Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
De trei duminici citim la evanghelie fragmente din apostolul Ioan şi vom continua încă două săptămâni. Insistenţa liturgiei îşi găseşte motivaţia în faptul că Euharistia este tema fundamentală pentru fiecare creştin, pentru fiecare comunitate şi pentru întreaga Biserică. De aceea, este important ca noi să-l înţelegem pe Isus ca pâinea vie coborâtă din cer pentru mântuirea noastră.
Evanghelistul Ioan, din care am citit fragmentele, ne-a prezentat chipul încărcat de afecţiune al lui Isus, care merge în întâmpinarea mulţimilor şi a nevoilor lor: le dă să mănânce. Iar aceştia, mulţumiţi de gestul lui, vor să-l facă rege. În relatarea de astăzi perspectiva se schimbă. Mulţimea săturată de Isus este cea care din nou începe să-l caute, merge în întâmpinarea lui. Dar pentru Isus nu este suficient ca oamenii să-l caute. Vrea ca aceştia să-l cunoască. Vrea ca această căutare a lor să treacă dincolo de necesităţile materiale, de hrana zilnică, şi să-l descopere pe cel aşteptat.
Prima lectură ne prezintă momentul dramatic din viaţa profetului Ilie care, fidel misiunii sale, este constrâns să fugă în pustiu pentru a-şi scăpa viaţa din mâinile reginei Izabela şi a conaţionalilor săi. Este cuprins de descurajare, îşi cere moartea. Dar, în dezamăgirea lui, Dumnezeu îi aude strigătul şi un înger l-a atins şi i-a spus: "Ridică-te şi mănâncă, pentru că vei avea de parcurs un drum lung".
În lectura a doua, sfântul Paul îi îndeamnă pe creştinii din Efes să trăiască într-un mod firesc stării lor, să nu-l întristeze pe Duhul Sfânt şi, astfel, să devină imitatorii lui Dumnezeu.
Se cuvine, aşadar, în faţa acestor texte, să descoperim două pericole şi o certitudine, valabile şi astăzi. Pe de o parte, este pericolul în care se află profetul Ilie, care fuge de mânia reginei Izabela, fără a şti încotro se îndreaptă. Este pericolul rătăcirii. Ajunge în cele din urmă să-şi dorească moartea şi spune: "Îmi ajunge, Doamne, ia-mi viaţa, căci nu sunt mai bun decât părinţii mei". Este ca acel om care se urcă într-un mijloc de transport, fără să ştie în ce direcţie merge. Profetul Ilie îi reprezintă pe acei oameni care au pierdut sensul vieţii şi, odată cu acesta, şi speranţa regăsirii lui. Ilie este întruchiparea multor persoane din zilele noastre, poate chiar din familiile noastre, din vecinătatea noastră, care, în faţa greutăţilor vieţii abandonează lupta, se lasă copleşiţi şi cedează. Câţi nu se descurajează atunci când sunt loviţi de o boală sau de un eşec, în planurile pe care şi le-au propus în viaţă? Câţi soţi reuşesc să depăşească astăzi un punct critic în viaţa lor de familie, fără să ajungă la separare sau chiar la divorţ? Câţi tineri nu abandonează lupta în căutarea unui loc de muncă decent sau mulţumitor, în dorinţa de a-şi întemeia un cămin? Unde vor mai găsi forţa revenirii din această situaţie?
Autorul Cărţii întâi a Regilor ne spune că un înger al Domnului l-a atins pe profetul Ilie şi l-a îndemnat să mănânce hrana pe care i-a adus-o. Această hrană i-a potolit întâi foamea trupească. La a doua invitaţie, de a se scula să mănânce, Ilie a înţeles că Domnul îl cheamă să meargă pe un drum, spre muntele Horeb, pentru a se întâlni cu el. Pe de altă parte, al doilea pericol pe care îl găsim la iudeii din evanghelia de astăzi este pericolul autosuficienţei. Iudeii murmurau împotriva lui Isus pentru că le spusese: "Eu sunt pâine coborâtă din cer". Astfel, ei ziceau: Nu este el Isus, fiul lui Iosif, nu cunoaştem noi pe tatăl şi pe mama lui? Atunci cum poate spune: eu m-am coborât din cer? Şi au început să murmure.
A murmura împotriva lui Dumnezeu şi împotriva Fiului său este o ispită permanentă, iar răspunsul în faţa acestei ispite este unul foarte simplu: ori suntem cu Dumnezeu, ori suntem împotriva lui. Trebuie să devenim conştienţi de faptul că putem aluneca foarte uşor spre necredinţă sau spre neîncredere. Atitudinea lui Isus în faţa lipsei de credinţă a iudeilor nu este aceea de a le da explicaţii, ci, mai curând, el repetă invitaţia adresată fiecăruia, de a începe un drum personal de credinţă şi de întâlnire cu Tatăl. Ori, a-l primi pe Cristos înseamnă a primi pâinea vieţii şi în orice moment al existenţei sale cel care crede se lasă călăuzit de chemarea Tatălui.
Când Dumnezeu te cheamă nu te poţi împotrivi este numele unui articol apărut nu de mult într-o publicaţie catolică din Anglia, care prezenta detaliat renaşterea la credinţă a unei cunoscute prezentatoare de televiziune. Aceasta mărturisea că de mică a fost purtată la biserică de bunica ei. Dar după ce a crescut lucrurile s-au schimbat, ajungând să aibă alergie faţă de preoţi şi faţă de Biserică. Dar o vizită la un sanctuar al Sfintei Fecioare a însemnat pentru Ania o convertire radicală. "Mi-am dat seama, spune ea, că nu am fost niciodată fericită în viaţă, apoi mi-am dorit o viaţă cu lucruri simple, normale. Într-o dimineaţă, i-am cerut unui prieten să mă ajute să mă reîntorc definitiv la sanctuar. În caz contrar, m-aş fi aruncat pe fereastră. Am părăsit rapid totul, fără nicio remuşcare, şi acum mă simt foarte bine. Mulţi dintre prietenii mei vechi nu înţeleg alegerea. Dar eu nu am fost niciodată atât de fericită ca în aceste trei luni şi intenţionez să rămân pentru totdeauna aici, deoarece mă simt iubită de Dumnezeu şi mulţumită de ceea ce fac. Nu am nicio nostalgie pentru petrecerile exclusive şi pentru hainele elegante. Consider că a fost nevoie să trăiesc lucrurile rele din trecut, pentru a putea da astăzi mărturie despre schimbare şi despre faptul că viaţa este darul de a te bucura de harul lui Dumnezeu". Susţine că aici, la sanctuar, a învăţat iubirea şi iertarea. "Toţi pot avea a doua şansă în viaţă. În aceste momente mă simt ca atunci când eram copil şi trăiam alături de familia mea săracă şi simplă în Polonia. Ştiu că acum oamenii sunt alături de mine pentru ceea ce sunt cu adevărat, şi nu pentru profit. Am abandonat totul şi nu-mi lipseşte nimic. Acum fac ceea ce Dumnezeu aşteaptă de la mine".
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Aceasta trebuie să fie certitudinea fiecărui creştin, că fac tot ceea ce Dumnezeu aşteaptă de la mine. Dumnezeu ne atrage mereu spre Fiul său, noi suntem cei care ne deschidem inima spre credinţă sau o închidem. Să ne întrebăm, aşadar, astăzi: Mai simt atracţia lui Dumnezeu? Oare nu l-am încadrat şi noi pe Isus în sistemele noastre de gândire, nu l-am abandonat, deoarece când eram copii am învăţat câteva definiţii din catehism şi cu acestea am rămas? Nu considerăm noi, oare, că e mai uşor să găsim scuze pentru a nu-l urma şi pentru a nu ne ruga şi pentru a nu ne împărtăşi mai des, decât să-mi amintesc de bunătatea şi de milostivirea lui Dumnezeu? Există mereu pericolul îndepărtării de Dumnezeu şi de a murmura la orice situaţie care nu e pe placul nostru.
Liturgia de astăzi ne învaţă, aşadar, să nu ne oprim din căutarea noastră, să nu abandonăm drumul nostru, greutăţile şi suferinţele noastre pentru a ne schimba. Să ne dăm o motivaţie plină de credinţă, pentru a ne purta crucea în fiecare zi cu demnitate. Să ne lăsăm atraşi şi învăţaţi de Dumnezeu şi, în felul acesta, să ascultăm de îndemnul sfântului Paul de a umbla în iubire şi de a fi imitatorii lui Dumnezeu.
Noi, care ne aflăm acum în biserică sau care ascultăm Sfânta Liturghie la radio, ne considerăm poate asemenea profetului Ilie sau asemenea iudeilor care murmurau, istoviţi din cauza drumului, doborâţi de suferinţă şi fără niciun orizont senin. Să nu uităm că mereu Dumnezeu îl trimite pe îngerul său şi ne invită să ne ridicăm şi să mâncăm, pentru că avem de făcut un drum lung. Ilie se hrăneşte la îndemnul îngerului cu o pâine coborâtă din cer şi este suficient pentru a ajunge la capătul călătoriei. Şi pentru noi este suficient să ascultăm de cuvântul său, care ne spune: Ia şi mănâncă! Participă la Sfânta Liturghie, hrăneşte-te cu pâinea cea vie, cu cuvântul lui Dumnezeu şi primeşte chemarea Tatălui, ca să trăieşti în veci şi să ajungi la sfârşitul călătoriei tale. Amin.
