Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Sărbătorile de Crăciun ne-au fixat întreaga atenţie asupra măreţiei impresionante a inimii lui Dumnezeu, care vine în întâmpinarea noastră, în întâmpinarea nevoilor omenirii, trimiţându-l pe Fiul său, născut din Fecioara Maria, la Betleem.
Nu ştiu dacă noi toţi am reuşit să deschidem larg uşile noastre Mariei, care cerea găzduire, în viaţa noastră, pentru a ni-l da pe Isus. Şi sper că, iubirea pe care am simţit-o în zilele Crăciunului nu s-a răcit în inimile noastre. Spunea sfântul Augustin: "Răceala iubirii devine tăcerea inimii. Dacă rămâne mereu vie iubirea, tu strigi mereu. Dacă strigi mereu, tu doreşti mereu. Dacă doreşti mereu, ai gândul mereu îndreptat spre pace".
Astăzi Liturghia ne propune evanghelia cu nunta din Cana, un episod relatat de evanghelistul Ioan, martor ocular al acestui fapt. Un asemenea episod a fost plasat în această duminică, care urmează imediat după timpul Crăciunului, pentru că împreună cu vizita magilor din Orient şi cu botezul lui Isus formează trilogia epifaniei, adică a manifestării lui Cristos.
Minunea săvârşită la nunta din Cana este cu adevărat începutul semnelor, adică prima minune săvârşită de Isus. Isus săvârşeşte, aşadar, prima sa minune la Cana, tocmai în timpul unui ospăţ de nuntă, ca şi cum ar vrea să privilegieze căsătoria şi familia - două edificii ale omenirii - şi astfel să ne facă să înţelegem că a venit pentru a ne aduce vestea cea bună, care este realizarea noastră şi fericirea în orice moment, de iubire zilnică, tăcută sau în sărbătoare, în bucurie sau necaz.
Dacă există vreo realitate care ar trebui să fie totdeauna apărată, conservată cu toate forţele, ca fundament al societăţii noastre, este tocmai iubirea adevărată care stă la baza familiei. Dar sunt atâtea dificultăţi care se întâlnesc în trăirea iubirii din familie. Desigur, cauza atâtor falimente în iubire vin tocmai dintr-o întunecare teribilă a conştiinţelor, pe care evanghelia de astăzi pare să o evidenţieze în lipsa de vin.
Numai Isus poate da vinul cel nou, care surprinde pe toţi. Dar pentru a gusta vinul cel nou este necesar să trăim experienţa iubirii adevărate, care este cu adevărat amprenta lui Dumnezeu în noi. Numai Dumnezeu este şi trebuie să rămână bucuria familiei.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Astăzi familia este în centrul preocupărilor Bisericii mai mult ca oricând. Astăzi mulţi întreabă experţii în orice disciplină pentru a descoperi natura răului care a lovit familia. Se înmulţesc cărţile, articolele, interviurile. Însă este bine să întrebăm primul expert al problemei. El se cheamă Dumnezeu. Cu alte cuvinte, ne întrebăm: "Ce spune cuvântul lui Dumnezeu cu privire la familie?".
În Sfânta Scriptură rămânem surprinşi de un fapt: caracterul central al familiei în gândirea lui Dumnezeu. Şi se demonstrează uşor şi este de mare ajutor şi de încurajare pentru noi toţi. Într-adevăr, atunci când Dumnezeu creează omul, Sfânta Scriptură nu spune că a fost creat omul, dar familia. Fraza folosită de Sfânta Scriptură este sugestivă: "Dumnezeu a spus: să facem omul - adică omenirea - după chipul şi asemănarea noastră". Şi Dumnezeu a creat omul după chipul său, după chipul lui Dumnezeu l-a creat bărbat şi femeie, adică a creat familia.
Şi un alt amănunt. De-a lungul istoriei poporului ales, Dumnezeu a pregătit calea lui Cristos şi Dumnezeu se descoperă pe sine în ceea ce e progresiv, descoperă gândirea sa, intenţiile sale, faţa sa. Şi, iată, încă o dată, aspectul surprinzător: când Dumnezeu creează o imagine pentru a vorbi despre sine însuşi, de ce anume simte despre omenire, despre ceea ce vrea să spună omenirii, el alege căsătoria. Sunt pagini minunate cele ale lui Isaia şi ale lui Osea. Dumnezeu se compară cu un tată, cu o mamă, cu un mire, cu un logodnic. Adică, vede în familie o lumină capabilă să conducă la soare. Evident, în gândul lui Dumnezeu familia are un rol central, şi deci, ruinarea familiei este sinonimă cu prăbuşirea societăţii. Şi în fine, citind mereu Biblia, noi notăm că atunci când Isus vine pe pământ, pregătit în mod surprinzător de aproape 2000 de ani de vestiri, care sunt încă o minune care se poate verifica mereu, de oricine are smerenia de a le examina, el intră în lume încredinţându-se unei familii, cea mai umilă, cea mai mică, cea mai simplă. Mare? Pentru ce? Pentru că este adevărat familie.
Şi iată-ne ajunşi la evanghelia de astăzi. Nunta din Cana. Evanghelistul Ioan, care relatează episodul, numeşte astfel minunea: "Un semn". Adică ne invită să nu privim atât la minune, cât mai ales la semnul a ceea ce Cristos face. Cu alte cuvinte, spune: Fiţi atenţi, aici este un mesaj, aici Dumnezeu ne face să înţelegem gândul său. Evident, prezenţa lui Cristos la nunta din Cana, tocmai în prima minune a vieţii sale publice, este deja un fapt care ne dă de gândit. Această prezenţă a lui Cristos în familie spune că familia nu este completă dacă din ea lipseşte Dumnezeu. Familia este făcută pentru a-l primi pe Dumnezeu şi, de aceea, absenţa lui Dumnezeu înseamnă falimentul familiei. Cât de adevărat este acest lucru! Şi cum acest lucru explică dramele moderne ale familiei. Într-adevăr, dacă familia este locul în care Dumnezeu se manifestă şi se face cunoscut, prima misiune a tatălui şi a mamei este aceea de a fi semne ale lui Dumnezeu. Maturitatea de conştiinţă a părinţilor creştini constă tocmai în a se simţi expresie a lui Dumnezeu. Paternitatea şi maternitatea sunt două moduri pe care Dumnezeu le-a ales pentru a se prezenta lumii. Gândiţi-vă, iubiţi credincioşi, la uşurinţa cu care se trăieşte astăzi rolul paternităţii şi maternităţii şi aveţi imediat explicaţia atâtor derapaje ale copiilor şi ale atâtor situaţii de nefericire în multe familii. Câte aventuri puteau fi evitate de tineri dacă ar fi avut părinţi după planul lui Dumnezeu.
Relatarea evangheliei ni-l prezintă pe Isus sensibil la cererile Mariei, mama. Dar, ce anume cere Maria pentru familie? Cere să fie salvată bucuria, seninătatea, pacea inimii. Este foarte frumoasă şi mişcătoare intervenţia Fecioarei Maria, văzută în această lumină. Ne aminteşte că familia are nevoie de un climat de pace şi, pentru a salva pacea, niciun sacrificiu nu este prea mare. Intervenţia Mariei la nunta din Cana ne spune că ea este pentru noi cu adevărat călăuză sigură şi învăţătoare, care ne însoţeşte şi ne indică în orice moment ce avem de făcut întotdeauna în familiile noastre, în casele noastre.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Cu acest semn, minunea de la Cana, schimbarea apei în vin, Isus se arată mirele mesianic venit să stabilească cu poporul său noul şi veşnicul legământ, după cuvintele profeţilor: "Aşa cum se bucură mirele de mireasă, aşa se va bucura Dumnezeul tău în tine", din profetul Isaia. Şi vinul este simbol al acestei bucurii de iubire. Dar, acest vin face aluzie şi la sângele pe care Cristos îl va vărsa la sfârşit pentru a sigila legământul nupţial cu omenirea.
Biserica este numită şi este mireasa lui Cristos, pe care o face sfântă şi frumoasă, cu ajutorul harului său. Totuşi, această mireasă, formată din fiinţe umane, are mereu nevoie de purificare. Este faptul că greşelile multor oameni care alcătuiesc Biserica denaturează faţa Bisericii. De aceea, împotriva ei este şi un atac la unitatea sa vizibilă. Şi diviziunile istorice care i-au separat pe creştini şi care nu au fost încă depăşite arată lipsa de iubire din inimile oamenilor.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Tocmai în aceste zile, de la 18 la 25 ianuarie, se desfăşoară săptămâna anuală de rugăciune pentru unitatea creştinilor, un moment foarte apreciat de creştin şi de comunităţi, care trezeşte în toţi dorinţa şi angajarea spirituală pentru comuniunea deplină între toţi creştinii. Anul acesta, octava mondială de rugăciuni se desfăşoară sub lozinca "Dreptatea, numai dreptatea să o cauţi".
Primul lucru necesar pentru a păşi împreună spre unitatea pe care a dorit-o Cristos între toţi copiii Tatălui este o recunoaştere a vinovăţiei personale, vina fiecăruia în parte, vina care vatămă unitatea şi înfăptuirea ei. Ostilitatea, rivalitatea, ignoranţa, discriminarea, exclusivismul, minciunile, lipsa de respect şi multe altele, care pun interesele noastre personale mai presus de voinţa lui Dumnezeu. Odată ce recunoaştem greşeala noastră, putem să ne îndreptăm privirea către voinţa divină care ne cere ca fiecare să dea ce va putea. Să căutăm, cu alte cuvinte, dreptatea. Conform acestei voinţe, sfântul Paul ne îndeamnă: "Nu vă conformaţi lumii acesteia, ci schimbaţi-vă prin înnoirea minţii, ca să discernem care este voinţa lui Dumnezeu, ce este bun, ce este plăcut şi ce este desăvârşit". Numai astfel putem deveni un singur trup în Cristos, unitate întru care ne iubim unii cu alţii prin iubirea frăţească. Şi dacă simţim că această iubire se răceşte, scade, să privim la Maria, care ne spune: "Faceţi tot ceea ce vă va spune el", adică tot ceea ce ne spune Cristos să facem, pentru ca toţi să fim una. Amin.
