Sanctuarul marian al Maicii Domnului din Cacica se află în regiunea istorică a frumoasei Bucovine, la 18 km de Gura Humorului şi 40 de km de Suceava.

Încă de la începuturi, aşezământul bucovinean (Cacica), prin prezenţa icoanei miraculoase a Maicii Domnului, copie fidelă a celei de la Czestochowa, s-a dovedit a fi un centru de trăire intensă a credinţei şi de manifestare a dragostei deosebite a lui Dumnezeu faţă de oameni: un loc retras în care Dumnezeu vorbeşte inimii, un loc în care pelerinul credincios are posibilitatea de a experimenta pe deplin şi în toate sensurile dragostea lui Dumnezeu faţă de creaturile sale.

Pelerinajele organizate la Cacica încep cu prima sâmbătă din luna mai şi se încheie la sărbătoarea preacuratei Fecioare Maria, Regina Sfântului Rozariu. În tot acest timp, în fiecare sâmbătă, este următorul program: 9.30: primirea pelerinilor; 10.00: celebrare penitenţială; 10.30: recitarea sfântului Rozariu; 12.00: sfânta Liturghie în cinstea Maicii Domnului, urmată de expunerea preasfântului Sacrament şi de binecuvântarea finală. Punctul culminant al pelerinajelor, ce au în vedere cinstirea Preacuratei, este atins, în fiecare an, prin celebrările liturgice din 15 august - sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

Adresa sanctuarului
Parohia Romano-Catolică
5916 Cacica (SV)
Tel. 0230/237009 sau 0722/400146

Program

Miercuri, 14 august 2002
10.00 - Celebrare penitenţială;
12.00 - Sfânta Liturghie solemnă de deschidere a pelerinajului;
16.00 - Calea sfintei cruci;
17.00 - Adoraţie euharistică;
18.00 - Sfânta Liturghie pentru tineri şi seminarişti;
22.00 - Priveghere mariană, urmată de procesiunea lumânărilor în jurul Bisericii.

Joi, 15 august
06.00 - Sfânta Liturghie în limba română;
07.30 - Sfânta Liturghie greco-catolică (în biserică);
08.00 - Sfânta Liturghie în limba maghiară (la grotă);
09.15 - Sfânta Liturghie în limba polonă (în biserică);
09.15 - Sfânta Liturghie în limba germană (la grotă);
11.00 - Sfânta Liturghie solemnă pontificală, încheiată cu procesiunea şi binecuvântarea euharistică.

Pr. Cornel Cadar