Săbăoani: Administrarea sfântului Mir în Parohia "Sfântul Mihail"

Duminică, 11 august 2019, comunitatea din Săbăoani a fost în sărbătoare: 93 de adolescenţi l-au primit pe Duhul Sfânt cu darurile sale.

Sărbătoarea a început cu primirea Excelenţei Sale Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, care a fost întâmpinat de părintele paroh şi decan Irinel-Iosif Iosub, de doamna primar Valeria Dascălu, de tinerii candidaţi la sfântul Mir şi de comunitate.

După salutul de bun venit al părintelui paroh, a început sfânta Liturghie. Totul a fost înălţător. Copii cu vocile lor frumoase şi pline de viaţă au făcut să răsune biserica de cântecele lor acompaniaţi de instrumentişti profesionişti care au dat culoare sfintei Liturghii.

În timpul predicii, prin răspunsurile pe care copiii le-au dat la întrebările PS Aurel, am rămas plăcut impresionaţi cât de bine şi frumos au fost pregătiţi. Episcopul Aurel i-a îndemnat pe copii şi implicit pe noi toţi să punem în practică ceea ce am primit şi să devenim exemple de viaţă creştină pentru toţi oamenii.

La sfârşitul sfintei Liturghii, părintele paroh a mulţumit Excelenţei Sale, părinţilor vicari Răzvan-Mădălin Iacob şi Andrei-Cornel Gherghel, preoţilor oaspeţi, copiilor care au primit Mirul, părinţilor care i-au adus pe lume şi i-au educat, precum şi tuturor acelora care s-au implicat în formarea şi pregătirea lor.

Întrucât peste câteva zile (15 august) PS Aurel va împlini vârsta de 68 de ani, întreaga comunitate i-a cântat episcopului cu bucurie şi entuziasm "La mulţi ani!"

Şi noi, în calitate de părinţi, aducem mulţumiri Excelenţei Sale, părintelui paroh şi părinţilor vicari care contribuie, prin munca şi rugăciunile lor, la educaţia pe care trebuie să le-o dăm copiilor noştri.

Fie ca sacramentul sfântului Mir pe care l-au primit copiii să aducă roade în viaţa lor, iar pe noi să ne însufleţească în a trăi ca adevăraţi creştini!

Camelia Fechetă

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 11 august: Săbăoani: Administrarea sfântului Mir în Parohia "Sfântul Mihail"

Un album de fotografii de la acest eveniment a fost publicat şi pe pagina de Facebook a Parohiei "Sfântul Mihail" din Săbăoani.