|
Piaţa "Sfântul Petru" în ziua proclamării dogmei Adormirii Maicii Domnului, 1 noiembrie 1950 © Vatican Media |
Maria Milvia Morciano
Papa Pacelli a fost numit "Papa Maicii Domnului", datorită devoţiunii sale profunde faţă de Maica Domnului. El a fost primul care a adus un omagiu statuii Fecioarei Maria din Piazza di Spagna la 8 decembrie, sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri, dar este cunoscut mai ales pentru proclamarea dogmei Adormirii, ale cărei etape pregătitoare au fost reconstituite de Matthias Daufratshofer prin intermediul Arhivelor Istorice ale Doctrinei Credinţei.
"Piaţa Sfântul Petru, 1 noiembrie 1950: în Cetatea Eternă au ajuns 700.000 de pelerini. Este momentul culminant al Anului Sfânt convocat de Pius al XII-lea. De la catedră, papa anunţă cu glas tare, în latină:
Declaramus et definimus divinitus revelatum dogma esse: Immaculatam Deiparam semper Virginem Mariam, expleto terrestris vitae cursu, fuisse corpore et anima ad caelestem gloriam assumptam
(Declarăm şi definim că este dogmă revelată de Dumnezeu că: Neprihănita Născătoare de Dumnezeu pururea Fecioară Maria, după ce a terminat cursul vieţii pământeşti, a fost ridicată cu sufletul şi trupul la gloria cerească).
Mulţimea izbucneşte în aplauze năvălitoare, în timp ce în toată Roma răsună clopotele. În aceeaşi zi, pontiful semnează constituţia apostolică Munificentissimus Deus. Din acel moment, toţi catolicii vor trebui să creadă în această dogmă infailibilă. O organizare magistrală: trebuia să fie tangibil că se întâmpla ceva cu adevărat divin şi se întâmpla cu siguranţă ceva istoric. Pentru prima dată, din 1870, un papă revendica infailibilitatea sa. Când Pius al XII-lea rosteşte formula de definiţie, toţi ochii trebuiau să fie îndreptaţi spre el, Pastor angelicus."
Studii şi cercetări
Daufratshofer şi-a pus aceste întrebări: Ce s-a întâmplat înainte de acest moment memorabil? Care au fost pasajele prin care s-a mişcat Papa Pacelli? Aşadar, cum se naşte o definiţie infailibilă?
Studiosul, graţie unei descoperiri întâmplătoare în moştenirea privată a teologului iezuit Franz Hürth la Gregoriana, deja a putut să reconstruiască culisele genezei constituţiei apostolice Munificentissimus Deus, mai ales prin ochii lui Hürth în rolul de consultant. Dar până la deschiderea arhivelor referitoare la Pius al XII-lea, în martie 2020, din voinţa Papei Francisc, posibilitatea de a face ulterioare cercetări era imposibilă. Aşadar, putând acum să lărgească orizontul investigaţiilor sale, cercetătorul german a găsit documente decisive în Arhiva fostei Congregaţii pentru Doctrina Credinţei, unde există şi o arhivă separată dedicată Sfintei Fecioare Maria: o cameră de 25 de metri liniari. În afară de asta, fundamentul reconstrucţiei sale s-a bazat pe opt dosare de documente. Alte documente utile au fost studiate în Arhiva Apostolică Vaticană, în fondurile Epistulae ad Principes şi în cele ale Secretariatului de Stat.
Pius al XII-lea în "Piazza di Spagna" şi în faţa lui Salus Populi Romani
Devoţiunea deosebită a lui Pius al XII-lea faţă de Fecioară este cunoscută. În ziua în care celebrăm Neprihănita Zămislire, amintim că primul care a adus omagiu statuii Neprihănitei în "Piazza di Spagna", pentru a merge după aceea să se roage în faţa icoanei Salus Populi Romani, în Bazilica "Santa Maria Maggiore", a fost tocmai Papa Pacelli. Era 8 decembrie 1953, an în care a fost inaugurat Anul Marian. Un obicei care, după aceea, începând de la Sfântul Ioan al XXIII-lea, a devenit tradiţie.
Cu trei ani înainte fusese definită dogma Ridicării Fecioarei la cer cu trupul şi sufletul, dar ideea dăinuie din urmă cu mulţi ani, imediat după alegerea Papei Pacelli, în 1939, când a destăinuit această dorinţă a sa anturajului său, aşa cum a revelat Daufratshofer în timpul conferinţei sale. În toamnă s-a adresat Sfântului Oficiu, asesorului Alfredo Ottaviani, care ar fi trebuit să coordoneze întreaga lucrare şi l-a numit pe consultantul Hürth să redacteze un vot asupra definitibilităţii, deşi începând din 1869 ajunseseră deja la Roma milioane de petiţii. Papa a voit să se convingă că era oportun să facă această declaraţie dogmatică. În 1942, a convocat un grup de cincisprezece teologi, cei mai importanţi ai epocii, pentru a forma o primă Comisie specială după care au urmat altele. "Sala de maşini" a Magisteriului, cum o defineşte Daufratshofer, era demarată.
Problema cea mai mare era că în Sfânta Scriptură şi în Tradiţia din primele opt secole ale Bisericii nu se găseau mărturii textuale în această privinţă, în timp ce pentru a declara o dogmă acestea erau necesare, aşa cum stabilise Conciliul din Trento (1545-1563). În faţa acestor dificultăţi, argumentul cel mai puternic găsit de papa era consultarea trimisă episcopilor cărora el le-a cerut o părere şi pe care i-a invitat să se roage. De aici, la 1 mai 1946, a apărut enciclica Deiparae Virginis Mariae, adresată "venerabililor fraţi patriarhi, primaţi, arhiepiscopi, episcopi şi celorlalţi ordinarii locali care au pace şi comuniune cu scaunul apostolic" pentru o "propunere de definire a dogmei ridicării la cer a Sfintei Fecioare Maria".
Sensus fidelium
Papa Pius al XII-lea a voit să meargă pe urmele lui Pius al IX-lea, mai ales cu privire la declararea dogmei Neprihănitei Zămisliri, dar a avut şi o intuiţie: să facă apel la ceea ce, după Conciliul al II-lea din Vatican, avea să se numească sensus fidelium.
Această sensibilitate a poporului lui Dumnezeu faţă de credinţă a fost izvorul declaraţie: de fapt, au fost 7 mii de cereri din partea credincioşilor, care au fost compilate şi comentate şi care au constituit baza unei lucrări care în acel timp era încă ţinută secretă, până când aceste petiţii şi cereri au fost publicate, aşa cum scrie însuşi Papa Pacelli în enciclică: "... au ajuns la Sfântul Scaun numeroase instanţe - cele venite din 1849 până în 1940 au fost adunate în două volume, comentate în mod corespunzător şi după aceea tipărite recent - din partea cardinalilor, patriarhilor, arhiepiscopilor, episcopilor, preoţilor, călugărilor şi călugăriţelor, asociaţiilor, universităţilor şi a nenumăraţilor privaţi: care imploră toţi să fie definită şi proclamată, ca dogmă de credinţă, ridicarea la cer cu trupul a Sfintei Fecioare Maria. Şi desigur nimeni nu ignoră că acest lucru a fost cerut, cu voturi fervente, şi de aproape două sute de părinţi ai Conciliului din Vatican". Când în acea epocă s-a început să se lucreze, existau critici interne cu privire la posibilitatea sau imposibilitatea de a realiza declaraţia dogmatică, dacă era oportun şi justificabil, dar, la sfârşit, a prevalat glasul majorităţii zdrobitoare: 98,2% dintre episcopi s-au declarat favorabili.
Un adaos din ultimul minut
Papa ţinuse cont de Gen 3,15, dar obiectiv i s-a părut cam puţin, astfel a adăugat alte argumente pentru a suplini lipsa izvoarelor textuale, fie cu privire la mărturiile cele mai vechi ale Scripturilor, fie cele ale Tradiţiei Bisericii. Chiar în ziua dinaintea proclamării dogmei, Pius al XII-lea a adăugat la constituţia apostolică Munificentissimus Deus două corecturi autografe, unde cita evangheliile apocrife şi câteva texte ale Sfântului Toma de Aquino. Aceste adaosuri sunt păstrate în Arhiva Istorică a fostului Sfânt Oficiu.
Un sfânt Rozariu în ziua Neprihănitei Zămisliri
Matthias Daufratshofer, după ce a reconstruit cu atenţie fazele care au dus la promulgarea dogmei, pe baza cercetărilor sale, conclude intervenţia sa cu o adnotare interesantă: "La 8 decembrie 1950, în ziua sărbătorii Neprihănitei Zămisliri, toţi membrii Comisiei Speciale au fost invitaţi să recite Rozariul cu Pius al XII-lea în capela privată. La sfârşitul rugăciunii, papa le-a împărţit tuturor binecuvântarea apostolică şi le-a înmânat o medalie creată înadins ca amintire a definiţiei. Cu această rugăciune s-a încheiat oficial procesul decenal de pregătire a dogmei, fără niciun ceremonial pontifical solemn".
(După Vatican News, 8 decembrie 2023)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
