Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Ce trebuie să tai astăzi pentru a fi un autentic creştin al Domnului?
Una dintre calităţile principale ale unui creştin este autodisciplinarea în faţa lui Dumnezeu.
El trebuie să fie asemenea unui atlet pentru care niciun antrenament nu este prea greu, dacă vrea să câştige premiul. Dar aşa cum, antrenamentul pentru câştigarea unei curse necesită timp şi trudă, la fel, şi autodisciplinarea creştinului în faţa lui Dumnezeu, necesită timp şi trudă. De ce? Pentru că Dumnezeu aşteaptă de la noi o schimbare, o trecere de la atitudinea de sclav la demnitatea de fii şi fiice. Şi cum se realizează această trecere? Prin schimbări radicale.
Însă, dacă este să privim în interiorul nostru, cu toţii trebuie să recunoaştem că nu prea ne plac aceste schimbări radicale. De exemplu, cât de supărăcioşi suntem atunci când: se schimbă temperatura de afară; sau se schimbă ceva: în colectivul unde ne desfăşurăm activitatea, pe scara blocului, ori în vatra satului.
Dacă nu ne plac aceste schimbări radicale ale lumii exterioare, cu atât mai puţin, atunci când în discuţie se află modul în care noi ca şi creştini acţionăm. De aceea, dacă trebuie să schimbăm ceva la noi, alegem să o facem: în mod gradat, lent, pe neobservate, astfel încât şocul să nu fie atât de mare.
Ştiţi, însă, care este marele risc al schimbărilor lente? Riscul este acela ca ele să nu mai fie făcute niciodată. Şi este suficient să ne gândim la acele persoane care sunt stăpânite de anumite vicii, cum ar fi: alcoolul, drogurile, pornografia, înjurăturile, blestemele, şi aşa mai departe. Aceste persoane îşi propun o schimbare prin reducerea treptată: a cantităţii de alcool consumate, a dozei de droguri, a timpului petrecut urmărind imagini şi secvenţe imorale, a numărului de înjurături şi blesteme.
Însă de cele mai multe ori aceste persoane eşuează în intenţia lor de schimbare. De ce? Pentru că nu au tăiat în mod radical contactul cu viciul de care sunt stăpâniţi. Au ales o schimbare lentă, dar falimentară.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Atunci când privim lucrurile din punct de vedere moral, schimbările lente în stilul de viaţă pe care îl trăim, nu ne sunt de niciun folos. Dimpotrivă, ele ne pot amăgi, oferindu-ne impresia falsă că suntem pe drumul cel bun, când în realitate încă ne "bălăcim" în mocirla păcatului. Nu vom găsi în Sfânta Scriptură niciun loc în care să ni se arate că Dumnezeu ar accepta: schimbările lente şi de durată nedeterminată, în ceea ce priveşte viaţa morală a unui om. De aceea, atunci când vine vorba de schimbări, ele trebuie să fie radicale.
Un exemplu în acest sens, îl reprezintă cuvintele Mântuitorului din fragmentul evanghelic pe care l-am ascultat luat din sfântul Marcu: "dacă mâna ta te scandalizează, taie-o!" (Mc 9,43), "dacă piciorul tău te scandalizează, taie-l" (Mc 9,45), "dacă ochiul tău te scandalizează, scoate-l" (Mc 9,47).
Sunt cuvinte dure din partea lui Isus, cuvinte care ne invită la o schimbare radicală, care din punct de vedere fizic nu ne încântă deloc, mai ales că trăim într-o societate care promovează: corpul perfect indiferent de vârstă, corpul bine lucrat sau foarte dotat, scos în evidenţă de hainele minuscule sau foarte transparente. Faţă de omul ca posesor al corpului perfect şi bine evidenţiat, Isus propune omul: ciung, şchiop şi fără un ochi. Căci aşa este mai bine pentru noi, să fim lipsiţi de o mână, de un picior sau de un ochi decât să fim aruncaţi în Gheenă.
De ce Isus este atât de drastic cu mâinile, picioarele şi ochii noştri? Pentru că deseori ne folosim de aceste mădulare pentru a comite păcate împotriva lui Dumnezeu şi împotriva aproapelui. "Dacă mâna ta te scandalizează, taie-o" (Mc 9,43) - aşa cum eu pot fi un obstacol pentru ceilalţi, "oricine scandalizează pe unul dintre aceştia mai mici care cred în mine" (Mc 9,42), tot astfel ceva poate să fie pentru mine un obstacol.
De exemplu, mâna mea, când este închisă pentru a poseda în loc să fie deschisă pentru a dărui. Această atitudine a fost scoasă în evidenţă şi de apostolul Iacob în lectura a doua. El le spune bogaţilor care au reţinut din plata secerătorilor: "bogăţia voastră a putrezit şi hainele voastre au fost roase de moli". Ce alte păcate mai facem cu mâinile? Avem: păcatele de acuzaţie - mereu arătăm cu degetul că altcineva este vinovat; păcatele de violenţă fizică - ne-am folosit de mâini pentru a lovi un coleg, o prietenă, o soţie, un soţ, un copil, un frate sau o soră, un părinte, pe cineva bolnav sau pe oricine care ne-a stat în cale atunci când eram nervoşi; păcatele de lăcomie - furturi mai mari sau mai mici; păcatele de egoism - incapabili să reacţionăm la ridicarea celor aflaţi în nevoi sau stăpâniţi de diferite vicii; păcatele senzuale - acele atingeri necuviincioase atât ale trupului nostru cât şi al altora; păcatele cuvintelor fără fapte (în special la tineri) - scriem cuvinte frumoase dar fără fapte. Suntem creştini sterili care relativizăm adevărurile lui Dumnezeu doar pentru a fi mai populari sau pentru că aveam o viaţă privată pe care o ascundem faţă de lume, dar nu vom reuşi să facem niciodată acest lucru faţă de Dumnezeu.
Mâna poate acţiona atât pentru viaţă cât şi pentru moarte. Trebuie să-mi tai toate mâinile care mă duc la rău, şi s-o păstrez pe singura care se deschide să fac binele.
"Dacă piciorul tău te scandalizează, taie-l" (Mc 9,45) - omul umblă mereu. Dar, încotro merge piciorul meu? Îl urmez pe Isus sau am mii de picioare care mă duc în cu totul alte direcţii decât în direcţia lui?
"Dacă ochiul tău te scandalizează, scoate-l" (Mc 9,47) - ochiul reprezintă dorinţa. El duce cu sine inima şi determină obiectivele pe care piciorul caută să le atingă şi mâna să le apuce. Ochiul este principiul deciziei şi al direcţiei. Trebuie să scot miile de ochi ce urmăresc lucruri deşarte şi să-l păstrez doar pe acela care stă aţintit spre Isus.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Dacă este să fim sinceri cu Dumnezeu şi să ne gândim la tot ceea ce am făcut în această viaţă, cu toţii ar trebui să fim ciungi, şchiopi, sau lipsiţi de un ochi. Ar trebui să fim desfiguraţi de slăbiciunile arătate de mâinile, picioarele şi ochii noştri.
Dar Mântuitorul nu a intenţionat să ne înveţe să ne autoflagelăm sau să ne automutilăm pentru a scăpa de ispite. Din contră, el a intenţionat să ne înveţe pe calea acestui limbaj figurativ următoarea lecţie: atunci când ne confruntăm cu ispita, când ea ne dă târcoale, când ne simţim încătuşaţi de păcat, când suntem ispitiţi să facem compromisuri, să negociem cu diavolul, singura şi unica cale de ieşire este o schimbare bruscă, radicală faţă de păcat. Orice creştin dacă vrea să scape de o apucătură rea, trebuie să manifeste o atitudine tranşantă faţă de acel rău.
Dacă mâna ta, piciorul tău sau ochiul tău te fac să cazi în păcat, pune mâna pe "topor" şi taie orice legătură cu ispita, înainte ca ea să se transforme în păcat! Închide orice uşă înaintea ispitei şi alege să rămâi de partea adevărului şi a lui Dumnezeu oricât te-ar costa. Dacă Dumnezeu va vedea la tine dorinţa şi hotărârea de a rămâne integru, el va duce lupta mai departe, făcând din tine un biruitor şi un moştenitor al Împărăţiei sale (cf. Ap 3,21).
Ca să se întâmple asta, el trebuie să fie stăpânul inimii tale. Cât timp inima este ocupată de diavol, orice schimbare va fi sortită eşecului, sau vom căuta schimbări lente care nu vor produce nimic în noi.
Ochiul care trebuie păstrat este credinţa, care mă face să-l văd pe Isus; piciorul care trebuie păstrat este speranţa, care mă face să-l urmez; mâna care trebuie păstrată este iubirea, care mă face să-l ating. Oare Isus nu merită niciun sacrificiu din partea noastră?
