Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Isus, mergând în drum spre Ierusalim, a lăsat multe învăţături şi recomandări. Am putea spune un manual catehetic pentru a întări credinţa de început a ucenicilor. Liturgia cuvântului de astăzi - îndeosebi prima lectură şi prima parte a sfintei evanghelii - scoate în evidenţă atitudinea greşită pe care o putem avea în faţa generozităţii şi bunătăţii lui Dumnezeu în a lărgi darurile sale.
Textul sfintei evanghelii este o parte a acestei învăţături pe care Isus a lăsat-o mergând spre Ierusalim. Şi dezvoltă trei exigenţe de convertire pentru persoana care vrea să-l urmeze. În primul rând corectează mentalitatea greşită a celui care crede că este stăpânul lui Isus. Apoi insistă asupra primirii celor mici şi, în al treilea rând, porunceşte angajarea radicală pentru evanghelie.
Întrebarea pusă de unul dintre ucenici - "Am văzut pe cineva care scotea diavoli, dar nu era de-al nostru" - descrie bine rigiditatea în care ei, ca şi noi, am voi să închidem libertatea Duhului, care suflă mereu unde voieşte, fără să ţină seamă de categoriile fixate de oameni. Poate ni s-a întâmplat şi nouă să ne aflăm în situaţia de a pierde timpul, confruntând şi măsurând distanţa dintre noi şi ceilalţi.
În prima lectură, Moise îi spune ucenicului său, Iosua: "Eşti gelos în locul meu?". Un răspuns care seamănă mult cu răspunsul pe care l-a dat stăpânul viei lucrătorilor care au mers să lucreze încă de dimineaţă: "Sau poate eşti invidios pentru că eu sunt bun?". Iosua rămâne scandalizat de faptul că sunt persoane care, deodată, fără a frecventa şi fără a fi ucenici asemenea lui, au primit Duhul şi vorbesc inspiraţi de Dumnezeu, la fel ca Moise.
Nici atitudinea lui Ioan din evanghelie nu este prea diferită de cea a lui Iosua. Ioan - aşa cum relatează evanghelia - s-a scandalizat de faptul că pot fi persoane care să facă la fel ca Isus şi nu aparţin grupului. Cine ştie de cât timp Ioan era cu Isus şi de cât timp îl asculta.
Putem spune că avem înaintea noastră persoane care de mult timp îl urmează pe Dumnezeu şi lucrează de mult timp în via sa. Totuşi, aceşti oameni ai lui Dumnezeu încă nu au depăşit acea tinereţe care nu priveşte vârsta, ci este datorată imaturităţii în credinţă, care îi împiedică să aibă o privire clară. Din credinţa imatură - putem spune - se nasc geloziile, invidia, comparaţiile lipsite de generozitate. Gelozia şi invidia: boli ale sufletului, pe care le găsim şi în viaţa noastră spirituală şi care riscă să strice relaţia noastră cu Dumnezeu.
Există o eroare greu de recunoscut, care nu este de natură morală, ci spirituală. Este ca şi cum tot ceea ce ni s-a întâmplat în viaţă, chiar şi faptul de a fi ucenicii lui Isus, îl considerăm numai meritul nostru, este o cucerire a noastră, este un premiu pentru faptele noastre. Nu reuşim să înţelegem de ce şi alţii primesc ceea ce am primit şi noi, fără ca ei să îndeplinească aceleaşi condiţii. De câte ori nu am considerat bună viaţa noastră creştinească, faptele vieţii noastre, jertfele noastre, ca un merit faţă de care Domnul este îndatorat. Suntem buni, atunci Domnul trebuie să ne ferească de cele rele. Dar această grijă şi ocrotire nu trebuie să o aibă şi faţă de cei care nu fac ceea ce facem noi. De câte ori în faţa scandalului răului şi al durerii, îndeosebi în faţa suferinţei celui nevinovat, strigăm la cer: "Nedreptate!", împotrivindu-ne, deoarece răul nu loveşte la fel pe cei răi.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Gelozia şi invidia apar atunci când uităm de gratuitatea celor primite de la Dumnezeu şi de frumuseţea de a-l fi cunoscut şi urmat pe el. Astfel, este ca şi cum credinţa noastră ar fi un patrimoniu, un salar pe care noi vrem să-l apărăm.
Mustrarea sfântului Iacob din a doua lectură - adică "Bogăţia voastră a putrezit", "Voi aţi adunat comori", cu toate că suntem în zilele de pe urmă - se referă la un mod greşit şi idolatru faţă de bani. Această mustrare o putem aplica făcând referinţă la acea credinţă care putrezeşte, atunci când ar trebui să fie un dar de care să ne bucurăm şi pe care să-l împărtăşim. Acest dar se transformă în mâinile noastre într-un merit sau un drept pe care îl folosim în faţa lui Dumnezeu pentru a lungi distanţele dintre noi şi pentru a ne îndepărta de cei care par că nu le au. Comportându-ne astfel, nu înţelegem iubirea lui Dumnezeu care este dăruită fiecăruia, fără să ţină cont dacă are cine să o primească şi să o recunoască; o iubire în faţa căreia toţi suntem îndatoraţi şi nu avem niciun merit. Atitudinii care nu înţelege gratuitatea lui Dumnezeu adresată tuturor - buni şi răi, drepţi şi nedrepţi - i se contrapune imediat o altă atitudine, aceea de a înălţa imediat graniţe, ziduri, a pune etichete. Nu e din rândul nostru, îi spune Ioan lui Isus; şi despre cei doi care profeţeau, deşi n-au venit la cortul întâlnirii, ca toţi ceilalţi.
Spune sfântul Francisc de Assisi cu privire la invidie: "Oricine îl invidiază pe fratele său, privitor la ceea ce Domnul spune şi face prin el, comite păcat, pentru că îl invidiază pe Cel Preaînalt, cel care spune şi face orice bine prin orice persoană".
Este iubirea absolută a lui Dumnezeu cea care ne-a cucerit din interior şi pentru care consumăm viaţa noastră de creştin, care ne cere să depăşim încontinuu graniţele noastre şi să intrăm în acelaşi spaţiu de gratuitate şi universalitate a Domnului. Este iubirea lui Dumnezeu care ne împinge înlăuntrul nostru şi ne cere să nu facem ca iubirea universală să devină o gelozie, o iubire legată numai de un loc, de o regulă sau de un cort.
De asemenea, evanghelia de astăzi ne oferă şi alte puncte de reflecţie. Spune Isus: "Oricine vă va da să beţi un pahar cu apă în numele meu, pentru că sunteţi ai lui Cristos, adevăr vă spun, nu-şi va pierde răsplata!". Isus se îndreaptă spre Ierusalim pentru a-şi da viaţa, gestul dăruirii totale. Însă el nu uită aceste gesturi mici, de dăruire, din viaţa de fiecare zi, cum ar fi un pahar cu apă, acea primire faţă de ceilalţi, pomana şi alte gesturi prin care noi putem arăta iubirea. Spunând "pentru că sunteţi ai lui Cristos", Isus se identifică cu noi, care vrem să-i aparţinem, suntem importanţi pentru el.
De asemenea, Isus vorbeşte şi despre scandal: "Oricine scandalizează pe unul dintre aceştia mai mici". Scandal este ceea ce abate o persoană de la un drum bun. A-i scandaliza pe cei mici înseamnă a-i face să rătăcească drumul şi să-şi piardă credinţa. Cine face acest lucru primeşte sentinţa, să i se lege de gât o piatră de moară trasă de măgari să fie aruncat în mare. Ne întrebăm: "De ce atâta severitate?". Deoarece Isus se identifică cu cei mici.
De asemenea, Isus porunceşte să ne tăiem mâna, piciorul, să ne scoatem ochiul, dacă sunt motiv de scandal. Spune: "Mai bine pentru tine să intri şchiop în viaţă decât, având amândouă picioarele, să fii aruncat în Gheenă". Această afirmaţie subliniază că trebuie să fim radicali în opţiunea pentru Dumnezeu şi pentru evanghelie.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Să ne însuşim dorinţa lui Moise, care spune: "De ar trimite Dumnezeu Duhul său peste toţi, ca să facă din tot poporul său un popor de profeţi", conştienţi fiind că fiecare membru al Bisericii trebuie să dea mărturie despre Cristos cu un spirit profetic. Aşa să ne ajute bunul Dumnezeu, prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria şi a sfinţilor săi.
