Cacica: Invitaţie la pelerinaj
Sanctuarul de la Cacica, închinat Fecioarei Maria, vă invită la pelerinaj! Pelerinajele organizate la Cacica încep sâmbătă, 7 mai (prima sâmbătă din luna), şi se încheie în ziua de duminică, 9 octombrie, când se va celebra hramul secundar al bisericii.
Pentru grupurile de pelerini, care vor veni în acest timp la Cacica, este organizat următorul program:
9.30 - primirea pelerinilor;
10.00 - celebrare penitenţială;
10.30 - recitarea sfântului Rozariu;
11.00 - sfânta Liturghie în cinstea Maicii Domnului;
13.30 - meditarea Căii sfintei cruci urmată de expunerea preasfântului sacrament şi de binecuvântarea finală.
Mai multe informaţii pot fi obţinute la tel. 0230/237009.