Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
După 2000 de ani de creştinism, după două milenii de activitate misionară, de predici, de cateheze, de educaţie şi cultură creştină, putem oare să spunem că oamenii au devenit mai buni, mai fericiţi, mai omenoşi? În ceea ce-i priveşte pe creştini se poate vedea oare ceva în ei din puterea Învierii şi din strălucirea noii creaţii înfăptuite de Cristos? Unii dintre contemporanii noştri vor încerca să răspundă mai mult cu un "Nu!" decât printr-un "Da". Şi ar vrea să vorbească mai degrabă despre o tendinţă a iubirii, a naşterii unei epoci post-creştine, ca şi cum lumina lui Cristos ar fi fost menită să strălucească doar numai pentru o perioadă. La întrebarea de mai sus nu există un răspuns global. Însă răspunsul care ne priveşte pe noi, creştinii, trebuie să se concretizeze într-o existenţă angajată şi într-o solicitare continuă, care să aibă ca motivaţie porunca mereu nouă: "Iubiţi-vă unii pe alţii, aşa cum eu v-am iubit pe voi".
Dacă ne referim la prima lectură, din cartea Faptele Apostolilor, apostolul Paul n-a mers în misiune ca un aventurier sau ca unul care plictisindu-se de locurile natale voia să experimenteze în altă parte senzaţii mai tari, ci el, după ce l-a cunoscut pe Cristos şi puterea lui, urmând îndemnul Duhului Sfânt, se lasă trimis de comunitatea din Antiohia şi împreună cu Barnaba, încredinţându-se harului lui Dumnezeu şi rugăciunii comunităţii de baştină, pornesc spre ţinuturi noi şi înfiinţează, am zice noi astăzi, parohii noi, cărora le dă prezbiteri, adică bătrâni cu experienţă; cu termenii noştri, numesc parohi care au însărcinarea să asigure credinţa şi ordinea sau morala izvorâte din învăţătura lui Cristos.
Plecând de la experienţa proprie, bazată pe credinţa în Cristos şi iubirea lui faţă de cel pe care l-a întâlnit pe drumul Damascului, Paul îi încurajează pe ucenici şi-i îndeamnă să rămână statornici în credinţă, prevenindu-i asupra dificultăţilor şi încercărilor prin care vor trece pentru a ajunge în Împărăţia lui Dumnezeu. Spiritul său misionar avea la bază porunca nouă a iubirii pe care apostolul Paul o trăia şi voia să o propovăduiască tuturor, ştiind că numai prin iubire omenirea poate continua să trăiască şi să se realizeze
"Poruncă nouă vă dau vouă, să vă iubiţi unii pe alţii, precum v-am iubit eu pe voi, tot aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Din aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii mei, dacă aveţi dragoste unii faţă de alţii". Sunt cuvintele lui Isus din Evanghelia sfântului Ioan, citate de fragmentul liturgic de astăzi. Sunt cuvinte pe care apostolul pe care îl iubea Isus le-a transmis în scrierile sale sub diferite forme şi în repetate rânduri. Ştim bine că numai prin trăirea lor, prin punerea lor în practică se va înfăptui şi realiza Împărăţia lui Dumnezeu, adică aşa cum ne spune prefaţa de la sărbătoarea lui Cristos Rege, se va realiza Împărăţia adevărului şi a vieţii, Împărăţia sfinţeniei şi a harului, Împărăţia dreptăţii, a iubirii şi a păcii.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Iată, aşadar, cum trebuie să fie şi să se prezinte cerul nou şi pământul nou, noul Ierusalim şi cetatea sfântă despre care vorbeşte sfântul Ioan în lectura a doua de la Liturghia de astăzi. La sfârşitul prezentării tuturor viziunilor sumbre despre judecată şi catastrofe nimicitoare, aşa cum le găsim în Apocalipsul sfântului Ioan, ni se prezintă mărturia despre o creaţie nouă a tuturor lucrurilor, o creaţie la care a lucrat Dumnezeu, dar pentru a cărei realizare în timp ni se cere şi aportul nostru bazat pe trăirea poruncii noi şi a iubirii.
Babilonul, binecunoscutul oraş mondial, simbolul puterii ameţitoare şi al plăcerilor, în care se scălda o lume duşmănoasă faţă de Dumnezeu, se scufundă în mare. Lucrurile vremelnice trec şi se duc, dispar, însă, la sfârşit rămâne Dumnezeu, singurul şi marele Dumnezeu.
Creaţia nouă, Ierusalimul nou, comunitatea celor răscumpăraţi şi salvaţi, este ca o mireasă care merge înaintea Domnului său, îmbrăcată în strălucire, bucurie şi măreţie. Această nouă lume, înnoită în exterior şi reînnoită în interior, provine de la Dumnezeu şi trebuie să cuprindă întreaga creaţie. Însă ea nu se va putea menţine, nu va putea să dureze decât dacă va fi ghidată de noua Lege a vieţii, decât dacă va fi impregnată de noua poruncă, cea a iubirii. Cuvintele testamentare ale lui Isus adresate ucenicilor au menirea de a-i conştientiza că ei şi urmaşii lor sunt coresponsabili de refacerea şi înnoirea lumii, care nu poate să aibă loc decât prin realizarea şi concretizarea poruncii iubirii, care trebuie să fie semnul distinctiv al creştinului, semnul de cunoaştere şi de recunoaştere al celor care îi aparţin lui Dumnezeu şi fac parte din Împărăţia sa.
"Numai iubirea este capabilă să inspire şi să creeze raporturi noi şi dătătoare de viaţă între oameni. Numai revoluţia iubirii poate să transforme persoanele şi instituţiile". Ne-o spunea atât de clar şi concis Raoul Follereau, apostolul leproşilor şi "vagabondul iubirii".
Lumea are numai două posibile destine, să trăiască iubirea sau să dispară. Noi, creştinii, am ales iubirea. Cine îşi însuşeşte această sfidare şi are curajul să meargă contra curentului, acceptă utopia posibilităţii unui cer nou şi a unui pământ nou, intră în lăcaşul în care Dumnezeu locuieşte cu oamenii şi în care nu vor mai fi lacrimi, nici moarte, nici plâns, nici strigăt de durere, pentru că cel care şade pe tron a spus: "Iată, toate le fac noi".
Societatea nouă se va putea instaura şi dăinui numai prin naşterea şi dezvoltarea civilizaţiei iubiri. Ne-a spus-o de atâtea ori papa Ioan Paul al II-lea în diferite documente pontificale. Ne-a repetat-o şi Benedict al XVI-lea, cu ocazia vizitei sale recente în 22 aprilie, la Pavia, în faţa mormântului sfântului Augustin. Zicea dânsul: "Iubirea este sufletul vieţii Bisericii şi activităţii sale pastorale. Iubirea gratuită, creatoare, nouă, fără margini şi plină de milostivire este cheia care deschide poarta fericirii pentru noi şi pentru semenii noştri, este suflul care ne transformă în creaturi noi, este alimentul ce menţine viaţa nouă din noi, este caracteristica fiilor lui Dumnezeu".
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
La sfârşitul acestor reflecţii despre porunca iubirii, să ne întrebăm împreună: Vrem o lume nouă? Vrem ca lumea să dăinuie? Vrem ca omenirea să aibă pace şi ca toţi oamenii să fie fericiţi? Dacă răspunsul nostru va fi afirmativ, nu avem altă soluţie şi altă cale, decât cea propusă de Cristos în testamentul său: "Iubiţi-vă unii pe alţii, aşa cum eu v-am iubit pe voi". Pe această cale a iubirii a mărşăluit Maria, mama lui Isus şi mama noastră, pe care vrem să o cinstim în mod deosebit pe tot parcursul lunii mai. Pe această cale au mers toţi sfinţii, martirii şi mărturisitorii veacurilor. Pe această cale doresc să meargă miile de tineri adunaţi astăzi la Iugani, pentru celebrarea Zilei Diecezane a Tineretului. Pe această cale vrem să păşim şi noi. Iar Mântuitorul să primească această intenţie a noastră şi să ne ajute să o împlinim. Amin.
