Cristos s-a născut pentru noi. Veniţi să-l adorăm! Evanghelia din dimineaţa aceasta ne descoperă reacţia păstorilor, a Mariei şi a celor care află uimitoarea "veste": ei fac cunoscut "Cuvântul" şi îl meditează (Lc 2,15 20).
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
E Crăciunul. Pentru ce această zi este diferită de alte zile?
Pentru că cerul s-a împăcat cu pământul. Pentru că păstorii au auzit o veste aşteptată de veacuri: "Nu vă temeţi, căci, iată, vă vestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David vi s-a născut Mântuitorul, care este Cristos Domnul" (Lc 2,10-11). Pentru că rugăciunea Vechiului Testament: "O dacă ai deschide cerurile şi te-ai coborî!", a fost ascultată.
De ce această zi este diferită de alte zile?
"Pentru că un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat nouă. Stăpânirea va fi pe umerii lui şi va fi numit sfetnic minunat, Dumnezeu puternic, părinte veşnic, principe al păcii". (Is 9,5)
Pentru că vechile profeţii se împlinesc. "Poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare; peste cei care locuiau în ţinutul umbrei morţii a strălucit o lumină" (Is 9,1) este profeţia lui Isaia. "Le-a apărut un înger al Domnului şi gloria Domnului i-a învăluit în lumină" (Lc 2,9). Este împlinirea profeţiei.
Profeţia lui Isaia nu încetează să ne emoţioneze, în special când o ascultăm în noaptea de Crăciun. Ea exprimă realitatea profundă a ceea ce suntem: un popor care mergem, iar în jurul nostru - şi chiar înlăuntrul nostru - sunt întunericul şi lumina. Şi astăzi se reînnoieşte evenimentul care ne uimeşte mereu şi ne surprinde: mergând spre Mântuitorul putem descoperi o lumină mare. O lumină care ne arată întunericul nostru şi ne cheamă la întoarcere.
E diferită această zi pentru că ne răsună în urechi cântarea îngerilor care au apărut păstorilor din Betleem în noaptea în care s-a născut Isus: "Mărire în cer lui Dumnezeu şi pace pe pământ oamenilor de bunăvoinţă" (Lc 2,14).
De ce această zi este diferită de altele?
Pentru că azi retrăim uimirea Fecioarei Maria, a sfântului Iosif şi a păstorilor din Betleem, contemplându-l pe pruncul care s-a născut şi care este culcat într-o iesle: pe Isus, Mântuitorul.
Pentru că s-a născut Isus. Harul care s-a arătat în lume este El, născut din Fecioara Maria, om adevărat şi Dumnezeu adevărat. El a venit în istoria noastră, a împărtăşit drumul nostru. A venit să ne elibereze de întuneric şi să ne dăruiască lumina. În el s-a arătat harul, milostivirea, bunătatea Tatălui.
S-a născut Isus. Aşteptarea de veacuri s-a împlinit.
Întrebarea la care trebuie să răspundem astăzi este următoarea : cum ar trebui să procedăm să trăim cu adevărat Crăciunul?
Privim la personajele pe care ni le prezintă evanghelia şi încercăm să înţelegem cum au trăit acestea primul Crăciun.
Ele s-au oprit, s-au lăsat cuprinse de uimire. Au meditat. Şi-au cultivat viaţa spirituală.
Maria a fost aleasă să-l aducă în lume pe Mântuitorul. Dar ea era plină de cuvânt. În cântarea pe care o spune mergând în vizită la Elisabeta: "Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul şi duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu Mântuitorul meu", într-o cântare scurtă, specialiştii ne spun că există 12 trimiteri la Vechiul Testament. Înainte să ia trup Cuvântul în Maria, ea era pregătită, era plină de cuvânt. Evanghelia de azi ne spune că "păstra toate aceste cuvinte, meditându-le în inima ei".
Păstorii erau în câmp. Şi ei s-au oprit. Şi ei îşi cultivau viaţa spirituală. Cerul era aproape de ei. Erau legaţi de cer şi de stele. Le-a fost uşor în noaptea aceea să descifreze glasul îngerului, să înţeleagă că ceea ce aud acum nu e zgomotul oilor sau al câinilor. Nu. Era altceva. Ei au fost cei dintâi care au primit vestea naşterii lui Isus şi care l-au văzut. Au fost primii pentru că vegheau în timpul nopţii.
De multe ori sufletul ne rămâne în urmă.
Când în SUA s-au făcut primele linii ferate, cei de acolo au vrut să le arate indienilor cum este să mergi cu trenul. Că nu le-au fost luate pământurile degeaba, dar au primit civilizaţie. Au urcat în tren câteva căpetenii indiene şi le-au dus cu trenul. Au ajuns în staţie, au coborât şi toate căpeteniile s-au aşezat imediat jos. Ceilalţi au rămas miraţi. Au fost întrebaţi: vă este rău? Aţi obosit? Nu. Atunci de ce v-aţi aşezat? Unul dintre ei, încă uimit de viteza trenului, le-a zis: "Nu putem să plecăm de aici. Trebuie să aşteptăm să ne ajungă sufletul din urmă. Am mers prea repede cu trupul şi sufletul ne-a rămas în urmă".
Cum ar trebui oare să procedăm la acest Crăciun? E nevoie să ne oprim că a rămas sufletul în urmă... În zbaterea noastră pentru a avea o sărbătoare mai frumoasă am luat-o înainte. S-ar putea ca sufletul să ne fie în urmă. Am făcut o mulţime de lucruri pentru trup... brazi, cadouri, mâncare... Avem grijă ca astăzi la masa de prânz să ne vină prietenii. Unii ne-am spovedit în grabă, alţii n-am făcut-o deloc... Am mers prea repede. A rămas sufletul în urmă.
Crăciunul ne cheamă să ne oprim. Cine s-a născut? Pe cine sărbătorim? Să ne hrănim sufletul.
Pentru mulţi Crăciunul e una dintre cele două vizite pe care o fac la biserică: la Crăciun şi la Paşti. Când au plecat la Crăciun la biserică ştiu că mai au o sărbătoare, la Paşti... şi gata... Pentru unii Crăciunul înseamnă vacanţă, ieşire, distracţie; pentru alţii prilej să schimbe mobila din casă sau hainele... Ne rămâne sufletul în urmă.
Sărbătoarea de azi ne cheamă să ne uităm la iesle că de acolo Dumnezeu ne vorbeşte. Să ne hrănim sufletul, pentru că a rămas flămând.
Ce ar fi ca azi, în ziua lui Isus, să deschidem Evangheliile şi să citim cu ochii noştri cum s-au întâmplat lucrurile odinioară.
Ce ar fi ca astăzi să găsim ceva timp şi să ne rugăm mai mult ca în celelalte zile.
"Ce dar ai primit de Crăciun?", şi-a întrebat cineva prietenul. "Niciunul şi nici n-aştept. Nu e ziua mea. Este ziua Lui", a fost răspunsul.
E ziua lui Isus. Nu e a noastră, nici a prietenilor. Şi dacă e ziua lui ar trebui să-i dedicăm mai mult timp lui.
Ce ar fi ca azi, după ce plecăm de la biserică să păstrăm în gândul şi în inima noastră cuvintele pe care le-am auzit la evanghelie.
Ce ar fi ca astăzi să ne îndreptăm spre unul care este în necaz, bolnav, ţintuit la pat, singur, să-i spunem o vorbă bună, să-l încurajăm. Ce ar fi dacă am face aşa? Cu siguranţă ar fi Crăciunul în viaţa noastră.
Cum ar trebui să procedăm la acest Crăciun pentru a-l trăi cu adevărat?
Să ne oprim, să medităm, să ne hrănim sufletul. Apoi să-i imităm pe păstori. Ei n-au rămas pe loc. S-au dus şi au cercetat ce s-a întâmplat la ieslea Betleemului. "Să mergem până la Betleem şi să vedem", au spus ei. Păstorii au mers, au văzut, s-au închinat, s-au întors şi au povestit.
Cine este pruncul? Ce vrea el de la noi? Cum vrea el să trăim în lumea aceasta? Ce a făcut el pentru noi?
În urmă cu 2700 de ani, în Imperiul Persiei, un împărat s-a hotărât să vadă cum îi trăiesc supuşii. S-a deghizat, s-a îmbrăcat în haine sărăcăcioase şi a plecat la periferia unei cetăţi. A intrat în casa unui sărac, care l-a ţinut pe rege timp de o săptămână. Au împărţit orezul şi ce mai aveau acolo. A stat de vorbă cu el, au povestit şi a trăit în atmosfera aceea săracă. După o săptămână de stat la acest om care a dat tot ce a avut mai bun pentru cerşetorul acela, fără să ştie că-i regele, a plecat. A revenit într-o zi şi a spus: "Eu sunt regele, am stat în casa ta o săptămână ca să văd cum îmi trăiesc supuşii. Acum vreau să te răsplătesc. Tot ce vrei îţi voi da". Omul a spus: "Nu trebuie să-mi daţi nimic. Dumneavoastră, fiind rege, aţi stat în umila mea casă şi aţi mâncat cu mine din farfuria mea, din puţinul pe care l-am avut. Mi-aţi făcut deja o mare bucurie să ştiu că regele meu mi-a fost oaspete. Nu trebuie să-mi daţi nimic. Vă mulţumesc că aţi venit la mine şi aţi stat cu mine".
A venit Isus la noi... E o onoare că a venit să locuiască cu noi, să împartă cu noi, să umble pe drumurile noastre, să stea de vorbă, să ne atingă, să ne înţeleagă. E o cinste pentru noi, că a luat haina noastră, că s-a îmbrăcat ca noi. Azi îi spunem mulţumesc.
Ascuns sub brazi, sub lumini, ascuns sub cumpărături şi sub mâncare riscăm să pierdem esenţa... Cristos a venit în lumea noastră ca s-o mântuiască şi noi avem nevoie de el...
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Când primiţi astăzi urarea de Crăciun fericit, asta vrea să spună, că va fi fericit dacă vă veţi hrăni sufletul, dacă vă veţi opri, vă veţi face timp pentru cel ce s-a născut şi dacă vă veţi da răspuns la întrebarea cine este pentru mine cel care s-a născut ieslea din Betleem?
Împreună cu Maria şi cu păstorii ne oprim în faţa pruncului, ne oprim în tăcere. Împreună cu ei îi mulţumim Domnului că ni l-a dăruit pe Isus şi împreună cu ei lăsăm să se înalţe din adâncul inimii cuvintele noastre de laudă:
Te binecuvântăm, Doamne Dumnezeule,
că te-ai înjosit pentru noi,
că ai venit în lumea noastră.
Tu eşti nemărginit de mare şi te-ai făcut mic;
eşti bogat şi te-ai făcut sărac;
eşti atotputernic şi te-ai făcut slab ca un copilaş.
Îţi mulţumim. Amin.
