Sărbătorile Săbăoaniului, începute sâmbătă, 28 septembrie, au continuat duminică, 29 septembrie, când a avut loc Liturghia de hram, de consacrare a noului altar, de reconsacrare a biserici şi de centenar. Liturghia a fost prezidată de fiul satului, PS Aurel Percă. Au participat PS Petru Gherghel şi ÎPS Ioan Robu, PS Ludwig Schwarz, pr. Ioan Ciuraru, provincialul franciscanilor... Împreună cu preoţii (peste 50) şi credincioşii prezenţi, episcopii i-au mulţumit lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra comunităţii catolice din Săbăoani.
"Un confesional, zidurile unei biserici poartă o întreagă istorie. Şi această biserică are o istorie a ei", a spus arhiepiscopul de Bucureşti, care a ţinut predica. Preasfinţia sa a apreciat curajul oamenilor şi şi-a exprimat speranţa că biserica va fi folositoare multor credincioşi peste ani şi ani...
Acum mai bine de o sută de ani, în condiţii grele, părintele Caetan Liverotti termina biserica cu hramul: Sfântul Mihail Arhanghelul. A murit la 26 iulie 1902 şi a fost înmormântat în biserica de el construită.
La finalul Liturghiei părintele Toma Encuţă, parohul comunităţii, pentru munca sa în Săbăoani a primit numirea de consilier episcopal şi brâul roşu.
Tot duminică, dar după-amiază la ora 18,00, a avut loc întâlnirea fiilor satului, eveniment emoţionant pentru sutele de săbăoneni care au părăsit localitatea natală cu ani în urmă şi au revăzut-o acum total schimbată.
Într-un montaj, special pregătit, s-a rememorat istoria comunităţii.
A fost amintit într-un mod deosebit primul episcop român al Diecezei de Iaşi, Mihai Robu, care este tot din Săbăoani...
Sfinţirea noii biserici ieri şi centenarul celei vechi astăzi au putut să amintească multora de cuvintele psalmistului: "Mai mult valorează o zi în lăcaşurile tale, Doamne, decât mii de zile în altă parte".
Pr. Cornel Cadar
Evenimentul este prezentat şi la secţiunea "Album foto".