Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Duminica de astăzi este o continuare a duminicilor pe care le-am celebrat în urmă cu două săptămâni, în urmă cu o săptămână. Duminica de astăzi este, la fel, legată de Epifanie, adică de tema manifestării Domnului. După ce a povestit minunea, sfântul evanghelist Ioan încheie relatarea spunând că Isus, la Cana Galileii, şi-a arătat gloria, iar discipolii lui au crezut în el. Încă o dată, suntem invitaţi să observăm că Domnul îşi arată gloria într-un mod straniu şi surprinzător. Mult timp, omenirea se obişnuise să creadă că gloria lui Dumnezeu trebuie asociată mereu cu manifestări de mare putere sau manifestări de frumuseţe extraordinară. Pentru aceasta, nu a fost greu să se contemple gloria lui Dumnezeu pe muntele Sinai, acolo unde Dumnezeu s-a revelat în zgomotul tunetelor şi în lumina orbitoare a fulgerelor. Nu a fost greu să se imagineze, aşa cum îşi imaginau evreii din vechime, că gloria lui Dumnezeu locuieşte în chilia cea mai secretă a templului, acolo unde urcau mulţimile de pelerini, ca să-l adore pe Dumnezeu.
Dar cum ar fi fost posibil să se recunoască gloria lui Dumnezeu în mijlocul unei sărbători câmpeneşti, acolo unde, cu ocazia unei nunţi, se mânca, se bea, se cânta, se dansa, într-un climat de euforie care părea că n-avea nimic sacru de oferit?
Deci, trebuie să credem că gloria lui Dumnezeu este compatibilă cu oamenii care beau, care râd, care se lasă, aşa să spunem, în bucuria aceasta a simţurilor.
Cuvântul sfântului evanghelist Ioan este clar: "Şi-a arătat gloria". Şi pentru că acest cuvânt este şi adevărat, se pune problema de a modifica modul tradiţional de a gândi pentru a ne converti la o altă sensibilitate.
Există o frază a sfântului Irineu, care poate să orienteze spre această convertire. Spune sfântul Irineu: "Gloria Dei, homo vivens". Gloria lui Dumnezeu este ca omul să trăiască. Gloria lui Dumnezeu, omenirea lui Isus, nu se manifestă printr-o putere care provoacă teamă, provoacă supunere, ci printr-o prezenţă care încurajează, o prezenţă care dilată viaţa oricărei fiinţe.
Este ceea ce evanghelia ne confirmă cu această primă minune săvârşită pentru a celebra şi a mări bucuria.
Ucenicii lui Isus prezenţi la ospăţ veneau de la şcoala unui învăţător, Ioan Botezătorul, care iubea austeritatea în mâncare şi băutură. În schimb, Isus demonstrează că apreciază aceste satisfacţii asociate cu bucuriile simple, bucuriile umane, bucuriile familiare. De aceea, nu mai este posibil să spunem că Domnul, întrupându-se, a asumat suferinţele omenirii. Trebuie să fim gata să spunem că el a venit să împărtăşească şi bucuriile noastre, cântările noastre, voinţa noastră de a râde, să spunem această nebunie a noastră nevinovată, care ne duce uneori la exuberanţă.
Ar putea să pară puţin dificilă această observaţie, dacă n-ar fi chiar minunea de la Cana din Galileea, care o face nu numai legitimă, dar chiar plauzibilă. De aceea, să nu ni se întâmple să mai bănuim noi că Dumnezeul nostru ar fi contrar bucuriei. Nu! Mai degrabă este cazul să ne întrebăm: "Ce am făcut noi cu bucuria?". Putem spune că suntem cu adevărat în raport cu Dumnezeul lui Isus, căruia îi place să-şi arate gloria chiar şi în atmosfera un pic încinsă a unui ospăţ? Aşadar, un Dumnezeu aliat al bucuriilor oamenilor. Aceasta este sugestia imediată, care ne este transmisă de evanghelie.
O altă observaţie. Evanghelia de astăzi nu vrea doar să sugereze că Isus, icoană preacurată a lui Dumnezeu, a venit să împărtăşească şi să binecuvânteze bucuriile umane, ci că el este, el, Isus, este motivaţia ultimă a bucuriei, pentru că el este mirele pentru care trebuie să se facă sărbătoare.
La Cana se celebrează iubirea dintre doi tineri. Şi este ceva foarte frumos. Dar la Cana se celebrează mai ales iubirea prezentă într-o altă căsătorie, şi anume, căsătoria dintre Dumnezeu, în persoana lui Isus, şi omenire. Textele profetice au vorbit de mai multe ori în termeni nupţiali despre alianţa dintre Dumnezeu şi poporul său.
Aceasta este marea noutate, aceasta este gloria care s-a revelat la Cana. Sigur că da! 600 de litri de vin, excelent, sunt, fără îndoială, un fapt care nu poate să fie neglijat. Totuşi, nu există nimic care să valoreze atât cât valorează prezenţa lui Dumnezeu care iubeşte ca un mire. Noi suntem într-un raport cu un Dumnezeu care este prezent în mijlocul nostru pentru a oferi prietenie.
O ultimă observaţie. Pentru minune s-au folosit vasele pentru spălări, pentru purificarea iudeilor. În timpul lui Isus, cei care voiau să comunice cu Dumnezeu cel veşnic, trebuiau să se purifice adesea, să se spele cu apă. Vine Isus, şi iată că apa spălărilor devine vin. Ritul se transformă în iubire. De acum nu mai este posibil să se trăiască o experienţă religioasă, autentică, fără vinul miracolului de la Cana.
De aceea, trebuie să spunem că să vină, să vină acest vin şi să facă să dispară vechile burdufuri ale unei religii legaliste şi superstiţioase, vechile burdufuri ale unui moralism sufocant. Să găsească acest vin burdufuri noi, burdufurile gratuităţii, ale bucuriei, acele burdufuri care vor fi mereu pregătite dacă noi vom da ascultare cuvintelor Sfintei Fecioare Maria: "Faceţi tot ceea ce vă va spune".
Nu poate să fie ignorată Maria, pentru că rolul ei în privinţa minunii de la Cana este important. Ea este cea care, dându-şi seama de situaţia delicată, îl roagă discret pe fiul şi, mai ales, reuşeşte, poate, să dea înainte orologiul fiului, acel orologiu care marca ora, ceasul destinat revelării gloriei Fiului lui Dumnezeu. "Încă n-a venit ceasul meu", spune Isus. "Faceţi tot ceea ce vă va spune", spune Maria.
De aceea, să-i cerem Sfintei Fecioare Maria:
Maică Preacurată, vezi că adesea ne lipseşte vinul bucuriei. Suntem aşa de stinşi şi resemnaţi. Dacă tu, în numele nostru, i-ai spune ceva lui Isus, aşa cum ai ştiut să faci la Cana, anticipând şi pentru noi orologiul miracolului. Miracolul pe care îl aşteptăm nu este dintre acelea care să facă zgomot. Nouă ne este suficient ca în tăcere, în mod secret, să poată curge în umila noastră viaţă vinul bucuriei, al unei bucurii regăsite, regăsite prin încrederea prin credinţa în prezenţa şi iubirea lui Isus, fiul tău şi fratele nostru preadulce.
