Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
În evanghelia care a fost proclamată, Isus este prezentat instruindu-i pe ucenici în timp ce se îndrepta spre Ierusalim, unde avea să moară pentru mântuirea tuturor. În acest context s-a întâmplat un lucru neprevăzut: un străin "scotea diavoli în numele lui Isus". În faţa acestei situaţii se nasc simultan două reacţii: ucenicii îi interzic să facă o astfel de minune, motivând că acela este un străin, "nu face parte din grupul lor", iar Isus le spune: "Nu-l împiedicaţi, căci cel care face o minune în numele meu nu poate, imediat după aceea, să mă vorbească de rău. Cel care nu este împotriva noastră este cu noi".
Poziţia lui Isus din evanghelia de astăzi ne dă de gândit sau chiar ne pune puţin în dificultate. De-a lungul secolelor ne-am obişnuit să considerăm că Biserica este ca un fel de "arcă a lui Noe", în afara căreia nu există nici o posibilitate de mântuire. Numai cei care sunt în interiorul arcei, a Bisericii au şansa de a se salva, de a se mântui. Ori, din evanghelia de astăzi reţinem că simpla apartenenţă la un grup, la o Biserică, nu este singurul criteriu valabil pentru Dumnezeu în ceea ce priveşte mântuirea noastră. Isus nu se uită niciodată la ce grup aparţinem, ci se uită la ceea ce facem şi la ceea ce este în adâncul fiinţei noastre.
Au trecut mii de ani de când Isus a trasat această învăţătură şi, din păcate, mulţi dintre noi ne mai călăuzim după principiul "Cine nu este cu noi este împotriva noastră" şi tare ne mai place nouă să găsim diferenţe în orice, şi aceasta doar de dragul diferenţelor, devenind, uneori, penibili şi absurzi, precum ciobanul din următoarea poveste.
Un cioban îşi păştea turma pe un imaş. Un trecător i-a spus:
- Ce turmă frumoasă de oi aveţi! Îmi permiteţi să vă pun o întrebare?
- Desigur, a răspuns ciobanul.
- Cam câţi kilometri parcurg într-o zi oile dumneavoastră?
- Care? Cele albe sau cele negre?
- Cele albe.
- Cele albe parcurg cam 6 kilometri pe zi.
- Şi cele negre?
- La fel.
- Şi, cam câtă iarbă mănâncă pe zi oile dumneavoastră?
- Care? Cele albe sau cele negre?
- Cele albe.
- Cele albe mănâncă aproximativ două kilograme de iarbă pe zi.
- Şi cele negre?
- La fel.
- Dar, cam câtă lână dau la o tunsoare oile dumneavoastră?
- Care? Cele albe sau cele negre?
- Cele albe.
- Cele albe dau cam 3 kilograme de lână la o tunsoare.
- Şi cele negre?
- La fel.
Omul nostru a rămas tare nedumerit.
- Pot să vă mai întreb ceva?
- Orice.
- De ce aveţi obiceiul să împărţiţi mereu turma în două: în oi albe şi oi negre?
- Pentru că oile albe sunt ale mele.
- Şi cele negre?
- La fel.
Această împărţire în categorii în tabere opuse are uneori consecinţe nefaste, anormale, nefireşti. Să luăm un exemplu din lumea sportului. La marile competiţii fotbalistice, şi nu numai, unii suporteri fanatici, sunt arestaţi de poliţie pentru că provoacă scandal şi devin un real pericol şi pentru integritatea altora. Nu o dată s-a întâmplat ca suporteri paşnici şi liniştiţi să sară la forţele de ordine pentru a-i elibera pe cei violenţi, doar pentru faptul că sunt îmbrăcaţi cu tricouri de aceeaşi culoare ca şi ei. Dar dacă, din greşeală, sunt arestaţi şi unii suporteri nevinovaţi din "galeria adversă" stau paşnici şi privesc spectacolul fără să intervină sau poate aplaudă sau incită la violenţă. Ei par să spună: "Nu-mi pasă cine eşti, nici dacă ai făcut ceva rău, nici ce o să păţeşti, pentru că nu eşti «de-ai noştri»".
La fel de greşit procedează şi acei părinţi care îşi scuză şi îşi apără copiii chiar şi atunci când sunt puşi în faţa unor fapte evident rele pe care le-au săvârşit "odraslele lor", bazându-se pe acelaşi principiu: "este copilul nostru".
Într-o zi un băiat din clasele primare a fost surprins într-un autobuz furând din buzunarele călătorilor. Cel care a fost martor la această scenă a fost chiar dirigintele lui. Părinţii au fost chemaţi la şcoală şi li s-a pus în vedere cele întâmplate. Mama a izbucnit:
- Nu se poate! Fiul meu nu ar face niciodată aşa ceva, doar eu l-am educat.
- Dar, doamnă, l-am văzut eu, cu ochii mei.
- Voi aveţi ceva cu copilul meu! Am să vă fac o plângere, "acolo sus!" Îmi persecutaţi copilul! Am să vă învăţ eu minte!
Suntem fiinţe sociabile şi de aceea nu putem trăi solitari. Solidarizarea este bună, dar nu şi cea în rele. De aceea să ne străduim să ajungem la o gândire matură, ca să putem accepta şi primi ceea ce este bun şi de la cei care nu sunt din grupul nostru, aşa cum ne-a învăţat Isus în evanghelia de astăzi.
Să reţinem că aşa cum nu există numai un singur drum pentru a merge la Roma, la fel nu există numai un singur mod de a trăi, nu există numai un singur fel de a fi religios sau pentru a te mântui şi a ajunge la Dumnezeu. Căile sunt mai multe, dar aceasta nu înseamnă că numai una este bună.
Să mai luăm un exemplu:
Într-o familie cina se ia la ora 07.30. Toţi se aşază în jurul mesei la această oră şi este necaz mare dacă cineva întârzie sau lipseşte. În altă familie cina nu se ia niciodată înainte de ora 10.00, chiar dacă în acea familie sunt şi copii care a doua zi merg la şcoală. Prima familie o critică şi o judecă pe cea de-a doua. Cu toate acestea, şi în această a doua familie există multă iubire, multe zâmbete şi mult dialog. Toată lumea ştie că şi în acea familie este la fel de multă unitate ca şi în familia care ia cina la ora 07.30, că toţi sunt fericiţi şi sănătoşi, deşi copiii merg la şcoală cam somnoroşi.
Nu credeţi că unele lucruri se pot face în mai multe moduri? Dacă nu credeţi, va trebui să învăţaţi şi să acceptaţi că în astfel de cazuri nu avem de-a face cu mai bine sau cu mai rău, ci doar cu moduri diferite de a face acelaşi lucru. Viaţa, ziua, munca, educaţia copiilor, trăirea vieţii creştine pot fi concepute şi trăite în mai multe moduri şi, cu toate acestea, nu se poate susţine că numai într-un singur mod este bine şi în celălalt este rău sau că unul este corect şi celălalt este greşit. Nu! Acestea, deşi sunt, pur şi simplu, diferite, ele pot fi la fel de bune. Putem face parte foarte bine din grupări diferite şi să avem obiective comune bune. Acest lucru ne învaţă Isus când ne spune şi nouă: "Cel care nu este împotriva noastră este cu noi".
