Iubiţi credincioşi, dragi ascultători,
Am început această sfântă Liturghie invocând, în rugăciunea zilei, harul lui Dumnezeu care, revărsându-se asupra noastră, să ne ajute să fim deschişi făgăduinţelor divine şi, astfel, să devenim părtaşi de bucuriile cereşti.
Fiecare sfântă Liturghie la care participăm este o împlinire a acestor făgăduinţe. Cristos se jertfeşte pentru fiecare dintre noi şi reînnoieşte legământul său de iubire. Pentru aceasta suntem noi aici. Totuşi, indiferent de atitudinea omului faţă de această acţiune mântuitoare, Cristos, în marea sa libertate şi iubire, nu conteneşte să se jertfească şi să ofere roadele jertfei sale omenirii întregi.
Zilele trecute, discutând cu o persoană, printre altele, a ieşit la iveală şi această constatare: omul timpurilor noastre este prin excelenţă un om al reacţiei, al replicii şi mai puţin al unei acţiuni, al unei iniţiative care să plece din adâncul fiinţei sale, acţiuni care să fie puternic motivate din interior. Răului i se răspunde cu rău; urii i se răspunde cu ură; duşmăniei, cu duşmănie; iubirea vrea o reacţie pe măsură; bunătăţii vrea să i se răspundă cu bunătate; dreptăţii, cu dreptate, şi aşa mai departe. Aceste atitudini ne arată cât de mult este lipsit omul de libertatea şi iubirea sinceră şi adevărată, care să-l facă să ofere şi să se ofere celuilalt fără condiţii.
Cristos, prin tot ceea ce el a realizat pentru noi oamenii, prin însuşi faptul că s-a făcut om asemenea nouă, neţinând cont de atitudinea şi de refuzul omului, ne arată că libertatea şi iubirea divină sunt prea mari pentru ca omul să le poată îngrădi în vreun fel. El nu ţine o evidenţă a fidelităţilor sau infidelităţilor, a refuzului sau acceptării din partea omului, atunci când continuă să actualizeze jertfa sa.
Omul, pentru a înţelege şi a se bucura cât mai mult de acest moment al întâlnirii cu Cristos din sfânta Euharistie, este ajutat, pregătit şi susţinut de cuvântul său. Prin cuvântul său, Domnul vorbeşte inimii omului şi se oferă lui în adevăr. "Cuvântul tău, Doamne, este adevăr; sfinţeşte-ne pe noi prin acest adevăr", am cântat la antifonul de la Aleluia. Mesajul lui Dumnezeu, cuvântul său este acel adevăr care nu poate fi zdruncinat, pentru că este oferit şi susţinut de însuşi Dumnezeu cu iubire şi în deplină libertate.
Binele, adevărul, iubirea, suferinţa, boala, durerea, nedreptatea din lume dau naştere între oameni unor reacţii dintre cele mai diferite. De ce el se bucură de cutare şi cutare beneficiu, şi eu nu. De ce suferinţa, durerea şi sărăcia pentru mine şi fericirea şi împlinirea pentru ceilalţi şi aşa mai departe. Aceste atitudini ne arată slăbiciunea şi fragilitatea fiinţei umane atunci când nu se lasă pregătită, instruită şi modelată de cuvântul divin pentru a înţelege lucrarea lui Dumnezeu.
Darul de a profeţi, despre care se vorbeşte în prima sfântă lectură de azi, pe care Dumnezeu îl face celor doi bătrâni deşi nu răspund chemării lui Moise de a fi la uşa cortului alianţei, dă naştere unei mari împotriviri din partea lui Iosue. "Moise, domnul meu, opreşte-i!" Pentru Moise însă idealul este ca toţi să se bucure de darul divin, şi fiecare să experimenteze acţiunea sa: "Eşti tu gelos în locul meu? De-ar trimite Dumnezeu duhul său peste toţi, ca să facă din poporul său un popor de profeţi".
În sfânta evanghelie găsim reacţia lui Ioan, apostolul iubit, în faţa darului lui Dumnezeu oferit omului, nu în baza criteriilor omeneşti, ci după voinţa sa. "Învăţătorule, am văzut pe cineva care scotea diavoli în numele tău, am voit să-l împiedicăm căci nu este din rândul acelora care ne urmează".
În atitudinea pe care, atât Moise cât şi Isus o au faţă de sentimentele şi comportamentul celor doi, a lui Iosue şi a lui Ioan, vedem un denunţ a ceea ce poate fi păcatul cel mai mare al nostru, al celor care ne considerăm "cei buni", "cei care suntem aproape de Isus", "cei care respectăm în toate poruncile sale", venind duminică de duminică la biserică şi hrănindu-ne la masa euharistică. Gândim, poate, că a ne simţi mai aproape de Isus, a fi aleşi ai săi, ne-ar da dreptul să avem monopolul, să fim stăpâni asupra adevărului, binelui, iubirii pe care Dumnezeu le revarsă necontenit în această lume. Aceste atitudini nu aparţin, din nefericire, doar trecutului, ci le putem întâlni şi astăzi la tot pasul căci timpurile se schimbă, dar omul rămâne supus aceloraşi slăbiciuni. Sunt multe situaţiile în care, evenimente din viaţa noastră declanşează în inimi conflicte care scot la iveală slăbiciunea şi fragilitatea noastră. Astfel, cuvântul sfântului Iacob din duminica trecută ne cere să reflectăm: "De unde vin războaiele, de unde vin certurile între voi? Oare nu tocmai din patimile care se luptă în voi înşivă? Sunteţi plini de pofte şi, pentru că nu le puteţi satisface, ucideţi. Sunteţi invidioşi şi pentru că nu vă atingeţi ţelurile intraţi în război".
Pentru a evita asemenea situaţii, Cristos trebuie să fie prezent în viaţa noastră, trebuie să facă parte din viaţa noastră pentru a ne îndruma, astfel încât, atitudinea noastră să fie asemenea atitudinii sale: "Nu-l împiedicaţi, spune el, căci cel care face o minune în numele meu, nu poate imediat după aceea, să mă vorbească de rău. Cel care nu este împotriva noastră este cu noi. Cine vă va da şi numai un pahar cu apă, pentru că îi aparţineţi lui Cristos, vă spun adevărul, nu va rămâne nerăsplătit". Să fim, aşadar, exigenţi cu noi înşine în a face bine, şi mai înţelegători cu ceilalţi. Cristos ne arată că binele nu poate fi limitat la anumite structuri, legat de anumite formalităţi. Cine lucrează pentru binele omului, pentru adevăratul bine al omului, lucrează pentru Cristos. Aşadar, limitele acţiunii de binefacere depăşesc cu mult capacitatea noastră de a vedea şi de a ne imagina.
Vedem că binele este prezent în lume în diferite moduri. Uneori el este susţinut doar de un sentiment de solidaritate, de empatie, de milă. Idealul ar fi ca, aşa cum ne spune şi papa Ioan Paul al II-lea în enciclica "Dies Domini", fiecare să găsească şi să primească forţa de a face binele de la altar, din comuniunea cu Isus care se oferă fiecăruia în sfânta Euharistie. De aici provine adevărata caritate, iubire care dă putere creştinului să facă binele, să caute dreptatea şi să lupte pentru pace.
Pregătindu-ne să ne întărim cu Isus în taina euharistică, acea taină care ne dă puterea de a iubi fără a pune condiţii, şi, aşa cum ne spune sfânta Tereza a Pruncului Isus pe care o comemorăm în această zi, conştienţi că suntem suflete mici, care avem nevoie în orice clipă de sprijinul bunului Dumnezeu, să-l rugăm: Doamne, eşti Dumnezeul binelui pe care îl reverşi asupra tuturor creaturilor, nelăsând pe nimeni să ignore bunătatea ta. Dă-ne puterea de a înfăptui întotdeauna binele. Doamne, tu cunoşti un singur drept: acela de a iubi, de a iubi cel dintâi şi în totalitate. Nimeni nu-ţi poate lua acest drept. Dă-ne puterea de a iubi şi a sluji pe fraţii noştri. Eşti Dumnezeul adevăratei bogăţii şi a îmbelşugatelor daruri, care nu te laşi condiţionat în a le oferi cui doreşti tu. Fă-ne părtaşi pe toţi de bunurile cereşti. Acestea ţi le cerem pentru meritele pătimirii lui Cristos. Amin.
