În perioada 19 aprilie - 5 mai 2013, un grup de vincenţieni din România: Turnu Severin (Mariana Monica Peresi), Bălan (Irren Rudics), Miercurea Ciuc (Timar Eniko), Bucureşti (Cornelia Zita Dragoste Ciuta), Iaşi (Ana Doboş), Roman (Paul Demişcă), Eva Peter, preşedintele Uniunii, şi părintele Virgil Fechetă, asistent spiritual al uniunii, au avut bucuria să participe la o formare vincenţiană divizată în doua etape.

Prima etapă s-a desfăşurat între 19 şi 22 aprilie 2013, la Paris unde am participat la festivităţile dedicate bicentenarul naşterii lui Frederic Ozanam, principalul fondator al Conferinţei "Sfântul Vincenţiu de Paul" (http://ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=201304102).

În acest timp, coordonaţi de sora Magdalena (fiică a carităţii), am vizitat locuri care au marcat perioada trăită de Vincenţiu de Paul şi Frederic Ozanam la Paris. Încărcaţi spiritual cu tot ceea ce ni s-a oferit în acest timp, am pornit spre locurile natale ale sfântului Vincenţiu de Paul.

A doua etapă, 23 aprilie - 5 mai 2013, s-a desfăşurat la Berceau, misiune deschisă pe locurile natale ale sfântului Vincenţiu de Paul.

Încărcaţi de emoţie şi curiozitate am primit cu multă deschidere tot ceea ce ne-a explicat fratele Celestin (frate lazarist) referitor la viaţa lui Vincenţiu, la spiritualitatea lui, familia lui.

Formarea a continuat cu aprofundarea cunoaşterii Familiei Vincenţiene. Sora Magdalena ne-a prezentat Familia Vincenţiană, familie unită în aceeaşi carismă: de a-l sluji pe Cristos trupeşte şi sufleteşte în săraci. Formarea primelor asociaţii de caritate, rolul pe care l-a avut sfânta Luiza în formarea fiicelor carităţii ne-au fost explicate cu multă căldură de sora Magdalena. Fericitul Frederic Ozanam împreună cu fericita Rozali Rendu şi situaţia dinamică a Conferinţelor "Sfântul Vincenţiu de Paul" ne-au fost prezentate de fratele Celestin şi de sora.

Părintele Jean Francois Desclaux (preot lazarist) ne-a introdus în metoda lecturii unui text: Scrisoarea sfântului apostol Paul către Corinteni cap. 12. În aceeaşi zi părintele ne-a prezentat regulamentul primei asociaţii înfiinţată de sfântul Vincenţiu de Paul (Confreriile Doamnelor Carităţii). La încheierea acestei zile de lucru am înţeles: "Este necesar un echilibru între activitatea de caritate şi familie" şi "Aveţi aceeaşi îndatorire de a vă ajuta între voi aşa cum ajutaţi săracii".

Zilele de 29 şi 30 mai au fost zile de noi descoperiri şi întâlniri, ne-am întâlnit cu fraţi şi preoţi lazarişti care lucrează în Franţa. A fost un schimb de experienţă deosebit, am aflat modul de implicare a lazariştilor în activitatea misionară, în parohie, lucru în şcoli cu copii de diferite vârste şi în acelaşi timp am vorbit si noi despre activitatea noastră ca vincenţieni.

Părintele Audace Manirambona (preot lazarist), fost spiritual al Uniunii Internaţionale a Vincenţienilor, a insistat asupra conceptului de spiritualitate, spiritualitatea vincenţiană, Cristos evanghelizator şi slujitor.

Vizita la Lourdes am trăit-o în profunzimea sufletului nostru cu gândul că sfântul Vincenţiu şi fericitul Ozanam au avut o admiraţie şi profundă devoţiune faţă de sfânta Fecioară Maria.

Zilele următoare au continuat cu prezentarea de către părintele Cristinel (preot lazarist) a virtuţilor vincenţiene în spiritul evangheliei. În timpul atelierelor de lucru s-au refăcut conferinţele din timpul lui Frederic, am trăit rolurile participanţilor la primele conferinţe de istorie şi la înfiinţarea Conferinţelor "Sfântul Vincenţiu de Paul". Vizita pe care am făcut-o la biserica unde a fost botezat sfântul Vincenţiu a fost însoţită şi de o reînnoire a făgăduinţelor de la botez, o ceremonie încărcată de emoţii.

Formarea s-a încheiat prin celebrarea sfintei Liturghii în capela din Casa Ranquin (casa natală a sfântului Vincenţiu).

Roadele acestei formări se vor vedea în modul nostru de a trece de la iubirea afectivă la cea efectivă, de a cinsti iubirea pe care o are Isus pentru cei săraci.

Mulţumim formatorilor: părintele Cristinel Andrei, sora Magdalena Hârbu, fratelui Celestin Farcaş şi Congregation de la Mission, Province de Toulouse, pentru susţinere materială.

Ana Doboş

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 23 aprilie - 5 mai: Berceau (Franţa): Sesiune de formare vincenţiană

Conținut extern de la Google Acest furnizor extern nu poate fi încărcat direct pe ERCIS.