Catolicii din Moldova au auzit deseori vorbindu-se despre comunitatea din Săbăoani. Trecutul Parohiei Săbăoani este un subiect asupra căruia puţini istorici au avut curajul să se aplece. Astfel, despre drumul şerpuit al credinţei parcurs de săbăoneni nu ştim prea multe amănunte. Totuşi, putem afirma că aici catolicismul a găsit un loc prielnic în care s-a putut dezvolta cu rapiditate de-a lungul veacurilor. Astăzi, la Săbăoani există circa 3.000 de familii cu 10.494 de credincioşi, după datele recensământului de anul acesta. Duminică, 25 august, 364 de tineri au primit taina sfântului Mir.

Cine se află pentru prima dată în această localitate rămâne uimit de două lucruri. În primul rând, vizitatorul este impresionat de suprafaţa mare pe care se întinde satul, iar în al doilea rând de liniştea şi pacea pe care bisericile de aici le transmit aceluia care le vizitează cu credinţă.

Trebuie să notăm faptul că săbăonenii se bucură de existenţa a două biserici. Prima, terminată în anul 1902, este o capodoperă a artei liturgice şi a ingeniozităţii unui "mare părinte franciscan misionar din Moldova", Caietano Liverotti. A doua, construită într-un timp record (un an şi câteva luni), este rezultatul zelului apostolic al părintelui paroh actual, Toma Encuţă. Ea va fi consacrată la data de 28 septembrie 2002, ora 17.00 de către episcopul de Iaşi, Mons. Petru Gherghel. Ambele biserici au fost construite cu ajutorul credincioşilor, care au contribuit nu doar financiar la lucrări, ci mai ales prin muncă fizică. La 30 septembrie, la Săbăoani, episcopul Petru Gherghel va inaugura Muzeul diecezan, care va cuprinde numeroase obiecte şi documente privitoare la trecutul comunităţilor catolice din Moldova. Aşadar, în perioada 28-30 septembrie localitatea Săbăoani va fi în sărbătoare.

De-a lungul istoriei, numărul catolicilor din Parohia Săbăoani a fost întotdeauna în creştere, fapt ce implică prezenţa mai multor preoţi în mijlocul oamenilor, care deseori îşi "asediază" păstorii sufleteşti în confesional. Ultima dată când s-a întâmplat acest lucru a fost în perioada 18-24 august, săptămână în care tot săbăoneanul s-a pregătit sufleteşte pentru a trăi cu mai mult folos evenimentul conferirii tainei sfântului Mir. Duminică, 25 august, cei 364 de tineri care urmau a fi miruiţi au ascultat cu interes învăţătura despre sfântul Mir pe care Preasfinţitul Aurel Percă, unul dintre "fiii satului", a expus-o în mod simplu şi clar la predică. După aceasta, a urmat momentul administrării sfântului Mir. Episcopul şi Mons. Alois Fechet au trecut pe la fiecare tânăr pregătit pentru primirea sacramentului şi, după ce îi adresa formula "N. primeşte pecetea darului Duhului Sfânt!", îi dăruia pacea. Această parte a sfintei Liturghii le-a amintit adulţilor de clipele în care ei înşişi, cu ani în urmă, au primit aceleaşi daruri, devenind "soldaţi" ai Împărăţiei cerurilor.

Sărbătoarea administrării sfântului Mir de la Săbăoani s-a încheiat cu un cuvânt de apreciere şi binecuvântare din partea episcopului Aurel Percă. Mulţimea care a participat cu răbdare şi credinţă la acest eveniment s-a întors acasă convinsă că Biserica lui Cristos a dobândit noi puteri în lupta împotriva nenumăratelor tentaţii pe care lumea de astăzi le oferă tinerilor. Natura, cerul senin şi, mai ales, soarele strălucitor au oferit săbăonenilor condiţii optime pentru a putea cunoaşte mai bine misterul lui Dumnezeu care îi dăruieşte necontenit omului frumuseţea mântuirii veşnice.

pr. Fabian Doboş