"Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi"
El a binevoit să se nască şi să crească într-o familie.
Iubiţi fraţi şi surori, dragi radioascultători,
Celebrăm cu bucurie ziua Domnului - duminica din timpul Crăciunului, ultima duminică din anul civil 2006, ultima zi a anului. Atmosfera Crăciunului, cu farmecul prezenţei pruncului divin în sufletele noastre, continuă. Dumnezeu a intrat în lume printr-o familie, e prezent în casa Mariei şi a lui Iosif. Cel necuprins şi veşnic îmbracă haina timpului şi ia chip plăpând şi drăgălaş de copil, alege să fie ca unul dintre noi îmbrăţişând firea noastră omenească: Dumnezeu se face om pentru ca omul să devină Dumnezeu.
"Să ne bucurăm, aşadar, de acest har, căci ce har mai mare putea Dumnezeu să ne încredinţeze nouă decât acesta ca pe Fiul său unic să-l facă Fiul Omului şi pe Fiul Omului să-l facă fiul lui Dumnezeu", ne îndeamnă şi ne învaţă sfântul Augustin.
Într-o astfel de atmosferă de profund mister, Biserica ne cheamă să pătrundem şi în taina familiei din Nazaret, precum şi în taina oricărei familii voite de Dumnezeu.
Când Dumnezeu a hotărât să creeze omenirea, el a desăvârşit opera sa creându-l pe om, bărbat şi femeie, instituind, astfel, prima familie a protopărinţilor noştri Adam şi Eva (cf. Gen 1,26-28), iar atunci când el a voit să răscumpere omenirea de păcatele în care căzuse, a ales o familie în care Fiul său să se nască - familia din Nazaret.
Familia este, aşadar, celula de bază a societăţii voite de Dumnezeu, drept fundament al întregului neam omenesc, izvorul vieţii, leagănul iubirii şi instrument al mântuirii. "Familia, ne învaţă Sfântul Părinte papa Ioan Paul al II-lea (papa familiilor), este unul dintre bunurile cele mai preţioase pe care le are omenirea".
În evanghelie Isus confirmă acest adevăr şi acest plan divin când spune: "Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unul născut" (In 3,10). Fiul unul născut, consubstanţial cu Tatăl, "Dumnezeu din Dumnezeu, lumină din lumină" alege o familie şi intră, astfel, în istoria oamenilor prin ea.
Acelaşi Sfânt Părinte (papa Ioan Paul al II-lea), vorbind despre Isus născut într-o familie, afirmă: "Prin întrupare, Fiul lui Dumnezeu, s-a unit într-un oarecare fel cu orice om. A lucrat cu mâini omeneşti, a iubit cu o inimă omenească. Născut din Fecioara Maria s-a făcut cu adevărat unul dintre noi, asemănător nouă întru toate, în afară de păcat. Dacă, aşadar, Cristos «îl dezvăluie pe deplin omului pe om, o face mai întâi prin familia în care a ales să se nască şi să crească, rămânând supus, Mariei, mamei sale şi lui Iosif lemnarul, tatăl său ocrotitor»" (cf. Lc 2,51).
Deducem de aici că misterul divin al întrupării Cuvântului are o legătură strânsă cu familia din Nazaret, iar prin ea cu toate familiile de pe pământ şi desigur cu întreaga familie umană, deoarece ceea ce Dumnezeu a instituit la începuturi, acum este consacrat şi sigilat de însuşi Fiul său care a voit să implanteze şi să desăvârşească între oameni şi în familii civilizaţia iubirii, sfinţirea omului şi viitorul omenirii.
Sfânta Biserică, în înţelepciunea ei, a aşezat sărbătoarea Sfintei Familii, imediat după Naşterea Domnului, în prima duminică după Crăciun, cu un scop foarte clar. Ochii noştri trebuie să se îndrepte de la prunc spre Maria, Mama lui cea curată, şi spre Iosif cel feciorelnic, ales să fie tată, purtător de grijă.
Lecturile pe care ni le prezintă Liturghia din această duminică, mai ales cele din cartea profetului Samuel şi din Evanghelia după sfântul Luca, ne transmit un mesaj clar: părinţii şi copiii nu trebuie să uite niciodată că viaţa este un dar al lui Dumnezeu şi spre el trebuie să se îndrepte toată bucuria şi recunoştinţa lor.
Pacea şi armonia, iubirea şi fericirea Anei şi a lui Elcana, prezentate de prima lectură, împreună cu fiul lor Samuel pe care l-au primit în dar, depind de legătura lor cu Domnul, cu cel care le-a ascultat rugăciunile şi care a coborât în casa lor cu o astfel de binecuvântare. Acelaşi gând transpare din evanghelia proclamată astăzi, care ni-l prezintă pe prunc ca un adevărat dar al lui Dumnezeu, pe care Maria şi Iosif l-au primit şi care rămâne şi trăieşte în casa lor, dar care e legat mereu de templu şi de casa Tatălui său. Numai aşa, notează evanghelistul Luca, el creşte în înţelepciune, în statură şi în har în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor.
Apostolul Ioan, în lectura a doua, ne descoperă că noi toţi ne numim şi suntem copii ai lui Dumnezeu, iar legătura noastră cu Tatăl va fi cu adevărat reală, dacă vom şti să-l imităm pe Fiul său, dacă-i păzim poruncile şi dacă ne lăsăm mereu luminaţi de Duhul Sfânt pe care ni l-a dăruit şi dacă vom şti să-l urmăm pe el, Fiul lui Dumnezeu, care a ales să intre într-o familie şi de acolo să vestească lumii evanghelia iubirii.
În familia în care părinţii şi copiii descoperă marele dar pe care l-au primit şi-l respectă, în acea familie se instalează armonia, fericirea şi iubirea care a coborât din cer. Spre familia din Nazaret se îndreaptă astăzi privirile noastre şi ea rămâne pentru omenire modelul perfect al voinţei Tatălui şi al drumului spre fericire.
Iată ce ne spunea despre familia din Nazaret Sfântul Părinte Paul al VI-lea la 5 ianuarie 1964:
"Casa din Nazaret este şcoala unde începem să înţelegem viaţa lui Isus, este şcoala evangheliei.
Aici învăţăm mai întâi să privim, să ascultăm, să medităm şi să pătrundem semnificaţia atât de profundă şi interioară a acestei manifestări atât de simple, atât de umile, atât de frumoase a Fiului lui Dumnezeu.
În casa din Nazaret învăţăm tăcerea, înţelegem modul de a trăi în familie. Nazaretul ne aminteşte ce este familia, ce înseamnă comuniunea adevărată de iubire, care este frumuseţea ei austeră şi simplă, caracterul ei sacru şi inviolabil. În familia din Nazaret învăţăm disciplina muncii, demnitatea şi nobleţea ei şi drumul spre desăvârşire".
Suntem impresionaţi de clipele de fericire şi armonie pe care părinţii, Maria şi Iosif le-au trăit împreună cu pruncul lor, Isus. Întâlnim însă şi o latură mai aparte, o preocupare neliniştitoare: durerea pierderii fiului lor; desigur, aici este vorba de o pierdere bună "pentru Tatăl", însă neliniştea lor este tot atât de reală chiar şi în acest caz cu sfârşit fericit: Isus era copilul lor şi ei trebuiau să nu-l piardă niciodată din ochi. Drama lor ar trebui să devină o dramă simbol pentru acei părinţi care-şi uită proprii copii, îi pierd ori îi abandonează.
Spre casa din Nazaret trebuie să se îndrepte toţi cei care simt de la Dumnezeu o aşa de mare şi nobilă misiune de a întemeia familii, şcoli de creştere în vârstă, în virtute şi înţelepciune, sanctuare ale vieţii şi leagăne ale iubirii. Acolo vor descoperi farmecul prezenţei lui Dumnezeu şi a binecuvântării sale.
Din acest loc sfânt se îndreaptă spre întreaga lume un mesaj de speranţă, bine ştiind că familia este celula de bază a vieţii, a formării societăţii, căci ea este cea mai mare şcoală întemeiată de Dumnezeu în care se face educaţia neamului omenesc. Familia este celula creşterii societăţii şi de ea depinde sănătatea întregului neam omenesc, căci aşa precum nu poate fi un trup sănătos cu celule bolnave, la fel nu poate exista o societate sănătoasă cu familii suferinde.
Este dureros că există astăzi, din partea unor persoane şi chiar a unor instituţii, iniţiative stranii care sub masca apărării drepturilor omului ajung de fapt direct sau indirect la distrugerea familiei şi la atacarea ei cu tot felul de inovaţii ce devin arme mult mai periculoase decât cele folosite în războaie pentru a elimina şi omorî vieţi nevinovate, arme îndreptate direct împotriva instituţiei naturale şi divine, familia, cum sunt: libertinajul, adulterul, concubinajul, trăirile libere şi de probă, căsătoria între homosexuali, mijloacele anticoncepţionale, divorţul şi avortul sau pruncuciderea. Acesta este cel mai teribil flagel şi cea mai crudă boală a societăţii de astăzi, cancerul distrugător al iubirii adevărate şi o ameninţare teribilă pentru viitorul omenirii.
Familia, leagănul şi locul sacru al vieţii şi al iubirii, suportă chiar sub ochii noştri un război dureros şi nimicitor. Un mare gânditor creştin, scriitorul spaniol Miguel de Unamuno a avut curajul să avertizeze lumea spunând: "Agonia familiei înseamnă agonia creştinismului", iar prin agonia creştinismului, adăugăm noi, este pus în pericol însuşi viitorul planetei noastre. Marea sărbătoare a familiei, celebrată în zilele de Crăciun, zilele vieţii, îndreaptă spre lume o strigare: Iubiţi viaţa, apăraţi familia, preţuiţi cea mai scumpă instituţie divină, familia, şi faceţi ca leagănul vieţii să rămână sfânt şi mântuitor.
Cu bucurie îndreptăm spre toţi fiii Bisericii noastre, spre toţi cei care iubesc viaţa şi-l iubesc pe Dumnezeu, invitaţia să se îndrepte spre Nazaret, spre Maria, spre Iosif şi spre pruncul divin şi să cânte preamărire Creatorului pentru un aşa de mare dar şi o aşa de nobilă chemare - viaţa şi familia.
Cu bucurie le dorim familiilor noastre: pace şi armonie, pentru binele întregului nostru popor. Cu credinţă şi recunoştinţă vă spunem vouă tuturor, părinţi şi copii: pacea lui Cristos, venit pe pământ şi născut într-o familie, să locuiască cu voi, în suflet şi în case, iar Maria, mama lui şi sfântul Iosif să vă ocrotească şi să vă poarte de grijă, în noul an, pe care îndată îl vom începe. Amin.
