Is 52,7-10; Evr 1,1-6; Ps 97; In 1,1-18

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Ne-am adunat astăzi la biserică pentru a celebra naşterea după trup a Domnului nostru Isus Cristos. Nu avem nevoie de multe cuvinte pentru a proclama acest mister al naşterii Domnului. Ne ajung, sau ar trebui să ne ajungă, cuvintele care au fost inspirate îngerului: "Astăzi, în cetatea lui David, s-a născut un mântuitor". Sau ar trebui să fie de ajuns cuvintele Bisericii, care ne spun astăzi, cu bucurie, că Isus, pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, s-a coborât din ceruri. Sau, poate mai potrivite ar fi cuvintele folosite de liturgia de astăzi pentru a încadra atât de frumos evenimentul istoric al naşterii Domnului în celebrarea sacramentelor: "Astăzi ni s-a născut Mântuitorul".

Toate aceste cuvinte, cu siguranţă, ar fi de ajuns. Dar ar mai fi nevoie de ceva. Ar fi nevoie de credinţa Fecioarei Maria, pentru a medita aceste cuvinte şi pentru a le păstra în suflet. Ar mai fi nevoie de ochii unui sfânt, precum Francisc de Assisi, cel care a propus întregii lumi imaginea ieslei, a presepiului, pentru a traduce aceste cuvinte într-o adoraţie profundă.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Vrem să înţelegem astăzi drumul pe care l-au străbătut păstorii, de la evenimentul petrecut în ieslea din Betleem, la vestea cea bună a mântuirii. Naşterea Domnului este, înainte de toate, un eveniment, un eveniment concret. Evanghelistul Luca a concentrat acest eveniment, astăzi, în câteva cuvinte simple, clare: "Un copil înfăşat şi culcat în iesle".

Dacă dorim să păstrăm intact adevărul cu privire la naşterea lui Isus, nu trebuie să decolorăm contrastul dintre sărăcia copilului, pe de o parte, şi gloria sa strălucitoare, pe de altă parte, glorie cântată de îngeri sub cerul înstelat al Betleemului.

Sărăcia şi gloria! Două realităţi împletite, inseparabile, indispensabile, pentru a înţelege identitatea unică şi originală a acestui prunc. El intră în istoria omenirii, rătăcit printre oameni fără importanţă ai acelui timp. Cu toate acestea, el este Mesia! El este Mântuitorul, el este Domnul!

Aşadar, este vorba aici despre naşterea unui copil, nu despre gestul revoluţionar al vreunui om de acţiune, nu despre descoperirea îndrăzneaţă a vreunui om de ştiinţă sau despre fapta de milostenie a vreunui sfânt. Evanghelistul Luca subliniază că Isus este Mântuitorul, salvatorul; că Isus este principele păcii; că naşterea sa este cea care a conferit un nou început timpului.

În anul 29 î.d.Cr., primul an al Imperiului Roman, a fost închis la Roma templul lui Janus, templu care rămânea permanent deschis pe timp de război. În schimb, a fost construit un altar dedicat păcii: Ara Pacis Augustae, iar cezarul, Octavian August, a fost proclamat salvatorul lumii, iar naşterea sa era considerată începutul vestei cele bune pentru întreaga lume.

Cu siguranţă că în acest context atât de grandios, faptul naşterii unui copilaş neajutorat, departe de casă, în sărăcie, ar fi doar un fapt obişnuit. Însă, pentru sfântul evanghelist Luca, acest fapt înseamnă exact opusul. Evenimentul care a schimbat total cursul lumii nu a avut loc la Roma, ci la Betleem, iar dorinţa arzătoare a păcii între oameni nu a fost făcută posibilă de armatele invincibile ale imperiului, ci de oştirea cerească a îngerilor, care continuă vestea cea bună adusă păstorilor: "Vă vestesc o mare bucurie, care va fi pentru întregul popor. Astăzi vi s-a născut în cetatea lui David un mântuitor, care este Mesia".

Aşadar, naşterea Domnului este un eveniment concret, înrădăcinat în istoria omenească. Nu este o legendă delicată, care trebuie povestită pentru a emoţiona, nu este o tradiţie inventată pentru a alimenta o sensibilitate obligată, patetică. Naşterea Domnului este un fapt concret, care este consemnat în "Marea Carte" a omenirii. Isus este un personaj real, nu este rodul fanteziei. Dacă nu vom înţelege corect acest fapt, petrecut acum câteva mii de ani, nu vom putea înţelege de ce linia timpului s-a rupt în două: înainte de Cristos şi după Cristos. Nu vom înţelege de ce toţi oamenii continuă să numere anii plecând de la acel eveniment, de la acea noapte.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

În al doilea rând, naşterea Domnului este o veste bună, o veste de pace, o veste de mântuire. Acel copil sărac, culcat în ieslea din Betleem, este Mesia, cel prevestit de profeţi, este Fiul lui Dumnezeu, unicul Mântuitor al lumii. Dacă ne vom lăsa atinşi de acest mesaj, vom înţelege că şi noi suntem iubiţi de Dumnezeu.

Aceasta este adevărata, marea şi îmbucurătoarea veste adusă la naşterea Domnului. Astăzi suntem în sărbătoare, pentru că astăzi Dumnezeu ne-a arătat toată bunăvoinţa sa, pentru că astăzi Dumnezeu ne-a dăruit harul său cel mai mare, fără condiţii, fără limitări. Astăzi ne-a arătat că suntem iubiţi, că suntem chemaţi la comuniunea cu el, că suntem binecuvântaţi, că nu am fost aruncaţi aici, pe pământ, de un destin despotic, indiferent şi orb. Nu! Noi am fost gândiţi, voiţi, şi, de aceea, iubiţi. Dovada este aceasta: Dumnezeu Tatăl, pentru a ne crea, ne-a dăruit atâtea bunuri, iar pentru a ne mântui, ne-a dăruit cel mai mare dar: pe Fiul său. Credinţa creştină ne comunică acest adevăr cu două sensuri de mers. Dumnezeu se face fiu al omului, iar omul, prin botez, devine fiu al lui Dumnezeu. De acum, orice om îl are pe Dumnezeu în el, orice om este casa lui Emanuel, Dumnezeu cu noi.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Iată care este vestea cea bună a acestei sărbători. Papa Benedict al XVI-lea, la începutul slujirii sale spunea: "Cel care îi face loc lui Cristos în viaţa sa, nu pierde nimic, absolut nimic din ceea ce conferă libertate, frumuseţe şi măreţie vieţii omeneşti. Numai datorită acestei prietenii cu Cristos, se deschid larg porţile vieţii. Numai animaţi de această prietenie cu Cristos, putem pune în mişcare marile potenţialităţi ale condiţiei omeneşti".

Iar sfântul Leon cel Mare, un mare Părinte al Bisericii, folosind această sărbătoare a naşterii Domnului, se adresează creştinilor astfel: "Preaiubiţilor, Mântuitorul nostru s-a născut astăzi: să ne bucurăm! Nu este loc pentru tristeţe atunci când se celebrează naşterea vieţii. Viaţa care a învins teama de moarte, ne dăruieşte bucuria promisă din veşnicie. Nimeni nu este exclus de la această bucurie, căci motivul bucuriei este acelaşi pentru toţi: Domnul nostru, distrugătorul păcatului şi al morţii, negăsind pe nimeni care să fie liber de această vină, a venit să-i elibereze pe toţi. Să tresalte de bucurie sfântul, căci se apropie de triumf; să se bucure păcătosul, căci este invitat la iertare; să prindă curaj păgânul, căci este chemat la viaţă".

Fie ca pruncul Isus, născut astăzi în Betleem, să ne dăruiască adevărata viaţă! Amin.
25 decembrie 2008 - Pr. Cornel Cadar
25 decembrie 2011 - Pr. Cornel Cadar
25 decembrie 2017 - Pr. Cornel Cadar

[ Index predici şi predicatori ]

 

Descarcă audio