La 25 ianuarie 2017 se împlinesc 400 de ani de la primele misiuni populare ale sfântului Vincenţiu de Paul în localitatea Folleville, unde a descoperit sărăcia spirituală a persoanelor de la sate.
Sfântul Vincenţiu de Paul s-a născut în anul 1581 în Franţa. Copilăria şi-a petrecut-o ajutându-şi părinţii la munca câmpului şi la creşterea animalelor, văzând astfel sărăcia mai întâi din interior, în familia sa.
La 14 ani, împreună cu tatăl său, realizează că una dintre căile de urmat este preoţia şi studiază la Colegiul Franciscan. În anul 1600, la vârsta de 19 ani, este sfinţit preot şi îşi continuă studiile la Toulouse. După ce termină studiile şi îşi ia bacalaureatul în teologie, face câteva călătorii la Roma, Bordeaux şi Marsilia. În anul 1612 este numit paroh la Clichy unde îşi regăseşte echilibrul şi vocaţia; deşi este preot de doisprezece ani, practic pentru prima dată se află în mijlocul oamenilor.
În anul 1613 este numit perceptor la familia Gondy şi astfel ajunge să trăiască într-o familie înstărită, dar acest lucru nu-i aduce liniştea ci, dimpotrivă, urmează pentru el patru ani de frământări şi îndoieli, timp în care Dumnezeu îi scoate în cale persoane care l-au sprijinit spiritual: părintele Berulle l-a ajutat să crească în spiritualitate, Andre Duval, profesor de teologie la Sorbona, a fost sfătuitorul acestuia, iar întâlnirea sfântului Francisc de Salle i-a marcat trăirea în credinţă.
La începutul anului 1617, când sfântul Vincenţiu de Paul încă era perceptor la familia Gondi, a fost chemat la căpătâiul unui muribund. L-a spovedit şi, după această mărturisire generală, şi-a dat seama cât de puţin era cunoscut Dumnezeu în acele locuri. Doamna Gondi, care era de faţă, a exclamat: Ah! Domnule Vincenţiu, câte suflete se pierd! Ce remediu există pentru aceasta? La îndemnul acestei doamne, el ţine o predică în biserica de la Folleville pentru a-i sfătui insistent pe locuitori să facă o spovadă generală. Participarea fiind numeroasă, a mai fost nevoie de preoţi pentru ca toţi să fie ascultaţi; astfel, au fost chemaţi părinţii iezuiţi să vină în ajutor. Sfântul Vinceţiu scrie mai târziu: "Şi iată prima predică a Misiunii şi succesul pe care Dumnezeu i l-a dat, în ziua Convertirii Sfântului Paul, ceea ce Dumnezeu nu a făcut fără un anumit plan într-o asemenea zi" (XI, 4-5).
După predicile din Follevile, doamna Gondi a dezvoltat un plan de misiuni periodice de predicare pe proprietăţile sale. Sfântul Vincenţiu era tulburat de abandonarea spirituală a săracului de către Biserică şi de către preoţi şi, la îndemnul doamnei de Gondi, acesta formează echipe de preoţi pentru a organiza misiuni populare cu scopul trezirii spirituale a ţăranilor. În aprilie 1625 a fost fondată Congregaţia Misiunii, iar în septembrie 1626 a fost semnat Actul de asociere de către primii patru confraţi misionari. Sfântul Vincenţiu spune despre misionari: "Un misionar - un adevărat misionar - este un om al lui Dumnezeu, unul umplut cu Duhul lui Dumnezeu" (XI: 191).
Anul 1617 a fost pentru sfântul Vincenţiu de Paul un an decisiv, când totul s-a schimbat în viaţa lui, un an al convertirii. La Folleville a fost întâlnirea cu sărăcia spirituală a săracului, în august, la Chatillon, în acelaşi an, descoperă sărăcia materială.
În anul 1628, la vârsta de 48 de ani, sfântul Vincenţiu de Paul a început să organizeze sesiuni de formare pentru cei care urmau să fie sfinţiţi preoţi, incluzând cursuri despre adevărurile credinţei creştine, teologie morală şi formare practică în ritualul Liturghiei şi administrarea sacramentelor.
În anul 1633, la 53 de ani, el a constituit Conferinţele de marţi, evenimente săptămânale dedicate preoţilor diecezani: aceştia se întâlneau în fiecare marţi, dedicându-se rugăciunii, reflecţiilor şi ascultării sfântului Vincenţiu. La aceste întâlniri au participat 22 de viitori episcopi; mai mult de 12.000 de preoţi au stat în casa sfântului Vincenţiu în timpul vieţii lui, iar peste 400 de preoţi au terminat seminarul vincenţian. De fapt, până la sfârşitul secolului al XVII-lea, vincenţienii conduceau 42% dintre seminariile din Franţa.
În anul 1643, la moartea regelui Louis XIII, când regina Ana a Austriei a preluat puterea Franţei, el a fost numit membru al Consiliului Conştiinţei. În această poziţie, sfântul Vincenţiu a influenţat mult deciziile asupra preoţilor diecezani şi asupra viitorilor episcopi.
Munca lui de formare a preoţilor a continuat şi după ce sfântul Vincenţiu trecuse de 60 de ani. Seminariile coordonate de el erau centrate pe formarea spirituală, formarea în conţinut liturgic şi pregătirea pentru ascultarea spovezilor (seminariile nu erau şcoli de filozofie şi teologie, aceasta fiind munca universităţilor). Timpul petrecut în afara seminarului era folosit pentru a-i însoţi pe preoţii şi fraţii vincenţieni în munca de misiuni în parohii. Sfântul Vincenţiu spunea: "Vocaţia noastră este deci o continuare a vocaţiei sale... a-l face cunoscut pe Dumnezeu săracilor, a vesti pe Isus Cristos, a le spune că împărăţia cerurilor este aproape şi că este pentru săraci. O! Ce lucru măreţ este acesta!" (XII, 80).
Congregaţia misiunii se extinde din ce în ce mai mult - în anul 1660 avea 426 de preoţi şi 196 de fraţi, iar în anul 1636 misionarii au grijă de seminariile din Paris şi se extind în toată lumea (Italia în anul 1642, Tunisia în anul 1645, Algeria şi Irlanda în anul 1646, Madagascar în anul 1648, Polonia în anul 1651), predicând într-un ritm continuu în parohii (aproximativ 140 de misiuni între anii 1625-1632 şi aproximativ 700 între anii 1642 şi 1660, numai în casa "Sfântul Lazăr"). În prezent, Congregaţia Misiunii are 3.889 de preoţi şi fraţi în 47 de provincii care servesc în 86 de ţări.
Ana Doboş
