Comunitatea din Săbăoani a fost din nou în sărbătoare în ziua de sâmbătă, 5 august 2006: PS Aurel Percă a conferit sacramentul Mirului la 352 de consăteni mai tineri, dornici să se umple de Duhul Sfânt şi să primească ungerea şi palma care-i consacră printre cei maturi în credinţă.
Sărbătoarea a început la ora 9.45, când PS Aurel Percă a fost întâmpinat în centrul satului de către pr. paroh Toma Encuţă, însoţit de alţi confraţi preoţi, de oficialităţile comunei, de candidaţii la Mir, de mulţi credincioşi şi, bineînţeles, de doi tineri care l-au invitat pe episcop să mai guste o dată din pâinea şi sarea de acasă.
S-a pornit apoi în procesiune, după care a început sfânta Liturghie, celebrată în biserică, la care, alături de PS Aurel, au mai concelebrat şi 20 de preoţi.
După omilia în cadrul căreia copii au fost conştientizaţi de episcop asupra a ceea ce presupune primirea acestui sacrament, a urmat, conform ritualului, administrarea propriu-zisă a Mirului, la care, datorită numărului mare de candidaţi, au mai fost asociaţi şi prelatul Albert Holenstein şi pr. paroh Toma Encuţă.
Farmecul aparte al acestei celebrări a fost accentuat atât de corul copiilor care a animat Liturghia şi care, însoţit de sunetele mandolinelor, i-a entuziasmat pe toţi cei prezenţi, dar şi de atmosfera specială care a domnit în biserică: îmbinarea dintre îmbrăcămintea modernă a băieţilor şi cea tradiţională a fetelor, întâlnirea unui număr atât de mare de părinţi şi naşi proaspăt întorşi acasă din toate colţurile lumii, a făcut mai vie actualizarea momentelor de odinioară, în care Duhul Sfânt vorbea unei mulţimi catolice de parţi, mezi, elamiţi şi mulţi romani în trecere.
Bucuroşi că parohia lor a devenit mai bogată cu 352 de adulţi în credinţă, credincioşii din Săbăoani îşi continuă rugăciunea tăcută în Cenacol, în aşteptarea următoarelor Rusalii de peste doi ani.
Pentru a vizualiza mai multe fotografii de la acest eveniment, puteţi accesa situl parohiei www.sabaoani.cnet.ro.
Pr. Mihăiţă Blaj
