Ziua de 29 noiembrie a.c. este pentru Ordinul Franciscan zi de sărbătoare, fiind Comemorarea Tuturor Sfinţilor Franciscani, adică a acelor suflete serafice ajunse la perfecţiunea iubirii şi alese de Dumnezeu să strălucească pe firmamentul Bisericii prin mărturie autentică şi cuvânt înţelept.
Cu această ocazie, Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan de Grad Universitar din Roman doreşte să-şi comemoreze înaintaşii, atât pe cei trecuţi la cele veşnice, cât şi pe cei care mai sunt încă în viaţă.
Datorită lor, datorită credinţei, speranţei şi jertfei lor, Ordinul Franciscan Conventual, cu toată prigoana care s-a abătut asupra sa în perioada regimului comunist, nu a fost dezrădăcinat definitiv din această ţară, iar la "plinirea timpului" hotărât de Domnul a dat vlăstare noi.
Pentru păstrarea acestei candele aprinse în mijlocul furtunii, Provincia Franciscană "Sf. Iosif" din România, Institutul Teologic Franciscan din Roman şi, mai ales, generaţia tânără franciscană, în semn de preţuire şi în cadrul unei ceremonii deosebite, va decerna tuturor fraţilor şi preoţilor care au murit după 1947, precum şi acelora care mai sunt în viaţă diplome de excelenţă şi diplome de merit, acesta voind să fie un gest simplu, dar semnificativ, de preţuire şi recunoştinţă.
Fraţii cărora le aducem omagiul nostru post mortem sunt următorii: fr. Ioan Balan, fr. Gheorghe Cocianga, pr. Nicolae Ivanciuc, fr. Anton Chelaru, fr. Mihai Ţurcanu, fr. Anton Ceangău, fr. Gheorghe Martin, pr. Andrei Balint, pr. Ştefan Apostol, pr. Mihai Rotaru, fr. Iosif Binţinţeanu, pr. Iosif Gabor, pr. Petru Mârţ, pr. Gheorghe Dumitraş, fr. Dumitru Andraş, pr. Anton Dămoc, pr. Ioan Marina, pr. Damian Ghiuzan, pr. Silvestru Benchea, pr. Iulius Winkelbauer, pr. Petru Băcăoanu, pr. Mihai Demeter, pr. Bonaventura Romila, pr. Francisc Cojocea, pr. Ioan Minuţ, pr. Iosif Tălmăcel, pr. Iosif Iacob, pr. Bernard Bişoc, pr. Iosif Celante, pr. Gheorghe Gabor, pr. Iacint Bock, pr. Ioan Ladan, pr. Felix Raffaeli, pr. Bernardin Romila, fr. Iosif Ghiuzan, pr. Anton Matieş, fr. Nicolae Dumea, fr. Iosif Chelaru, fr. Petru Frâncu, pr. Ioan Gherghina, pr. Gheorghe Vameşiu, pr. Mihai Ghiuzan, pr. Matei Ghiuzan, pr. Ioan Butnaru, pr. Dumitru Pascal, pr. Mihai Donea, pr. Martin Burcă, pr. Mihai Unguru, pr. Petru Brudaru, pr. Mihai Măcincă, pr. Ioan Farţade, pr. Martin Benedict, pr. Gheorghe Dâncă, pr. Diacon Dumitru Maxim. Tuturor le-au fost decernate diplome de merit.
Tot post mortem au primit diplome de excelenţă următorii fraţi franciscani: ep. Ioan Duma, pr. dr. Iosif Petru Pal, pr. dr. Dumitru Lucaci, pr. dr. Petru Tocănel, pr. Dominic Niculăeş, pr. Anton Bişoc, pr. Anton Tălmacel, pr. Bonaventura Morariu, pr. Serafim Bejan, pr. Petru Lucaci, pr. Iosif Duman, pr. Mihai Dămoc, pr. Alois Herciu, pr. Iosif Chelaru, pr. Carmil Tocănel, pr. Anton Roca, pr. Gheorghe Pătraşcu, pr. Martin Mihoc, pr. Iosif Sabău, pr. Ştefan Tătaru, pr. Eldo Boreatti, pr. Alois Donea, pr. Carmil Dancă, pr. Iosif Simon, pr. Iosif Krassler, pr. Gheorghe Pal, pr. Francisc Simon, pr. Anton Olaru.
Dintre cei aflaţi în mijlocul nostru, confraţi mai în vârstă, care au trudit la reînvierea Ordinului în România au primit diplome de merit: pr. Petru Ciocan, pr. Petru Dâncă, fr. Toader Mârza, pr. Iosif Budău, pr. Eugen Ghiuzan, pr. Vasile Mare, pr. Johann Proschinger, pr. Ianuş Sociu, pr. Anton Sociu şi pr. Anton Farţade. De asemenea, diplome de excelenţă au primit fraţii: pr. Anton Demeter, pr. Iosif Pal, pr. Alexandru Suceu, pr. Petru Albert, pr. Eugen Blăjuţ, sr., pr. Gheorghe Antal, fr. Roberto Peretti, fr. Iosif Buzău.
Şi cum orice semn de recunoştinţă omenesc este limitat, cerem de la bunul Dumnezeu să reverse iertarea, binecuvântarea şi harurile sale asupra tuturor confraţilor noştri care de la Domnul îşi aşteaptă cu încredere încununarea meritelor lor, trebuind doar să avem grijă ca flacăra menţinută aprinsă de ei să nu fie stinsă nici în viitor.
pr. Victor-Emilian Dumitrescu, OFMConv.