din gura cardinalului Angelo Amato: "Episcopul Anton Durcovici este declarat fericit".
- Data de 17 mai 2014 va fi un moment istoric, cum amintea şi episcopul nostru Petru Gherghel, ce mesaj le-aţi transmite credincioşilor care vor să participe la această celebrare?
Mai întâi îi invit pe toţi, cei care au posibilitatea materială şi morală, care au timpul disponibil să participe la această celebrare fără egal pentru istoria Moldovei noastre, a Diecezei de Iaşi. Iar la această celebrare să se pregătească fiecare cât mai bine printr-o cunoaştere amănunţită a vieţii şi activităţii episcopului Anton Durcovici, printr-o cunoaştere a virtuţilor pe care acest mare episcop le-a practicat şi a martiriului pe care el l-a suferit pentru a păstra credinţa în Cristos şi legătura Bisericii Catolice din România cu Sfântul Părinte papa. Apoi, să se roage şi pentru reuşita acestui eveniment şi, aşa cum spuneam mai devreme, să ceară din partea episcopului Anton Durcovici mijlociri în faţa lui Dumnezeu pentru ceea ce fiecare are nevoie.
- Vă mulţumim pentru timpul acordat şi pentru munca depusă ca postulator al cauzei de beatificare a episcopului martir Anton Durcovici. Vă mulţumim şi pentru răbdarea şi perseverenţa de care aţi dat dovadă în acest drum; iată că Dumnezeu v-a binecuvântat cu darul de a vedea apropiindu-se această dată a beatificării. Vă urăm mult succes în continuare şi rămânem uniţi în rugăciune, mai ales în acest timp sfânt pe care îl trăim, după marea sărbătoare a luminii, a Învierii Domnului.
* * *
Părintele Isidor Iacovici s-a născut la 9 aprilie 1958 la Bacău. A absolvit Şcoala Generală de 8 clase la Mărgineni în anul 1973, Liceul Seminarial din Iaşi în anul 1977 şi Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi în anul 1984. A fost sfinţit preot la 29 iunie 1984 la Iaşi, de către ep. Balint Lajos. A urmat studii postuniversitare la Pontificia Facolta Teologica "Teresianum" din Roma, obţinând licenţa în teologie spirituală. A activat ca vicar la Rădăuţi, Piatra Neamţ, Prăjeşti şi ca paroh la Vizantea, Paşcani şi Iaşi "Sfânta Tereza a Pruncului Isus". Începând cu data de 1 iunie 2004, activează în calitatea de capelan la Roma, îngrijindu-se de cele două comunităţi de români: Parohiile "San Vitale" şi "Santa Maria Causa Nostrae Laetitiae".
A consemnat Alexandra Cojan
