Iubiţi credincioşi şi dragi radioascultători,
"Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii. Precum v-am iubit eu pe voi, tot aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii".
La 20 aprilie, Michael Rogers, SJ, a postat pe pagina sa de Facebook o scrisoare adresată lui Dzhokhar Tsarnaev, suspectul bănuit de atentatul de la maratonul de la Boston, de la 15 aprilie. Scrisoarea a adunat aproape 20.000 de cititori de când Rogers, student de teologie la Roma, în pregătire pentru a fi sfinţit preot în iunie anul acesta, a publicat-o. Alte ziare şi site-uri pe internet au republicat-o. Scrisoarea acestui tânăr iezuit începe astfel:
"Dragă Dzhokhar,
Nu mă cunoşti, dar ai încercat să-mi ucizi familia.
Nu puteai să ştii, dar fratele meu alerga în maraton şi se antrena de luni de zile. Cumnata mea a fost o soţie cu o inimă extraordinară, aşa cum este ea mereu, şi era gata să alerge ultimele cinci mile cu soţul ei. Bomba ta a fost la linia de sosire pe când ei încercau să o traverseze.
Mama mea, tatăl şi sora mea îi aşteptau la linia de sosire. Nu ştiai, dar mama mea crede că te-a şi văzut pe acolo. Sora mea este doar cu trei ani mai tânără decât tine şi tu ai pus bomba în faţa ei".
Scrisoarea noastră continuă. La un moment dat, Rogers scrie următoarele: "Dragă Dzhokhar, pentru toate acestea, nu te pot urî. Astăzi m-am gândit la faptul că tu ai doar 19 ani... eşti doar un copil. Probabil că-ţi este foarte frică azi. Ai fost o victimă la fel ca multe alte victime, ai fost târât în ceva în care nu ar fi trebuit să fii, probabil pentru că tu nu ai cunoscut sau nu ai putut cunoaşte nimic mai bun.
Nu te pot urî, şi nu doar pentru că sunt catolic şi creştin şi pentru că în câteva luni voi fi preot, ci pentru că sunt om şi pur şi simplu nu te pot urî.
Dragă Dzhokhar, încă mai am speranţă pentru tine".
"Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii. Precum v-am iubit eu pe voi, tot aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii". Sunt cuvinte pronunţate de Isus la ultima cină. El ştie că mai rămâne puţin timp cu ucenicii săi şi doreşte să le ofere ceea ce el nu ar dori ca ei să uite niciodată. Poate că ni se par cuvinte simple, dar cele două milenii de la naşterea lui Isus ne arată că lucrurile nu sunt atât de simple şi de uşoare precum ar putea să pară.
Ceea ce Isus ne porunceşte astăzi nu este doar să ne iubim unii pe alţii, ci să ne iubim aşa cum el ne-a iubit pe noi. Să ne gândim puţin asupra a ceea ce el spune. Asupra implicaţiilor. Ne cere o altfel de iubire decât noi cunoaştem de obicei. Ne cere să ne iubim aşa cum, mai clar, i-a iubit el pe apostolii săi. Să-l iubim pe apostolul îndoielilor, pe Toma. Să-l iubim pe cel care l-a renegat, pe Petru. Să-l iubim chiar şi pe cel care l-a trădat, pe Iuda. Să iubim deci cu o putere, o compasiune care ne poate conduce, chiar până la crucea pe care el, Isus, a murit.
Cred că fiecare dintre noi, dacă suntem sinceri, ne dăm seama şi recunoaştem, că nu reuşim să ajungem atât de departe cu iubirea noastră mică. Evanghelia de azi deci nu vrea să ne facă să ne simţim bine, ci să ne deranjeze cu anumite întrebări, cu anumite propuneri. Da, iubirea despre care vorbeşte Isus este o cale spre martiriu. Dar ce înseamnă martiriu? Înseamnă o anumită moarte faţă de sine însuşi, moartea interesului de sine, moartea a ceea ce noi numim egoism.
Martiriul însă apare în multe feluri, pe multe căi... sunt sute de feluri şi de gesturi care pot arăta şi transmite iubirea lui Cristos.
Uneori este martiriul tăcerii: ca, de exemplu, am avea tot dreptul să strigăm la cineva, să ţipăm, să certăm... dar alegem să tăcem pentru că tăcerea arată în acel moment iubire.
Uneori este martiriul răbdării: să stai la rând la spital, la autobuz sau la avion, la coadă undeva... şi să nu te foloseşti de forţă sau şiretenie pentru a te vârî în faţa altora.
Alteori este martiriul timpului: a asculta ceea ce cineva îţi spune, a da atenţie, a oferi prietenie sau încurajare.... toate acestea ştiind că te costă timp.
Alteori mai este martiriul iertării, ca în exemplul citat mai înainte: răzbunarea poate fi învinsă, ura poate fi respinsă. "Precum v-am iubit eu pe voi, tot aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii".
Pentru cei mai mulţi dintre noi, este cel mai dureros, mai greu, mai greu de suportat martiriu.
Sunt multe feluri de martiriu...
Puţini au auzit de Emil Joseph Capaun (20 aprilie 1916 - 23 mai 1951). La 11 aprilie, anul acesta, Barack Obama l-a decorat postmortem cu Medalia de Onoare. A fost un soldat, dar nu unul oarecare: a fost preot catolic, a murit ca prizonier în războiul din Coreea şi este deja declarat slujitor al lui Dumnezeu (1993).
Pentru ce a fost decorat de preşedintele SUA? Pentru faptele sale de curaj, dar nu pentru orice fel de curaj. Nu a purtat niciodată arme şi a fost totuşi de folos camarazilor săi. În anul 1950 a fost trimis în război şi, în calitate de capelan pe front, a fost trimis exact acolo unde camarazii săi mureau, erau răniţi, erau luaţi prizonieri.
Inclusiv el a fost capturat, dar şi în captivitate a continuat să slujească, şi-a dat adesea mâncarea sa altor soldaţi flămânzi şi a ajuns la stadiul fizic în care dăduse tot ce ar mai fi putut da de la sine celorlalţi, cu excepţia vieţii proprii. A fost separat de ceilalţi şi pus într-o colibă pentru a muri. În ultimele luni de viaţă a lăsat o impresie enormă celor care erau în contact cu el, ca adevărat soldat, dar mai ales ca adevărat preot. Astăzi, este un candidat la sfinţenia altarelor, iar cauza sa este în plină desfăşurare.
Iubiţi fraţi şi surori, dragi radioascultători, să luăm azi în serios aceste cuvinte ale Mântuitorului, de a ne iubi unii pe alţii precum el ne-a iubit pe noi. Aceste cuvinte ne conduc şi pe noi la sfinţenie. Amin.
